Ne extindem, dragi tovarăşi. E plăcerea mea să vi-l introduc pe cel de-al treilea glumeţ care vă va întreţine pe acest blog, ză big and mighty aritsch. Care arată aşa:
Şi iată ce păreri are despre lume, viaţă şi mămăligă:
Secţia veselă: Dragă aritsch, de unde te-am adunat pentru blogul nostru?
Aritsch: Ne-am cunoscut în zorii social mediei, când ne hiperventilam la auzul aceloraşi triluri antifolk.
Secţia veselă: Ha?
Aritsch: Nu mă întrebai de unde ne cunoaştem?
Secţia veselă: Ba da, dar exprimarea ta ambiguă mă face să înţeleg că sau eu sau tu eram foarte beţi pe atunci.
Aritsch: Bună ziua, sunt de pe internet!
Secţia veselă: A, bun, aşa e mai clar. Cât bei într-o săptămână normală?
Aritsch: Nu prea am săptămâni normale, dar când mai păţesc le spăl cu 2-3 (baxuri de, n. r.) beri, ca să treacă.
Secţia veselă: Ok. Cât este de importantă muzica clasică pentru tine?
Aritsch: Este motivul pentru care mă trezesc dimineaţa. Şi rog vecinul s-o dea mai încet
Secţia Veselă: Serios? Vecinul tău dă Mozart la tot cartierul?
Aritsch: Da, iar de la ăla de deasupra ascult Handel în fiecare dimineaţă.
Secţia Veselă: Oh, ce viaţă. Să fii făcută sandviş între Mozart şi Handel. Unii au pur şi simplu noroc în viaţă! E adevărat că ai avut o poveste de dragoste cu Colin Farrell, după cum au scris tabloidele?
Aritsch: mai degrabă o epigramă, ştii cum e cu beţivii ăştia…
Secţia Veselă: O epigramă? Ce este aceea?
Aritsch: Este scurtă, o termini din 4 răsuflări, iar finalul este o glumă.
Secţia Veselă: Deci nu se deosebeste cu nimic de sexul oral. Cânţi la vreun instrument de suflat?
Aritsch: M-am chinuit câţiva ani din tinereţe încercând să învăţ muzicuţă. N-am reuşit mai mult de câteva mugete anemice, în schimb câştig detaşat orice concurs de mâncat porumb – viteză.
Secţia Veselă: Îţi place mămăliga?
Aritsch: Îmi place că e singura mâncare din lume pe care cineva s-a gândit vreodată s-o taie cu aţa. Oare şi aţa se poate tăia cu mămăligă?
Secţia Veselă: Da, am un prieten croitor care a cumpărat recent un nou set de mămăligi pentru a-şi ajusta aţa. Ce sporturi practici?
Aritsch: Săritul gardului ca să-mi adun pisicile din grădină atunci când cad ca blegele de la geam.
Secţia Veselă: Aoleu! Dar ce consumă pisicile tale?
Aritsch: Timp, bani, atenţie, iubire, vlagă şi uneori dorinţa mea de a trăi.
Secţia Veselă: Ce nehalite, frate! Şi ce dau la schimb?
Aritsch: La schimb se asigură că nu adorm niciodată fără guler de pisici, că nu mă trezesc niciodată fără pisici pe faţă, că nu am niciodată pielea intactă şi că în orice relaţie aş avea există doza necesară de gelozie şi “da’ cu mine de ce nu eşti aşa afectuoasăăăăă??!”
Secţia Veselă: Oh, well, oamenii ăştia care nu pricep că nu au nici o şansă în faţa unei pisici catifelate. Să încheiem în registrul grav: Ce planuri de viitor ai?
Aritsch: Un aritsch adevărat îşi ţine planurile ascunse. Căcat, nu le mai găsesc.
Ladies and gentlemen, meet & greet the one and only aritsch. Va posta cât de curând, acum are puţină treabă, îşi împodobeşte ţepii cu cristale Jvarovschi.
Se pare ca orice cunostinta facuta in zori e de bun augur, fie chiar si in zorii expresiei aleia urate, pe care nu doresc sa o repet. Asadar, mahmureala placuta sa avem !
Ma intreb daca n-am mai vazut ariciul asta undeva …
Ba eu cred că da.
Super, atunci astept cu nerabdare urmatoarele posturi. Dupa ce pisicile o sa-i croseteze cristalele alea.
Cred că este cel mai intelectual aritsch pe care îl cunosc. 🙂 Să coabitaţi fructuos!
kingsnake: pot să-l trimit şi eu pe Pulică să dea o mână de ajutor.
luluts: deocamdată coabităm măros şi păros, aşteptăm să apară şi alte fructe.
Daca exista pere, hop si eu. Sint fructele mele preferate. Mai ales de-s zemoase de sa ma mizgalesc pe bot.
Placut Aritschu. Ia sa mai vad eu ce-am mai ratat cit am fost plecata de prin big city.
la noi? e veselie, ca de obicei.
haha probabil cu van graf von karici iesea menace a trois 🙂 iarta´ma , n´am putut sa ma abtin.
Mi-a plăcut interviul, omul are umor. Mi-ar plăcea și mie să am vecini care pun Mozart sau Handel sau măcar Pasărea Colibri, cu Moțu Pittiș. Ai mei, în schimb, cel puțin ăștia mai de vârsta mea, sunt cu toții dinamoviști înfocați, iar muzica, cu câteva excepții notabile, e pe undeva în zona aceasta. Cred că mai curând eu îi chinuiesc când pun muzică barocă. 🙂
omul e de fapt femeie, chit că, după texte, n-ai zice (asta în condiţiile în care asociem bărbaţii cu gândirea relaxată şi femeile cu băşinile emfatice, deşi ştiu că this one sounds sexist.)
Nicio problemă, atunci îmi plac textele ei. Hm, eu niciodată nu am făcut asocierea respectivă. Oricum, mă uit la generațiile astea mai mici, în general, ele sunt mai ale dracului decât ei. Ei au plete, sunt sensibili, băiatul lui tata și al mamei, și și-o fură, de obicei, de la ele. Când ne luau ăia cu arcanul pe vremea comuniștilor până la urmă ne făceau un bine, după nu mai eram așa sissy ca săracii puști de azi, prea mulți dintre ei sunt pămpălăi. Eu mi-am furat-o bine, am stat vreo 16 luni pe acolo. Cel mai mișto a fost când am fost internat la Spitalul Militar, alergam după asistente 🙂 ..
Buna seara. Ma trimis Domnu’ Laurentiu sa v-a zic daca trebuie sa stie informatiii suplimentare despre doamna Arici ca nu cumva sa mai greseasca cu ceva cum a mai facuto.
Saru’ manaaaaa.
bogdan: Există o explicaţie.
Ele sunt cele care văd în familie că băieţii sunt mai răsfăţaţi şi mai căutaţi în coarne. Apoi văd şi faptul că femeile care o duc bine, în general, sunt cele care cer foarte direct ce vor. Prin urmare, pică două fise deodată:
1. dintre un om care mă tratează ca pe un gunoi şi unul care se străduieşte să îmi facă pe plac, îl voi favoriza mereu pe cel care se străduieşte. E ca la licitaţie: the highest bidder takes it all. 😀 De aceea nu înţeleg ţăranii mârlani că sunt rămaşi în urmă cu o generaţie.
2. nici un om care nu oferă pe puţin cât cere (şi aici mă refer la toate planurile, de la muncă la prietenie) nu e vrednic de atenţia mea.
3. Dacă vreau ceva, cer. Oamenii nu ştiu să citească gânduri. De aceea trebuie să li se ofere informaţii clare.
Da, Lorena, tot ce ai spus la cele trei puncte este perfect valabil. Referitor la ceea ce ai spus la primul paragraf, nu neg că sunt cazuri în care într-o familie băiatul este mai răsfăţat (şi nu e corect, chestia asta e un ţărănism!). Pe de altă parte sunt destule cazuri de fete răzgâiate, mai ales aici, în buricul târgului, în Bucureşti, cred că te-ai lovit de de ajuns de multe ori de astfel de astfel de fete sau de femei care au fost cândva astfel de fete, aici, în Bucureşti şi aiurea.
and then they were three! să recapitulăm deci! avem Lorena cu degete(limbă) acuțite(-ă), avem Ostapul cu umor de autobază, și acum avem Aritschul care? abia aștept…
Lorena, m-ai lasat mască cu analiza asta. Şi, da, ţin să-i confirm lui bogdan ca asta cu fetele care ştiu ce vor pentru ca în familie mereu au fost pe planul doi a început cel puţin de la generaţia mea. Care-s nascută în 77.
Şi nu, nu doar puştii suferă de pierdere de masculinitate. Am avut destule bătăi de cap şi smulgeri de păr… că credeam că s-au terminat bărbaţii ăia siguri pe ei, fermi, protectori fără să fie mîrlani, ca li s-ar cuveni.
Lorena, m-ai lăsat mască pentru că, pusă pe şotii cum te ştiu mereu (sau na, n-am prea aprofundat), nu mă aşteptam să te văd abordînd tocmai subiectul care mă preocupă pe mine dintr-o perspectivă foarte personală.
alisandre, bată-te norocul să te bată de șugubăț! auzi la el, că io am umor! umorul ii la televizor și în ziare. io-s foarte serios.
arici cu pizda am mai vazut, da´,ce dracu´e cu tumoarea aia pe ceafa? saracuuuuuu
erată poate exagerată:
and then they were three! să recapitulăm deci! avem Lorena cu degete(limbă) acuțite(-ă), avem Ostapul stingher de gomos într-o autobază, și acum avem Aritschul care? abia aștept…
Cătălina,
Lucrurile sunt mai complexe, femeile au devenit mai agresive, au ajuns multe în posturi de conducere, să câştige bine în general, chiar foarte bine, multe au ajuns să creadă că e bine să conducă şi în relaţie sau în căsnicie şi ajung să aibă prieteni sau soţi timoraţi sau comozi şi să piardă o groază de energie cu condusul ăsta, tot timpul.
Pentru noi bărbaţii are valoare o femeie care cere prin ceea ce este protecţie, te saturi la un moment dat de femeia-şef sau de femeia-soldăţoi, de feminista care vrea egalitate, vrea să găteşti cu ea, să speli cu ea etc., o iei la fugă.
Dacă tu ca femeie vrei ca o relaţie să meargă trebuie să conştientizezi că sunt momente când trebuie să pleci capul, că sunt momente când trebuie ca fiecare să facă ceea ce trebuie, aia din vremurile imemoriale cu bărbatul care aduce vânatul în peşteră şi care trebuie să moară pentru familia lui, la nevoie, apărând-o, nu şi-a pierdut valoarea, măcar ca metaforă.
Eu, pe voi ăştia mai tineri, vă privesc cu amuzament şi simpatie totodată, cum de multe ori vă chinuiţi pentru că nu urmaţi o ordine naturală. Eu mi-am plătit ceea ce era de plătit. M-am luptat pentru multe la viaţa mea, pentru că fără luptă nu se poate, doar ea te căleşte. Când am picat la examenul de intrare la facultate, la 18 ani, aveam pile cât casa, am cerut în schimb să plec în armata la trupă, 16 luni (nici nu mai aveam chef de învăţat! :)), am înţeles că e mai bine să mergi în întâmpinarea a ceea ce e trebuie făcut decât să laşi chestia aia să te ajungă din urmă. Am făcut armata la trupe de elită şi m-am durificat exact cât trebuie. Sparta trebuie să aibă cei mai buni soldaţi! 🙂
mai alejandro lasa dracu´autoerotismu´! adica n´o sa orbesti, da´nu te face nici mai destept.
Say what? Bărbatul care nu găteşte şi nu spală cu mine plăteşte menajeră pentru amândoi. 😉 I’m nobody’s housekeeper.
Şi dincolo de asta: ce numeşti tu chinuială, bogdane?
mie mi se pare mai chinuitor să facă unul pe dăjteptul, deşi îl vezi că e mai prost cu mult decât tine, iar tu să îi zici “da, stăpâne”. e mai chinuitor să-ţi pretindă unu’ să-i fii servitoare gratuită. e mai chinuitor să te umilească, decât viaţa de bachelorette, care, de fapt, este cât se poate de agreabilă.
Femeilor li se induce de mici preconcepţia asta penibilă: hauleo, să te măriţi repede, că altfel nu ai valoare. Multe, în loc să carpe diem, îşi petrec viaţa vânând câte o pulă penibilă sau alta. Iar după ce au pus mâna pe ea, slugărind-o ca nu cumva să fie părăsite. Jalnic.
Dacă stai bine să observi, femeia-soldăţoi apare o dată cu bărbatul mitocan. Şi apare sub forma: “Da’ mai du-te-n morţii mă-tii de bou dacă ai impresia că eu o să tolerez X, Y, Z.” O femeie împlinită şi fericită e rareori soldăţoi.
ai de pula mea, auzi la el, trupe de elita “durex”, femeia soldatoi, a intrat asta in sevraj semantic 🙂 la ce arma ai facut bai, la incontinenta? bardon intendenta 🙂
“Oamenii nu ştiu să citească gânduri”
Am avut bilet VIP la aceasta piesa:
http://www.qmagazine.ro/articole/2606/Anana-Stratulat–O-drama-printre-bogati.html
(coincidenta de nume)
Lorena,
Chestia cu menajera e într-adevăr o soluţie. Este o soluţie elegantă, însă de lumea mare, cu bani.
Nici o femeie nu e obligată însă să stea cu cineva cu care nu merită să stea. Educația și inteligența sunt elementele care o ghidează în alegerea pe care o face.
O concluzie foarte bună: ” O femeie împlinită şi fericită e rareori soldăţoi”, adverbul ”rareori” putea fi chiar înlocuit ușor cu ”niciodată”.
Căsnicia nu e un ”must”, din punctul meu de vedere, când doi stau împreună, că au sau nu hârtia aceea, tot pe acolo e și, nici măcar nu e nevoie să stai tot timpul cu cineva, dacă e s-o spunem p-aia dreaptă. E clar, în succesul unei relații, dacă presupunem că respectivii sunt căsătoriți, sunt niște elemente care contează cum ar fi : nivelul de educație și de bun-simț al celor doi, cum au crescut și s-au dezvoltat, caracterele lor. Vedem că o grămadă eșuează. Sunt cazuri, precum spuneai și tu, în care respectivele au avut targetul de îndeplinit.
Știi cum se spune: ”În spatele unui bărbat de succes stă o femeie”. E adevărată spusa. Ca să fie bine, cei doi trebuie să fie de calitate, iar ea să fie chiar artistă. 🙂 Chestia cu plecatul capului uneori e cam așa: uneori câștigi mai mult pe termen lung dacă renunți la anumite chestii, decât dacă te războiești.
PS La modul serios, cred că și religia are rolul ei în echilibrarea unei relații.
Dar eu nu mă războiesc. Eu aştept să fiu tratată aşa cum ştiu că merit, spun de două ori frumos ce îmi doresc, mai spun de două ori ferm şi dacă văd că nu ţine, am dispărut definitiv şi irevocabil. Nu stau să mă rog de nimeni şi nici nu irosesc nervi pe scandaluri ineficiente.
Dragă Garcea,
Întotdeauna te-am văzut ca un artist, sensibil și introvertit, și acum vii cu d-astea?
Ca să-ți satisfac curiozitatea cu armata, te informez că am fost transmisionist de radiolocație, după o perioadă de patru luni de antrenament intensiv am fost repartizat la o bază de lângă Dunăre, de unde se monitorizau inclusiv zborurile președintelui de atunci.
Aveam arme bune, la fel ca armele pe care le primeau parașutiștii, la trageri, care au fost destul de dese, puteam să aleg între pistolul-mitralieră model AKM 7,62 cu pat rabatabil și cel clasic, cu pat de lemn. Armele erau bine calibrate, erau noi, și puteai să nimerești între 15-20 de metri o monedă mai mare, iar plumbul de 7,62 trecea printr-o cărămidă, am experimentat asta cu colegii.
”Dar eu nu mă războiesc. Eu aştept să fiu tratată aşa cum ştiu că merit, spun de două ori frumos ce îmi doresc, mai spun de două ori ferm şi dacă văd că nu ţine, am dispărut definitiv şi irevocabil. Nu stau să mă rog de nimeni şi nici nu irosesc nervi pe scandaluri ineficiente.”
Lorena, dai dovadă de o atitudine decentă, foarte înțeleaptă.
Şi, mergând mai departe. soluţia menajerei, zici tu, e soluţie de oameni bogaţi.
uite, eu nu exclud posibilitatea de a mă îndrăgosti de un coate-goale într-o bună zi. dar dacă e coate-goale, chiar nu are nici o scuză să nu participe full time la house chores.
Iar atitudinea mea vine dintr-un studiu amplu al bărbaţilor, în urma căruia am ajuns la următoarea concluzie: cât de complexă ar fi lumea purtătorilor de penis, ea se împarte în două mari categorii:
1) Cei care vor să facă sex WIN-WIN (adică şi el, şi tipa să câştige din experienţă. Ăştia sunt cei care aduc flori, îţi ştiu cafeaua preferată, zici întâmplător că îţi plăcea Clint Eastwood şi a doua zi îi vezi în blugi şi cămaşă cu pătrăţele, etc). Foarte simpatic şi reciproc satisfăcător. Ăstora, dacă le spui o dată că vrei marea cu sarea, a doua zi vei deschide geamul şi vei constata că ai Oceanul Pacific în faţa geamului. Şi o pungă de sare pe masă, cu bileţelul “pentru tine, orice”. Cum să mai fii soldăţoi în condiţiile astea?
2) Cei care vor să facă sex WIN – LOSE (cei care caută să “minimizeze costuri”). Ăştia înlocuiesc florile cu vrăjeală menită să-i umfle pe ei şi să te scadă pe tine -femeia- , ăştia au impresia că-s darul lui Dumnezeu pe Pământ şi nu caută să răsfeţe o femeie ci, dimpotrivă, văd în ea un aparat de făcut mâncare şi curat cu ţâţe şi pizdă. Ăştia vor ignora mereu, deliberat, orice le ceri, ca nu cumva să îţi imaginezi că ai drepturi egale în relaţie.
Iar a fi femeie deşteaptă porneşte în primul rând de la aptitudinea de a distinge cele două categorii şi de a flitui tot ce e WIN-LOSE.
Nu degeaba colaborezi cu Playboy-ul, ești documentată bine, Lorena, în privința tipologiei bărbaților :).
Da, să sperăm că va crește cât mai mult numărul celor din categoria Win-Win, în timp ce va scădea proporțional numărul celor din a doua categorie, cea păguboasă.
Dimpotrivă, mi-ar plăcea să lucrez la o revistă de femei. Dar nu una convenţională, cu băşini sentimentale, roz, rupte de realitate, ci una care să înveţe femeile să facă selecţia. Şi să le înveţe că traiul de burlăciţă nu e atât de rău încât să stai să mănânci bătaie şi umilinţe doar pentru a nu fi singură. 😀
Pe Wikipedia, în biografia pe care ți-au postat-o redactorii, scrie că tu colaborezi și cu ”Femeia”. Să înțeleg că această publicație este una roz-bombon? 🙂
Acum, a alege bine ține de multe criterii: de educație, de cei șapte ani de acasă, bineînțeles, de exemplul părinților, și nu în ultimul rând de soartă, de noroc … Dar, nu strică niște sfaturi pertinente, arunci sămânța, poate se prinde …
Cu “Femeia” am colaborat. Ţineam rubricile de sex, psihologie şi proză erotică acum un an.
Relaţia s-a rupt tocmai pentru că încercam să îmi scriu rubrica de sex într-o manieră realistă, iar redactora-şefă insista: “Nu suntem Cosmopolitan!” (Cosmo fiind revista care le mai zice pe nume, deşi tot cu perdea.)
Asta e foarte tare „artist, sensibil și introvertit“. O sa´ mi permit sa te citez.
nu mi´am propus sa jignesc pe nimeni decit deliberat si fara motiv, chiar nu umblu cu alte chestii. Treaba cu armata e cam lame, da´hai s´o bifam: cam toti am facut´o(in afara de ostap, se´ntelege)Faptul ca tu te consideri elita pt. ca ai facut frig si foame in timp ce butonai la o statie pe lampi de fabricatie sovietica model 1960 mneah ,e deja categoria sensibil si extrovertit, suflet de poet.
Ce povestiti acolo sunt niste truizme de opereta. Io astept sa ciufulesc aritschul.
Truisme, truisme, dar când un om îmi spune că e logic ca femeia să facă munca din casă singură, să mai aibă şi un job full time şi tot ea să facă plecăciuni, consider că e momentul unor lămuriri. Fie ele şi truistice.
io de-aia n-am facut armata ca n-o vrut femeia sa-mpartim indatoririle catre patrie. pai ori suntem soldatoi ori nu mai suntem.
chiar, lorena, nu ne prezinti ariciul?
ostape, dacă te linişteşte, eu aş fi făcut armata dacă aş fi avut posibilitatea. bine, una scurtă de şase luni, ca la absolvenţi de facultate.
v-am prezentat deja ariciul mai sus, de acum îl las să scoată botul la soare când crede de cuviinţă.
