Pericolul imposturii mascate pe după teme sigure

Ieri a fost o zi de teroare pentru mine. Am îndrăznit să scriu că piesa nouă a lui Taxi, cea despre preferinţele lui Dumnezeu, e nulă compoziţional, stupidă ca text şi că un protest muzical împotriva BOR se putea foarte bine face cu o piesă inteligentă, cântată de un om cu voce.

Şi sute de fiinţe umane s-au năpustit să urle la mine pe toate căile, de parcă prin truismul “Taxi sunt nişte impostori fără urmă vagă de voce şi care nu se remarcă decât adunându-şi periodic prietenii celebri la o cântare” aş fi zis “construiţi mâine catedrala”.

Am ales random un mesaj din multele. Negru pe alb. Cine nu e cu Taxi sprijină BOR. Negru pe alb. M-am dat cu capul de perete ieri până am amorţit. Tot negru pe alb. Că trebuie să umbli amorţit printre ăştia, să nu-ţi vină să-i strângi de gât. Mai faci şi puşcărie aiurea.

—

Numai că, în general, dacă o freci la icre pe Lorena Lupu, obţii exact opusul a ceea ce doreai. Şi anume, încă un articol. Bucurie, ha? Cu mica diferenţă că nu mai răspund nici unui comentariu şi nici unui mesaj privat. E o aberaţie prea mare şi/sau un ton de câştigare la belciuge? Harşt, delete şi în caz de insistat, block. E o aberaţie ceva mai mică şi insignifiantă ca ton? Publish şi ignore.

Toate obiecţiile voastre sunt tratate mai jos şi cine insistă mai mult de atât e invitat să-mi plătească orele irosite inutil.

A) Nu cunosc nici o persoană care, înainte să răsară Taxi la interval cu oligofrenia aia sinistră de piesă, să fi zis: Da, eu vreau Catedrala Mântuirii Neamului.

Nici una. Dar absolut nici una.

Nu era un debate hot în societatea românească. Era răul ăla pe care nu-l vrea nimeni. Pe scurt, nu era nici o nevoie socială reală să vină cea mai afonă trupă din ţară să ne cânte că nu vrea catedrală. Eram deja toţi de acord că nu vrem catedrală.

B) Un om care e sigur pe motivele pentru care nu doreşte Catedrală (risipă de bani, vrem spitale, şcoli, etc.) n-are nevoie de trupa Taxi să-i cânte că Dumnezeu preferă lemnul. Pentru că are argumente. Concrete, cu sens.

C) Un om care are nevoie de trupa Taxi să-i cânte că Dumnezeu iubeşte lemnul şi intră în fibrilaţii când cineva scrie pe blogul personal că piesa aia e o piesă execrabilă e un om foarte nesigur pe argumentele lui. Eu nu am nevoie de Dan Teodorescu să-mi fie purtător de cuvânt în nici o direcţie, pentru că ştiu să-mi port singură cuvintele. Şi dacă vreodată voi avea nevoie de un cântăreţ să mă reprezinte ca organ oficial în faţa universului, în mod sigur va fi cineva cu talent şi carismă, nu cineva atât de lipsit de faţă încât să aibă perpetuu nevoie de vedete în clipuri, să nu rămânem cu impresia că s-a apucat mobila de cântat.

Ştiţi bancul de pe vremea lui Ceauşescu, cu Bulă scos la tablă la inspecţie, despre comunism: “comunismul e sistemul economic aflat în slujba omului muncii”, şi în pauză către învăţătoare: “dacă nu-mi daţi zece, zic şi cine e omul muncii”.

Aşa şi cu Dumnezeu preferă lemnul. La final, după ce ies vedetele din studio, trupa către Teodorescu: “Dacă nu dai o bere, Dănuţe, zicem şi cine e lemnul.”

D) Mai îngrozitoare decât impostura asumată, a fetiţelor cu fustiţe, fără urmă de voce, care scot hituri despre cât de frumos e sexul, şi a băieţeilor cu pectorali, fără urmă de voce, care scot hituri despre ce frumos e sexul, mi se pare impostura mascată după teme sigure.

Nimeni n-o să-l apere vreodată pe Cabron dacă un om scrie într-o zi pe blog că n-are urmă de talent. Lumea o să zică: “Ei nu zău, dar ce talent trebuie să aibă, doar cântă, vorba vine cântă, vorbeşte rap.”

Modul ăsta de a-ţi ascunde non-talentul pe după teme mari, născătoare de isterie populară, mi se pare absolut îngrozitor.

Repet: nu e ca şi cum cineva şi-ar dori Catedrala. E o non-discuţie.

Dar ajunge să cânţi despre un truism, şi brusc, hipsterimea o să linşeze pentru tine. O să urle, o să preseze, o să sfâşie cu dinţii. Brusc, lipsa ta atroce de talent va fi validată, dar nu ca muzică, ci ca portavoce a poporului.

Vă reamintesc: nu-l preţăluiam pe Teodorescu ca politician. Teodorescu nu e parlamentar, nu e ministru, nu e avocatul poporului, nu are o funcţie legislativă şi executivă care să-l transforme în simbol anti-BOR. E cel mai antimuzică şi anticarismă muzicant din România. Atât.

Şi dacă scriu că mă simt violată în urechi de scremetele lui nereuşite, înseamnă doar că nu. Îmi place. Tentativa lui. Eşuată. De a Lega. Nişte note. Pseudomuzicale.

Şi maneaua are mesaj nobil: “Frateee, frăţiorul meu / Viaţa fără tine este foarte greu”. Sau “Am nevastă de valoare / Cum nu are orişicare”. Iubirea e un lucru frumos. Iubirea de aproape e printre cele zece porunci ale lui Dumnezeu (între care, apropo, nu scrie nicăieri că preferă lemnul).

Dar nu ajunge mesajul pentru ca muzica să fie muzică. Mai trebuie şi prestaţia artistică. Realizarea. Chestia aia. Ştii ce zic. Să luăm împreună nişte muzică, că poate am uitat ce e muzica. Muzică cu mesaj, dar care rămâne muzică. Muzică de sculat părul pe tine în mod real, nu labă tristă în batistă.

Şi E) În continuare nu ne-a spus Dumnezeu nimănui ce preferă, aşa că hai să avem sânge în instalaţie să vorbim despre ce preferăm noi.

Eu în mod cert prefer muzica compusă şi scrisă cu talent.