Moduri de a te destrăbăla cu o vânătă

Image by Larisa Koshkina

Acest articol vă este adus de către Noom. Dând click pe linkurile prezente, îmi puteți genera venituri. 

Ah, vânăta. Ce urât sună vânăta, comparativ cu franțuzescul aubergine, sau chiar italianul melanzana! La câte cuvinte am împrumutat din franceză, de ce nu și obergină, sclifosiților de altădată? Cum ar suna să comanzi la restaurant: Vă rog, o salată de obergine?

Care restaurant, Loreno, că sunt toate închise.

Ok. Fair enough.

Semn că putem lua vânăta acasă și să ne facem mendrele cu ea ca niște depravați veritabili. Cu doar 20 de calorii pe porție în stadiul ei natural, leguma care a dat emoticonul tău preferat conține o multitudine de vitamine și minerale, inclusiv mangan, potasiu, cupru, magneziu, niacină și vitamina K. În plus, reduce colesterolul (sigur, depinde și cum o prepari), protejează inima, reduce nivelul de zaharuri din sânge, și, pentru că trece greu prin tractul dgestiv și aduce relativ rapid senzația de sațietate, e un bun adjuvant în pierderea în greutate. Desigur, dacă faci salata de vinete doar cu ulei și ceapă tăiată mărunt, poate și cu niște verdețuri pentru un plus de aromă, și te faci că uiți de maioneză, haha. Rezultatul nu va avea aceeași textură cremoasă, dar vei simți mai viu și aroma legumelor / și sau verdețurilor, și pantalonii care rămân largi.

Totuși, e reductiv să ne gândim la vinete doar în forma salatei de vinete. Hai să vizităm alte câteva rețete.

Melanzane alla parmigiana 

E mâncarea mea preferată. De câte ori merg la un restaurant italian, întreb: Aveți melanzane alla parmigiana? Dacă au, nu-mi trebuie paste, nu-mi trebuie pizza, sunt un om fericit. E ca un fel de lasagna cu legume și brânză: straturi de vinete, întrepătrunse straturi de cu mozzarella și sos de roșii, și la fiecare strat adaugi parmezan ras.

O, Isuse, plâng scriind. Cine spunea că nu sunt o sentimentală?

Contrar senzației de decadență lascivă și curcubeu de gusturi, vinetele cu parmezan nu sunt foarte, foarte calorice. Ingredientele: mozzarella, vinete, ceapă, roșii, ulei de măsline, busuioc, sună ca lista de alimente recomandate a unei cărți de slăbit. Și se economisesc calorii dacă vei coace vinetele în loc să le prăjești. Iar parmezanul, vă spun eu, e alimentul ideal pentru slăbit. Îți trebuie atât de puțin din el să dai aromă oricărui aliment, că te ține până la Sfântu Așteaptă.

Strict pentru autenticitate, vă dau clipul ăsta, unde doi italieni, mamă și fiu, fac vinete cu parmezan. Dacă vesel se trăiește, bine e:

 

Caviar d’aubergines 

Ne mutăm în însorita Franţă, patria simplităţii graţioase, unde toată lumea visează să mănânce caviar. Simplu, fără nşpe mii de ingrediente. Aşa e şi reţeta caviarului d’aubergines. Vinete, usturoi, sare şi piper, plus pătrungel opţional, coci vinetele şi apoi le tai mărunt şi adaugi ulei de măsline, obţinând textura caviarului. Delicios şi atât de simplu.

Francezul din clipul ăsta are mai puţine glume, dar o claritate de necontestat şi concizie demnă de aplaudat.

 

 

 

Desigur, gurile rele spun că această minunăţie a fost inspirată de mutabbal-ul arabilor, şi, considerând că tehnica e aceeaşi, nu e exclus ca gurile rele să aibă dreptate.

Baba ghanoush 

Dacă vrei un război între Turcia, Siria, Egipt, Israel, Liban, Palestina, Iordania şi Irak, tot ce ai de făcut e să-i întrebi care din aceste ţări a creat baba ghanoush. Pe de altă parte, dacă vrei război în Balcani, întrebi care a creat sarmalele, şi te urmăresc toţi cu furci şi topoare până sari graniţa spre Austria sau te ard pe rug.

Ideea e că baba ghanoush e baba tuturor, e printre reţetele legendă ale Orientului Apropiat şi Mijlociu, iar dacă te-ai dus la all inclusive în Turcia şi n-ai încercat baba ghanoush, eşti degeaba şi nu meriţi cod numeric personal.

Cei care fac forma tradiţională a acestui piure de vinete coc leguma pe flacără deschisă, să prindă aroma specifică de afumat, care e… OMG, iar îmi dau lacrimile. Aşa o făcea bunică-mea. Vânăta coaptă ŞI afumată e semnul că Dumnezeu ne iubeşte. Sau că Allah îi iubeşte pe toţi cei din ţările astea.

Se adaugă zeamă de lămâie, tahini, pastă de susan, care are o aromă absolut delicioasă şi se completează perfect cu cele menţionate mai sus, boabe de rodie, şi ce condimente parfumate exotice vrea bucătarul. Se serveşte pe pita.

Nu degeaba baba ghanoush se traduce prin “tăticul răsfăţat”.

Vă dau două clipuri. Primul e al lui Miriam, care e evreică, nu pune boabe de rodie şi coace vânăta la cuptor. M-a spart tehnica aia: cum crestează ea vânăta şi bagă căţei de usturoi. Asta să le faceţi şi voi boifrenjilor dacă nu vă respectă.

 

Dolma e arăboaică, şi prin urmare, nu-şi arată nici faţa, nici vocea, că nu e femeie uşoară din acelea, dar face un baba ghanoush superb, cu roşii, pătrunjel, rodie şi tot ce vreţi voi. Şi nu pune tahini, că îngraşă.

 

De unde deducem că orice fel de mâncare se adaptează liber la gusturile înfometatului, şi certurile lungi pe teme ca “dar se pune mazăre-n boeuf sau nu” sunt absolut inutile.

 

Zaalouk

Ne mutăm în însoritul Maroc, unde e cald. Drept care, mâncarea e uşoară, delicioasă şi plină de nutrienţi. Salata asta din cuburi de vinete prăjite (sau făcute la abur, în clipul de mai jos), amestecate cu roşii, usturoi, şi ce alte legume şi condimente doreşte muşchiul bucătarului, e o explozie de gust şi prospeţime.

În clipul de mai jos, Fatema nu-şi arată nici ea faţa, să n-o ia pe sus teroriştii, dar îşi arată pe deplin talentul. Şi generozitatea în a pune toată recolta de coriandruşi pătrunjel în ce pare a fi o minunăţie de dish.

 

Malidzano / Malidzana 

Să revenim în vecini. Mai exact, în ţările fostei Iugoslavii. Dacă vrei să-i faci să se bată pe cei din Serbia, Croaţia, Macedonia şi Bosnia – Herţegovina), întreabă-i care au inventat această salată absolut demenţială, un piure de vinete prăjite şi ardei graşi, cu nuci mărunţite şi brânză. Şi plâng a treia oară de când scriu acest articol.

Practic, în orice ţară te duci, cea mai bună mâncare e din vinete plus ce are ţara aia mai bun.

Acum, realitatea tristă e că aceste ţări nu prea au bloguri profesioniste cu cooking, deci ne vom mulţumi cu acest home made al unei sârboaice, Liljanina. E în sârbă, dar şi pilaful a fost în sârbă şi tot aţi înţeles cum se face.Liljanina văd că nu pune ardei, dar suplineşte cu belşug de nuci mărunţite, deci o iertăm.

 

Şi nu putem încheia această plimbare prin lumea tainică a vinetelor fără unul dintre dish-urile semnătură ale Greciei. Papoutsakia. Adică papucei. Modul în care au inventat ei şmecheria asta, să taie vânăta în două pe lung şi să o umple cu diverse (carne tocată, sau brânză feta, sau amestec de alte legume) e de-a dreptul genial.

Rezultatul e un fel de mâncare absolut prezentabil  şi spectaculos, care păstrează şi frumuseţea vinetei originale (ceea ce puţine alte dishuri fac), şi un amestec delicios de gusturi şi, colac peste pupăză, nu e nici foarte greu de făcut.

Aţi văzut că în linii mari, v-am dat reţete făcute de oameni din ţările respective. Din Grecia, vine bunăciunea. Ce bine că-şi arată faţa. Varianta lui e cu carne tocată şi sos Bechamel, dar arată la fel de apetisant ca şi bucătarul.

 

 

Dragii moşului, dacă vă plac vinetele, există nenumărate moduri delicioase şi surprinzătoare de a le folosi. Daţi iama prin piaţă şi liber la creativitate. Enjoy

 

***

Noom e o metodă de pierdere în greutate lentă şi echilibrată, bazată specificul organismului tău şi pe alimentele tale preferate în combinaţii prietenoase cu silueta ta. Dacă vrei o perioadă de probă pentru o sumă modică, click aici.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Ivy says:

    Ca persoana alergica la ceapa si la rosii, am descoperit tarziu ca vinetele sunt ceva ce as putea manca si ca sunt chiar bune, pentru ca nimeni in jur nu putea concepe ca vinetele sa fie fara ceapa sau chiar fara maioneza. Noroc cu internetul 😀
    Imi plac si salatele, dar, pentru ca imi place textura si mi-e mai usor sa limitez painea daca nu e nimic de pus pe ea, prefer stilurile astea de preparare. Nu ma pot hotara totusi intre georgian
    https://www.youtube.com/watch?v=_BChCVBO7GM
    si armean
    https://www.youtube.com/watch?v=OFhp8f9StA8
    Sunt bune si prajite in tigaie antiaderenta cu un strop de ulei si varianta rapida pentru sos e sa-l inlocuiesti cu branza crema (preferabil de capra ca sa-i dea un gust mai interesant).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: