La Arad

Ce am făcut anul ăsta, mai mult decât oricât până acum? Am călătorit. Mi-am plimbat cărţile şi spectacolul prin ţară, m-am prezentat oamenilor şi i-am lăsat să mi se prezinte la rândul lor. Multe dintre aceste drumuri au fost cu autoarele Cristina Nemerovschi şi Corina Ozon (cu care am format grupul vesel poreclit “Nesfânta Treime”), iar în alte părţi, oamenii ne-au chemat doar pe Corina Ozon şi pe mine. E o plăcere să călătoresc cu Corina Ozon. E o fată rezervată la prima vedere, dar care, după ce se împrieteneşte cu tine, se dovedeşte a fi o comoară de farmec, umor şi loialitate. Şi e incredibil de telegenică. Ecranul o face să arate ca o zeiţă. E frumoasă şi în realitate, dar pe ecran e magică. Aştept să pună TV Arad emisiunea cu noi trei pe YouTube, să vedeţi, şi mă întreb unde şi-au ţinut ochii imbecilii ăia siniştri de la Antene, unde a lucrat atâta timp, de n-au împins-o pe sticlă. Probabil, în cur.

*

Evenimentele ca acela de la Arad mi se par, chiar şi în condiţiile în care eu am stat mai mult pe drumuri decât la domiţil, nişte momente cu totul şi cu totul speciale. Iar asta datorită combinaţiei dintre statutul de eveniment local de anvergură (care nu a fost din cauza noastră; domnul Tristan Mihuţa e o vedetă locală incontestabilă, un fel de Cristian Tudor Popescu de Arad) şi eveniment familial încărcat de emoţii (care iarăşi nu a fost din cauza noastră; organizatoarea noastră Otilia Ţigănaş, una dintre cele mai talentate autoare de proză scurtă contemporane, care şi-a lansat astfel a doua ediţie a cărţii “Femeia cu şapte pălării” a fost înconjurată de familie, prieteni apropiaţi, oameni de suflet, şi i-a şi trecut la microfon, ca să nu fie speech-uri aride şi împănate de papagaleză literară, ci discuţii omeneşti. )

*

Partea frumoasă a lansării unor cărţi scrise de autori de vârste diferite, cu publicuri diferite, a fost că s-au adunat diverse tipuri de oameni şi au descoperit stiluri literare care nu le erau familiare. Iar eu am mai verificat o dată că spectacolul meu “Povestiri din Miserupia” e interesant şi accesibil pentru oameni de toate vârstele şi backgroundurile.

miserupia2

Fotografie trimisă de Anamaria Tatu.

Otilia ne-a cazat la Casa Radena, o pensiune superbă, cu o proprietăreasă afectuoasă ca o bunică, care ne-a îndopat cu cafea din partea casei şi n-a ştiut cum să ne răsfeţe.

Cafelele de dimineaţă au fost o pendulare între frumuseţea (şi frigul) terasei şi căldura primitoare a interiorului. Iar o cameră single costă 80 (!!) lei. Ca să nu zic că o ciorbă la Restaurantul Bucegi, unde am jucat, e 5 lei. Şi e mare de nu mai rămâne loc şi de felul 2.

Sunt locuri în România asta unde te poţi simţi incredibil de bine la preţuri uluitor de decente.

**

Cel mai frumos lucru au fost, însă, gesturile de iubire ale oamenilor.  Diana, care ne-a făcut cu mâinile ei un imens şi delicios tort cu cireşe şi ciocolată. Fabulos tort, n-am apucat să mănânc decât o feliuţă. Se terminase până m-am schimbat eu. Ne-a făcut şi cozonac bun, dar tortul ăla… MMMMMMMMMMM. Zeiesc. Tatăl Otiliei, un domn cochet şi elegant, care ne-a spus că ne citeşte blogurile libere de prejudecăţi, şi mie, şi Corinei, cu fidelitate. Florin, adolescent cu un zâmbet radios, care a vrut să-mi ofere un cadou din tot sufletul lui şi a văzut că-mi place sucul de morcovi, drept care, mi-a adus două sticle imense de Tedi. Florine, cu un zâmbet ca al tău, sucurile alea au fost mai valoroase pentru mine decât o basculantă de bijuterii. Fiul şi nora Otiliei, Andrei şi Corina, cu care am făcut turul “Oradea pitorească” până am găsit apartamentul în care m-am cazat eu. Multele flori, buchete absolut năucitoare, cu care am plecat încărcată ca Marylin Moroi după o premieră.

**Pe scurt, a fost un turneu normal de deplasare cu piesa şi o lansare obişnuită? Nu. Îmi permit însă să declar Aradul capitala de iubire a României. Bravo, Otilia Ţigănaş. Când te laşi de medicină, poţi trece la jobul de event planner.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger