Mr. Bean la Placebo

Ştiţi celebra scenetă a lui Mr. Bean? Aia în care îl apucă răceala şi nu are batistă? Sau cel puţin cred că era Mr. Bean, şi cred că nu avea batistă. Şi îşi ştergea nasul pe furiş de tot ce se nimerea.

Asta am păţit şi eu la concertul Placebo, unde m-a înhăţat brusc un val de gripă aproape porcină, înceţoşându-mi ochii şi transformându-mi nasul într-un robinet fără sfârşit. Astfel că îngerul păzitor al lui Molko l-a ajutat să scape nehărţuit şi neurmărit. Pentru că nu puteam ieşi în calea lui ţinându-mă de nas.

Concertul Placebo – cred eu – a fost plasat greşit la 4 zile după Gogoli. Pentru că mititelul şi păpuşelul Molko nu are cum să se compare ca nivel de energie şi ca intensitate a dăruirii cu multietnicii, şi se şi încălzeşte greu – că deh, e British.

În plus, vocea lui nazală şi afectată, fără nuanţe, e perfectă pentru melodii tari, pentru muzică explozivă, ritmată, dar total impropice pentru balade. După mintea mea, o baladă trebuie să sune aşa Sau aşa. Sau fie, chiar şi aşa. Şi mă refer strict la interpretare: la tandreţea şi sensibilitatea pe care le presupune o baladă. Dacă nu ai organ pentru aşa ceva, e mai simplu stai în banca ta, unde eşti beton.

În rest, concertul a fost bunicel, mai ales de la a doua jumătate, când băieţii s-au relaxat şi au început să se joace. Şi nu puteai să nu remarci bunul gust, modul în care luminile se potriveau cu proiecţiile video, care se potriveau cu îmbrăcămintea formaţiei, care era aleasă pe aceleaşi tonuri de alb şi negru. Nice!

“E bine să fii într-o ţară unde poţi fuma pe scenă” a declarat frumuşălul şi şi-a aprins o ţigară, cu gesturi de divă. A mai făcut nişte bancuri cu conotaţii gay, împreună cu al său tovarăş de bătălie Stefan Oswald – punctul tare al serii a fost complicitatea lor vizibilă din fundul fundului curţii, unde propteam eu un gard şi mă chinuiam să refolosesc pentru a mia oară ultimul şerveţel.

Şi, când spun complicitate, mă refer la chestia aia şăgalnică pe care o au unele formaţii, care se privesc în ochi, le vine o idee pe care şi-o comunică astfel, şi încep să facă ceva nou şi interesant. Din păcate însă, lucrurile noi şi interesante în cazul lui Plkacebo s-au rezumat la mişcare – din punct de vedere al muzicii, băieţii nu prea improvizează. Nu prea se lasă târâţi de energia scenică. Şi dacă nu o fac, parcă preferi să le asculţi discurile de acasă. Unde ai pachete de şerveţele şi batiste câte îţi pofteşte inima. Howgh!

Să încheiem într-o notă optimistă: îmi place noul single “Battle for the Sun.”

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Allan Clar says:

    I will battle for the sun
    And I won’t stop until I’m done
    You are getting in the way
    And I have nothing left to say

    I will brush off all the dirt
    And I will pretend it didn’t hurt
    You are a black and heavy weight
    And I will not participate

    Dream brother, my killer, my lover
    Dream brother, my killer, my lover

    I will battle for the sun
    ‘Cause I have stared down the barrel of a gun
    No falling
    You are a cheap and nasty fake
    And I am the bones you couldn’t break

    Dream brother, my killer, my lover
    Dream brother, my killer, my lover

    Dream brother, my killer, my lover
    Dream brother, my killer, my lover

    Dream brother, my killer, my lover
    Dream brother, my killer, my lover

    I will battle for the sun

    NICE

  2. Lorena Lupu says:

    nununu! e aşa:

    I… ay-ay-ay… will battle for the sun
    And I… ay-ay-ay… won’t stop until I’m done.

    etc.

    😀

  3. simonarrr says:

    Haide, bai, eu te inteleg ca esti fan Gogol, dar esti chiar extrem de subiectiva. A fost super tare tot concertul, a fost nebunie in public, au fost roacheri batrani(culmea), a fost delir. Eu nu m-am mai simtit asa de la concertul Tori Amos incoa.

  4. Lorena Lupu says:

    Frăţioare, n-am pretins că sunt eu omul care să le ştie pe toate. În plus, lăcrimam şi evacuam valuri-valuri de secreţii nazale – posibil ca acestea să-mi fi afectat sistemul de recepţie. În orice caz, nu pot scrie decât despre ceea ce am simţit.

