Poşta redacţiei: Cum rezişti?

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Dragă Lorena,

X.

***

Dragă X.,

E foarte simplu. Am antrenament din cea mai fragedă copilărie. Eu am fost copilul căruia nu i-a acordat nimeni nici un fel de credit niciodată, prostul by default. Partea bună, când nu îţi acordă nimeni nici un fel de credit, e că îţi formezi în timp o profundă nepăsare faţă de opinia publică în general, şi către oameni care oricum nu au nimic să-ţi ofere în particular.

Faci ce vrei tu. Cine e în barcă cu tine, bine. Cone nu, să plutească pe alte valuri.

Când eşti hărţuit şi umilit de mic, din secunda în care creşti mare, ai format un scut interior atât de rezistent, încât nimic nu te mai şochează şi nimic nu te prinde pe nepregătite. Ai un plan B şi un just in case pentru orice potenţială măgărie.

Înainte de ura asta publică foarte gălăgioasă, am avut de îndurat de n ori ura parşivă, ura insinuată, ura care te lucrează pe la spate, perfidia malefică şi altele pe aceeaşi temă, sau surorile lor aparent mai inofensive, neglijenţa şi câştigarea la belciuge.

Măcar ura publică e pe faţă şi directă, ştii de unde să o iei şi ştii cum să-i răspunzi. Abia intrigile pe la spate, faptul că investeşti bani şi energie să construieşti lucruri care se surpă datorită promisiunilor neonorate şi sabotajului deliberat sunt lucruri cu adevărat chinuitoare. Dar, cu exerciţiu, până şi de acestea te poşi detaşa.

Momentan, aplic reţeta Jet. Piesa mea lucrată până la perfecţiunea ei punk mixată cu industrial nenţesc din anii 80. Că 70% din populaţie nu pricepe inspiraţia şi mesajul şi urlă ca şacalii? Always do your best, fii sigur pe munca ta, şi urletul altora va rămâne zgomot de fond.

În final, rămân trei întrebări mari şi late:

1. Lezez real pe cineva cu asta?

Nope. Singurele leziuni pe care le-am provocat s-au adresat celor care m-au subestimat. Şi ca să citez din musicalul Chicago: And then they used it and they abused it. It was a murder, but not a crime.

2. Am eu conştiinţa împăcată?

Am făcut tot ce se putea omeneşte face pentru ca treaba să iasă impecabil?

Da. Dacă eu clădesc un castel de sticlă şi tu arunci în el cu un bolovan, eu ştiu cum e castelul de sticlă şi îl pot reconstrui oricând în altă parte. Tu însă ştii doar să arunci cu bolovani. Avantaj, eu.

3. Datorez ceva celor care urlă la mine să fac A şi B?

Nu.

OK. În acest caz, plăcerea bolnăvicioasă pentru hate a unora şi nefwterea cronică a altora NU SUNT PROBLEMELE MELE. Sort yourselves out, bitchez, I got my own stuff to do.

Da, o să fac în continuare reclame plătite decent. Și în continuare nu îmi pasă cine în ce mod vrea să mă lovească în ripostă.
Ăia care urlă că artiştii n-ar trebui să facă spoturi la cutare şi la cutare au o invitaţie deschisă să mediteze ce oportunităţi reale au oferit ei, sau firmele lor, unui artist care le plăcea. Nu mie. Unui artist care le plăcea. Mulţi nu ştiu cum să ne mocangească şi să se tocmească ca la talcioc, pe nişte condiţii contractuale jenante şi cu expunere absolut abjectă.

Rezumând: în momentul ăsta, mi se rupe pwla de aceşti lătrăi atât de adânc, încât deja se aude poc – poc şi în testicule. Recomand să dezvolţi calitatea asta. E forma ultimă de libertate.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.