Muma lui Ponta cel Mare

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel
Atârnă de poale un ţânc mititel
Plânge şi suspină tânăra domniţă
Seacă şi uscată ca o scovergiţă
Căci în bătălie soţul ei iubit
Cam multă măscară, bietul, a-nghiţit
Însă muma soacră lângă ei veghează
Şi în al său nume aprig cuvântează.

“Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
A zis nenea Gicu colea din vecini,
Că nu-mi mai dă mingea şi mi-o sparge-n spini.”

“Ce spui tu, străine? Nu ţi-s mumă eu,
Dacă eu pe Gicu nu ţi-l fac jeleu,
Dă încoa’ şi scutul, dă şi săbioara,
Că rezolvă muma-ţi pe dată ocara,
De ce, mumă dragă, să fii tu bărbat
Dacă m-ai pe mine faloş avocat?”

Şi muma porneşte şi din cornu-i sună;
Oastea lui piticu’ de prin văi adună.
Lupta iar începe. Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.
Şi se-ntoarce muma, pe cap îl alintă:
Eu zic, dragă prunce, să fiu eu preşedintă.”

Inspirat de aici.