Stațiile, d-le Garcea, erau model ’70 și erau foarte bune. Puteam să ascult rock de la Radio Novi Sad pe ele, de exemplu. Iar de butonat, nu butonam, cât recepționam coordonate în caroiaj, dacă-ți spune ceva asta. Nu stăteam propriu-zis într-o stație mobilă, ci sub pământ, în punctul de comandă. Foame și frig nu am făcut.
bai, toti doi colegii mei care au facut armata ca n-au intrat la facultate din timp s-au intors imbecilizati si aproape aveau bile in pula. mi-a trebuit inca un an sa-i reeduc.
aia cu 6 luni era si mai mare tampenie. iti dezvoltai doar skillurile de bautor de alcool autorizat.
e ca la liceu. îţi dezvolţi fix ce vrei să-ţi dezvolţi. dacă multe colege ale mele şi-au dezvoltat doar skillurile de pole dancing, nu înseamnă că toţi am făcut acelaşi lucru.
acum urmeaza intrebarea: Lorena, ti-ar fi placut sa fii barbat?
si raspunsul: dar tie?
văd că ai început să mă cunoşti. 😀
băi, câtă vreme Dumnezeu mi-a dat creier şi cur futabil, e indiferent ce alt organ sexual mi-a dat pe lângă. 😀
Bogdan,
as fi onorat sa discutam, la dvs. in batatura, despre П14, П15, П16, AK-47, BOR, era mai bine cu Geoana, jos Basescu, masoni, evrei, Paunescu, vinzare de tara, Elena Udrea, unguri, Ardealul ne cheama, romanii o au mare, Elodia, treceti batalioane romane Carpatii.
O rugaminte: tinand cont de consemnul sotiei dvs. la bucatarie sa-i spuneti/ordonati sa arunce un praf de piper pe cascaval.
lorena, asta-i citat din botezatu?
acum serios, io-s convins ca fac fata intr-o aplicatie militara mult mai bine decat un oarecare de varsta mea cu burta pana la coaie, pardon, pana la pubis si cu cur moale de femeie divortata.nu cred ca ai nevoie de mai mult de 20 de minute sa inveti sa folosesti o arma si sa nu te uiti in teava cand esti cu degetul pe tragaci.
Ca să tragi, nu-ți trebuie mai mult de 10 minute ca să înveți, Ostape.
Vorbind de prietenii tăi care au decăzut intelectual în armată, contează și la ce armă faci armata și unde o faci. Ofițerii mei de radiolocație, dacă ieșeau din armată, primeau diploma de subinginer electronist. Majoritatea lor erau, ca și ofițerii de aviație, tipi doxați. Eram instructor pentru radiotelegrafiști, am clasa a II-a, ca și cadrele militare (unele dintre ele nu o aveau nici pe asta, o aveau numai pe prima, pe a III-a). La sfârșit, în ultima noapte au băut colegii până au borât și și-au rupt uniformele. Eu nu aveam chef de băut și nici să-mi rup uniforma, care era foarte bună, și nici să-mi zdrobesc valiza regulamentară de lemn de pereți, m-am dus în punctul de comandă și am stat de vorbă în noaptea aceea cu ofițerul din punct, un bucureștean deștept, care a căscat ochii mari când i-am cerut permisiunea să rămân în punctul de comandă în noaptea aia deoarece i-am spus că nu am chef de băut și nici să-mi rup uniforma. Uniforma am dat-o celui care mi-a luat locul. Măcar m-am ales cu un sfat bun. Tipul, ofițerul, mi-a zis: ”Bogdane, în viață e bine să faci de toate, să mergi și la un teatru, dar și la Athenee-Palace, la un streaptease”. Aia cu striptisul am pus-o în practică cum am dat de bani :). De fapt, eram îngrijorat că nu intrasem la facultate și că nu aveam serviciu, că de fapt armata fusese numai o joacă, și că de abia acum începea chestia serioasă.
În primul an nu am dat la facultate. Nouă, celor proaspăt liberați, ne-au trebuit luni de zile ca să ne dezvățăm să sărim din pat la 05:30 și să ne reînvățăm să ne bărbierim cu apă caldă. Aveam o gagică din Craiova pe care am dezamăgit-o că nu am dat la facultate în vara aceea, m-a părăsit în anul următor, ea a intrat în vara următoare la ISE, în Craiova. În vara aceea mă duceam cu ea la plimbare prin Herăstrău și la masa de ping-pong mă întîlneam cu alții ca mine, stăteam un pic de vorbă, apoi eu mergeam mai departe cu ea, eram dezrădăcinați, precum soldații americani întorși din Vietnam :), și ne simțeam ratați. Era sindromul posttraumatic ”Armata Română”:) Gata, atâta cu armata, v-am făcut destul capul mare cu ea! 🙂
Ok, Laurențiu, ești binevenit. O să țin cont de rugămintea ta.
salut decizia de a încheia discuţia despre armată. Vă dedic prima manea atestată oficial pe teritoriul României de azi: 😀