    Şi nici tu nu ai fost la GB, deci nu ştii cum făceau ăia, şi cum delira sala acolo. 😉

  5. trexel says:

    @Ricci (vezi b’roll)
    esti sigura ca nu era de la muzica? poate chiar in halu ala (nu) ti-a placut incat organismu trebuia sa reactioneze si el in vreun fel

  6. Lorena Lupu says:

    Nu, înclin să cred că am răcit pe malul lacului Herăstrău, printre ţigani şi ozn-uri.

  7. cleomf says:

    Din randul patru, banca de la geam [de fapt doar randul 3 ori 4 din fata scenei] de unde am sesizat eu desfasurarea scenica, s-a simtit delirul. Acum na, eu sunt GB pana la moarte – a lor, a mea, irelevant – si totusi concertul Placebo mi-a parut prea tare si nu inclin deloc sa compar pentru ca-s doua chestii diferite rau. In plus, am observat ca fanii Placebo sunt mai civilizati ca ai de la Gogol. Asta la noi. Iar Molko e cea mai frumoasa femeie evah! 😛

  8. Lorena Lupu says:

    Stai puţin, că nu am zis că a fost un şou naşpa. am zis că începutul mi s-a părut cam bleg, că vocea lui Molko nu merge pentru balade (sau, în fine, nu îmi place mie!), şi că Placebo nu prea improvizează pe scenă, ci merge pe linii clar trasate.

    Astea-s baiuri ale mele personale, alţii apreciază controlul şi rigoarea, eu apreciez pasiunea.

    Şi da, Molko e frumoasă. Deşi a îmbătrânit o ţâră. 😉

  9. cleomf says:

    Eh, ne lovim de detalii precum batranetea acum? 😛 Ce e ok la stilul asta de concert la linie e ca poti canta versurile fara sa ai surpriza ca “aolo! ce-am zis?! ca n-a sunat ca pe scena!” 😆

  10. Lorena Lupu says:

    mda, avantaje şi dezavantaje. 🙂

  11. thecreatrix says:

    “Placebo” şi “baladă” nu rimează. Eventual, piese lente, alea narco, vechi. “Meds” (2006) şi “Battle for the Sun” (2009) mi se par mediocre.

    Eu recomand şi ailaltă “divă”, sigura care se poate compara cu Molko şi chiar îl poate întrece, Chris Corner, ex-Sneaker Pimps, actualmente IAMX.

    I would still do them. Both.

    Frumos articol.

  12. Lorena Lupu says:

    chiar mă întrebam unde este thecreatrix la postarea asta. 😉

  13. KingSnake says:

    Am vazut si Gogol si Placebo anul asta pe alte taramuri si din punctul meu de vedere au cantat foarte fain amandoi (adica si el si ea). Ea era mai draguta cu parul scurt, la Arenele Romane acum cativa ani, daca e sa-mi exprim parerea mea heterosexoasa. 😆
    In concertul pe care l-am vazut eu am avut aceeasi impresie ca cei de la Placebo s-au dezmortit abia pe la jumatatea concertului, iar bisul a fost cea mai tare parte, pentru ca n-au fost piese lente si au fost plini de energie.
    In schimb cu GB e alta poveste, e povestea aia in care sari in picioare si topai de la a patra nota.

  14. Lorena Lupu says:

    compătimim împreună. 🙂 se pare că nu mi-ai citit blogul de ceva timp, kingule.

  15. KingSnake says:

    Pai am tot fost plecati pe alte meleaguri in ultimele saptamani, deci recunosc ca-s vinovat de aceasta crima odioasa. 😀

  16. marius says:

    buna; am dat perfect intamplator de blogul tau, via placebo concert =) ( lucruri bune te duc la lucruri buna – sper sa am ragaz sa mai trec pe aici), motiv de scriere: vocea lui molko e buna tocmai la balade; altminteri ai perfecta dreptate – nu improvizeaza, nimic nu se “intampla” in concertul lor; saptamana trecuta am vazut u2 si senzatia aceea de live, de spectacol, cu respiro, cu crescendo, cu umor, etc
    si cu o bucata de placebo si un david bowie ground control to mj tom chiar cand pasesc baietii inspre scena

  17. Lorena Lupu says:

    Nu are rost să ne contrazicem pe gusturi. Mie îmi displace teribil vocea lui Molko în balade, altminteri nu afirmam lucrul ăsta.

    Am specificat şi de ce: pentru că are un soi de monotonie scârţâitoare şi opacă la nuanţe, care îmi zgârie timpanul.

    Îţi place chestia asta? Foarte bine, bravo. Numai nu încerca să îmi impui şi mie plăcerile tale, atâta tot.

  18. marius says:

    ei, nu pornimi aici un razboi pentru o cauza atat de mica ( desi asa incep toate razboaiele) gadilatul urechii e diferit la fiecare si toti suntem fericiti ca e asa =)la fel si simtul epidermic =)
    o sa ma uit aici in cautare de controverse mai mustoase; peace!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading