New Weird

Această antologie foarte interesantă, care include opere scurte ale mai multor personalităţi ale genului fantasy, va fi lansată de editura Millenium Press în prezenţa tăticului literaturii New Weird, generosul şi solarul Jeff Vandermeer, care şi-a adunat toţi “puii” într-un singur volum- un must-have pentru amatorii genului. Şi nu numai.

Am tradus şi eu una din povestirile acestui volum, un experiment foarte interesant de scriere: şapte scriitori care nu aveau nimic în comun cu genul New Weird, au fost puşi să scrie o povestire (în genul menţionat, desigur). Unul s-o înceapă, următorul s-o continue, şi tot aşa. Rezultatul e spectaculos, tocmai pentru că îi lipseşte acel cheag narativ care ameninţă să dea în previzibil.

Tata Vandermeer, nevasta lui, Mama Vandermeer & Co. vor fi prezenţi la lansarea volumului, precum urmează:
-26 august, ora 19.00 – librăria Priora din Satu-Mare
-27 august, ora 19.00 – librăria Cărtureşti din Timişoara.

Cei care sunteţi din zonă – şi cei care aveţi drum pe-acolo – vă recomand cu căldură această lansare de carte. Îl veţi iubi din prima pe Jeff Vandermeer – e un “darling” şi un incredibil creator de atmosferă, iar colecţia puilor lui e un proiect de suflet. Eu una m-aş duce învârtindu-mă, dacă nu aş fi în focurile repetiţiilor pentru Gala Tânărului Actor de la Mangalia.

Mai multe şi mai serioase detalii, pe blogul Ursului cel din Colţul Hărţii (editorul Millenium Press, that is) – adică, aici.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Tabara Atlantykron says:

    cutza40 august 20, 2008 la 10:18 pm

    Lorena ce ne poti spune de tabara de la Atlantykron/ Am aflat de ea de la o fosta ziarista din Mures, Adriana Macsut

    Lorena Lupu: pot să îţi spun un lucru important: că există! şi desigur, e un punct de întîlnire pentru who’s who in science fiction. Eu, în calitatea mea de who’s nobody in science fiction, n-am fost niciodată.
    Iti multumesc pentru aprecieri. Iti trimit cateva impresii despre tabara.
    Atlantykron la 19 ani

    A fost odată un vis al unor tineri cireşari îndrăgostiţi de literatură ştiinţifico – fantastică. A mai fost odată o insulă sălbatică, ascunsă în apele Dunării, la 20 km de Cernavodă,
    nu departe de cetatea antică Capidava şi care a fost descoperită de către un adolescent cu
    ochii albaştri precum cerul senin, Sorin Repanovici. În acest colţ de rai, s-au reunit în 1990, s-au reunit în august 1990, într-o tabără de corturi, departe de virusul civilizaţiei câţiva tineri muşchetari sf-isti: Sorin Repanovici, Felix Moga, Mariana Gencărău, Pompilian Tofilescu, Aida Guşan, Jeni Carp, Alina Popov, Adrian Gâsnac, Simona Vlădăreanu, Adrian Tărăcilă, Dan Ninoiu, Adrian Roşianu şi , cu voia dumnevoastră, autorul articolului Adriana Macsut ( să mă ierte acei care i-am uitat) dar şi veteranii sf-işti: Alexandu Mironov, Aurel Cărăşel, Ion Ilie Iosif, Ovodiu Petcu
    Visul a continuat şi de la o tabără primitivă de corturi cu 20 de personae autohtone ( din Craiova, Slobozia, Buzău, Bucureşti) din 1990 s-a ajuns în august 2008 la o tabară modernă luminată, cu bar şi bac-uri ancorate lăngă însulă, cu 400 de participanţi, de pe toate continentele.
    Alături de atelierul sf există acum seminarii de: muzică,dans, comunicare, jurnalism, ecologie, astronomie, ştiinţă, sport, pictură. S-au adăugat nucleului iniţial omul de radio,
    Ştefan Ghidoveanu, profesorul de ştiinţa complexităţii, Florin Munteanu, animatorii sf-şti, fraţii Adrian şi Ionuţ Bănuţă precum şi Critiam Pamfilov( supranumit Pif), ,,mama sf- istă “, Mihaela Murariu Mândrea ş.a.
    Veniţi pentru prima oară pe Altantykron, soţii Camelia şi Cristian Ungureanu s-au molipsit şi ei de virusul Atlantykron. Ştefan ( Bak) Grosu se poate numi de acum veteran deoarece a fost prezent la ediţiile din:2005,2006,2008. Deşi nu mai este la vârsta adolescenţei, Ştefan obisnuieşte să spună ca a regasit aici spiritual adolescenţei.
    Atlantykron a devenit, aşa cum obişnuieşte, să spună omul de suflet al manifestării,
    Sorin Repanovici o adevărată şcoală e vară iar deviza de anul acesta a fost The Next Generation.
    Adriana Mihaela Macsut

  2. Lorena Lupu says:

    multumim mult pentru detalii. 🙂

  3. Tabara Atlantykron says:

    http://ro.netlog.com/adymacsut/blog/blogid=694972&action=quote&id=1871849#writeComment
    http://ro.netlog.com/adymacsut/blog/blogid=694972

    Lorena Lupu:pot să îţi spun un lucru important: că există! şi desigur, e un punct de întîlnire pentru who’s who in science fiction. Eu, în calitatea mea de who’s nobody in science fiction, n-am fost niciodată.
    Important este sa iti placa literatura sf … iar restul va veni de la sine. Iti multumesc pentru acest comentariu frumos despre tabara Atlantykron.

  4. Tabara Atlantykron says:

    http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=90262
    Scoala de deasupra pamantului
    Prof. Alexandru Mironov
    Alexandru Mironov: De ce rescriu povestea uluitoare a insulitei Atlantykron la aceasta rubrica de Science-Fiction? Pentru ca, aflati, numarul de vizitatori ai site-ului pastorit de neobositul Sorin Repanovici (mai marele peste Atlantykron, de 19 ani!…) si David Anderson, era, in ziua de 25 octombrie 2008, 1.083.000! Deci peste un milion de oameni de pe aceasta planeta au vrut sa stie cum va arata scoala anilor 2020-2030. Nu scoala anilor 3000, cea inventata de Lem (si poate ca ea chiar asa va fi…), ci scoala pe care am construit-o noi, aici, pe Pamant, pentru a grabi plecarea generatiei urmatoare in sfera Pamantului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: