Mă amuz deseori când vin oameni să mă înveţe rahat nesolicitat, fără ca măcar să mă cunoască şi fără să-şi pună vreodată problema dacă nu cumva ce au ei de predicat e
a) ceva evident pentru toată lumea – “ce urât scrii!”
b) ceva imposibil – “pune mâna şi fă copii, lasă lighioanele”, problemă tratată săptămâna asta
c) ceva inutil-agresiv: “îţi fac şi îţi dreg”. Ştim şi tu şi eu că nu-mi faci şi nu-mi dregi nimic, cel mult mă pupi în cur, dar numai la nivel metafizic, că altminteri eu îmi respect curul şi nu-l mânjesc cu pupăturile oricui.
Dar nimic nu mă amuză mai tare decât momentul în care vine câte un puţulică, proprietar al blogului Stropi de Fericire, cu cinci cititori, dintre care unul e maică-sa, doi maică-sa de pe proxy şi restul de trei nimeriţi cu Google pe acolo, cum ziceam, vine un puţulică cu un blog de zero reach să mă înveţe pe un ton sfătos cum e cu bloggingul.
Eu, în zilele când pun osul să scriu, am statisticile astea.
Mi se pare că ordinea lecţioarelor ar trebui să fie dinspre mine spre puţulică cel cu cinci useri, pentru că e matematic evident că fac ceva mult mai bine decât el.
Ca să mă pun în locul lui puţulică: cât de penibilă ar trebui să fiu să merg la Cabral pe blog să-l iau cu “noi, bloggerii”? Really. Omul are 500.000 pe zi. Mă striveşte matematic, exact cum îl strivesc eu pe puţulică cel cu cinci cititori.
Cam câtă prostie şi aroganţă deşartă ar trebui să am, să-l iau pe Cabral cu lecţioare şi cu “noi, bloggerii”?
Nu, frate. Atitudinea mea corectă faţă de un om pe care statisticile îl indică drept mamut pe lângă mine e: Înţeleptule, învaţă-mă şi pe mine cum să fac să fiu tu.
Sau, pe aceeaşi ordine de idei, câtă prostie şi aroganţă deşartă mi-ar trebui să merg la Meryl Streep, s-o iau cu “noi, starurile”?
Exact câtă îi trebuie lui puţulică cel ignorat să mă ia cu “noi, bloggerii”.
Hai să ne învăţăm fiecare lungul nasului şi aria de acoperire a plăpumii din dotare. Şi să învăţăm că traseul lecţioarei e de sus în jos, nu invers.
Eu nu vreau să învăţ cum să am cinci cititori pe zi. Chiar nu. Nici Cabral nu vrea să înveţe de la mine cum să aibă 19.000. Te ştii mic şi irelevant, stai modest în banca ta şi munceşte pentru nivelul următor, n-o arde fals-glorios că râd şi găinile de tine.
Mă, io n-am mai văzut Cabral pe fb! Crezi c-a pățit ceva?! :/
😀
ideea e că atunci când blogăreşre, ne bate pe toţi la popoul gol.
“Putulicii” cu 5 vizitatori au probabil dreptul la opinie, cretina sau pertinenta, in functie de cat poate fiecare. Eu apreciez cum scrii, de cateva ori am exclamat “my life is complete” dupa ce te-am citit, dar articolele de genul asta, si in general replicile tale care contin rautati gratuite la cei mai putin reusiti decat tine (fie ei prosti sau simpli bagatori in seama), mi se pare ca nu se pupa cu ce imagine am eu in cap despre tine. Sa fii blogger iti da in mod evident libertatea sa scrii ce vrei si cum vrei. Asta nu inseamna, insa, ca ar trebui sa scrii orice. Eu personal apreciez mai degraba un sarcasm modest, subtil, dar reusit, la adresa unui “putulica”, decat o postare intreaga despre ierarhia in blogosfera si cum tu esti clar pozitionata sus in ea. Daca numarul de vizitatori unici pe o pagina era un criteriu de departajare sau vreo incoronare a calitatii sciitoricesti, andrafarazahar trebuia sa vina sa te invete bloggareala. Imi place sa te citesc pe tine pentru ca te incadrezi in alta categorie, scrii despre lucruri pe care mie imi place sa le citesc, fara sa intri in mocirla cu attention seeking whores & co. Strict personal, mi-ar fi placut sa vad ca tratezi cu detasare parerile care nu-ti sunt pe plac si nu cu o superioritate sfidatoare si acida. Te salut cu drag.
O impresie radical greşită despre dreptul la opinie este că acesta circulă într-o singură direcţie. Că eu sunt obligată doar să ÎNCASEZ opinii.
Eu am drept la opinie ca orice alt om, iar opinia mea e că opinia lor e irelevantă. Şi că nu mă pot învăţa să fac blogging decât oameni care îl fac mai bine decât mine.
Strict personal, nu ai cum să-mi dictezi cum să reacţionez la stimuli, pentru că tu nu eşti eu şi eu nu sunt tu.
Ai dreptate în ceea ce scrii aici.
Dar articolul vine în urma unei discuții în contradictoriu pe care ai purtat-o cu mine pe Facebook, despre publicitatea pe blog. La sfârșitul căreia ai avut o remarcă în genul acestui text. Iar eu mă recunosc ca un blogăr cu puțini unici. Dacă te referi la acea discuție, atunci confunzi primăria cu prefectura.
Nu poate un blogăr cu 10 unici să vină tam-nesam să-ți dea lecții despre trafic. Dar când deschizi un subiect despre publicitatea pe bloguri, care ajunge în feedul acelui blogăr mic, da, el poate spune ceva cu miez, la fel cum se poate pronunța despre onestitatea discursului politic al unui senator, chiar dacă nu face politică. Nu poți folosi în acest caz argumentul unicilor, la fel cum politicianul nu poate răspunde „eu am succes, susținători și votanți în timp ce tu nu ai ocupat nici măcar o funcție de consilier local” pentru a face să dispară orice bănuială de lipsă de onestitate ce planează asupra lui. (Dacă ar putea, ar însemna că judecătorii trebuie să fie simultan politicieni, medici, cercetători etc, în funcție de inculpatul pe care-l judecă, astfel încât deciziile lor să nu fie lovite de nulitate.) Dimpotrivă, faptul că respectivul ocupă o funcție în Senat ar trebui să-l facă mai responsabil; lipsa lui de onestitate are consecințe mai grave decât lipsa de onestitate a lui pulică frânarul. La fel cu blogărul de succes, care se adresează unui număr mare de cititori. Sigur că, mai departe, tu poți sau nu să ții cont de opinia lui, dar asta-i altă poveste. Nu-i poți însă spune că n-are dreptul să te contrazică pe tema transparenței în scriere pe motiv că are mult mai puțini cititori decât tine. Că transparența nu-i o condiție sine qua non a succesului (vezi de exemplu scena politică românească).
Dacă nu te referi la acea discuție, atunci îmi cer scuze pentru interpretare.
frate, mai insişti să sugi pula neamuzant?
chiar vrei să te banez?
du-te în pula mea cu predicile tale nesărate, pe care am punctat de vreo 8 ori că nu mă interesează să le primesc.
du-te direct în pula mea şi stai acolo până te chem eu.
OK?
nu-ţi datorez nimic nici ţie, nici altor mocagii, iar cu predicile tale mă şterg la cur, dar mai pun şi hârtie igienică, că doar cu predicile tale îmi rămâne căcat pe degete.
PS: am precizat să te duci în pula mea şi să vii când te chem?
o singură predică să-mi mai ţii şi ai unfriend, block şi ban.
Soro, am precizat că îmi cer scuze dacă interpretez greșit – în acest caz „predica” de mai sus este ca și inexistentă. Dar cum tu răspunzi la ea, dă-mi voie să te întreb dacă am înțeles corect: scrii un articol în care mă iei în colimator (chiar dacă nu îmi pronunți numele) și la care eu nu am voie să zic nimic. Dacă totuși comentez, deși o fac argumentat și fără atacuri la persoană, dar exprimându-mi o opinie cu care nu ești de acord și care te plasează cumva într-o poziție mai puțin minunată, mă ameninți cu unfriend & ban. Fără să răspunzi la argumentele aduse de mine în discuție. Și fără ca eu să te fi înjurat vreodată, sau să mă exprim altfel decât decent, calm și rațional.
Am înțeles bine? După cum vezi, nu e o predică ci o simplă întrebare.
când eu îţi spun o dată că nu-s receptivă la această futere la icre, şi tu o repeţi de opt ori, da, consider că e caz clasic de hărţuială, şi văd că încă persişti.
iar articolul, dacă ai ratat hintul, sublinia încă o dată de ce nu mă interesează să mă pisălogeşti tu cu rahat.
dar tu insişti.
când eu îţi zic nu o dată, ci de zece ori că nu admit să mă “lecture”, şi tu o tot faci, mă piş cu jet pe “tonul calm şi raţional” cu care ignori informaţia că nu eşti în poziţie să mă fuţi la icre.
dar tu insişti.
unfriend pe moment, ban şi block dacă sugi pula în continuare.
această „futere de icre” era de fapt exprimarea unei opinii la un subiect deschis de tine în mod public, pe facebook, la care au comentat și alții.
unde, dacă nu erai prost, remarcai nuanţa. nu ceream opinii, ci informam.
am avut un schimb de 3 replici, pe care nu știu cine l-ar putea considera hărțuire,
orice om care vedea cum îţi tot sugerez printre rânduri că mocagiii nu cârâie
în condițiile în care tu mi-ai răspuns de două ori cu argumente
şi deja era prea mult de vreme ce tu, mocagiu, insistai să cârâi.
iar eu, în comentariile ulterioare, ți le-am demontat.
sau cel puţin aşa te minţeai.
ultima dată ai preferat să nu-mi mai răspunzi direct
ca să nu te înjur de mamă, logic!
așa că m-am oprit.
primul lucru inteligent de la discuţia aia.
e drept că ceilalți s-au limitat la o singură intervenție, în care îți țineau isonul, tu răspunzându-le că-i iubești.
Obviously, handicapatule, ei nefiind vite proaste, se prindeau că nu pot emite pretenţii pe munca nerecompensată a altuia. Tu, fiind vită proastă, nu şi tu.
dar apoi ai scris acest articol, în care mă vizezi, așa că mi-am permis un drept la replică,
la fel de neavenit şi de nesolicitat
într-un comentariu. zic mi-am permis, observă ce frumos vorbesc,
atâta-ţi trebuia, să şi înjuri, după lunga demonstraţie, din toate punctele de vedere, că baţi câmpii sinistru
asta o fac din respect pentru mine. acest comentariu al meu este, după părerea ta, a doua „futere la icre”. sau mă rog, a patra, cum le numeri.
pe moment ai pierdut un prieten, căruia ai simțit nevoia să-i dai unfriend pentru că și-a permis să nu fie de acord cu tine și să-și susțină public poziția,
şi anume poziţia idioată că el, mocagiul, îmi face mie reguli şi lecţioare pe blogul meu.
în 4 comentarii, dintre care unul într-un articol în care era vizat. mă bucur însă că ți-ai descoperit un penis, în care să-l trimiți în mod repetat.
toate cele bune.
Nu mi-ai demontat nimic, penibilule. Îmi tot vii cu argumentul politicianului. Du-te-n pula mea direct. Ţi-am promis eu că te duc pe culmile prosperităţii dacă mă votezi?? Nu, jegule, nu ţi-am promis. Îmi plăteşte mie statul vreun salariu din taxele tale dacă mă votezi? Nu, penibilule, nu-mi plăteşte. Îţi datorez eu socoteală? Nu, penibilule, nu-ţi datorez. Iar când m-ai şi luat la vrăjeala aia cu conştiinţa, de parcă conştiinţa mea avea de dat vreo socoteală în faţa ta, un cititor oarecare, care consumă contentul acestui blog fără să se revanşeze vreodată, chiar nu am avut alt răspuns decât marş în morţii mă-tii.
Încă o dată, retarzel: tu consumi content moca. Dăăh? De ani buni. Şi nu te revanşezi. Tot de ani buni. Dar îţi permiţi în morţii tăi de cretin să-mi tot ţii acest lecturing. Idiot care nu se prinde când să tacă în morţii lui.
Încă o dată, că am senzaţia că în continuare eşti prea prost să percutezi:
TU, IDIOTULE, IEI CONTENT MOCA.
EU NU IAU NIMIC DE LA TINE.
ŞI TOT TU, ÎN MORŢII TĂI, ÎMI FACI CREIERII VARZĂ CU MORALĂ, CU “NOI BLOGGERII”.
Prieten? Doar pentru că mă aveai în listă pe Facebook, mă citeai moca şi mă frecai nesolicitat la icre? Ha!
Nu, un consumator virtual moca devenit predicator pisălog.
Un blogăraş cu trei cititori care cerşeşte atenţie cu lecţioare nesolicitate.
Şi pentru că n-ai înţeles să încetezi pisălogeala neavenită, ai ban aici. Încă un deranj oriunde şi ai şi blockul.