Nu înţeleg farmecul mâncatului competitiv

Nu ştiu de ce, YouTube îmi recomandă în ultima vreme videouri cu concursuri de mâncat competitiv. Da, într-adevăr, de când a venit toamna şi e mai frig, mi-a crescut semnificativ apetitul, dar nici chiar aşa.

Când vine vorba de lucrurile pe care le fac oamenii pentru distracţie, înţeleg multe. Chiar înţeleg multe. În fond, sunt din generaţia care se împuşca haios cu bile cu vopsea colorată şi numea amuzament faptul că, zile în şir, aveai scalpul verde ca de extraterestru.

Nu voi fi niciodată de acord cu ”cum pot ăștia să se ducă la restaurantul ăla?” (răspuns: cu mașina personală, cu Uber sau cu metroul.) „Cum pot ăștia să se arunce în gol legați doar cu o sfoară?” Sau „Cum știi sigur că parașuta chiar se deschide?”

Oamenii se distrează în multe moduri care nu trebuie să ne pară distractive nouă, și cât timp nu implică abuzul, umilirea sau rănirea altor ființe, nu pot spune decât atât: Să le fie de bine.

Dar când vine vorba de mâncat competitiv, mi se revoltă tot sistemul digestiv și nervos concomitent.

În primul rând: nu îmi place să mă uit la oameni cum mănâncă.

Pe la 19 ani, mi s-a întâmplat să cunosc un tip frumușel și să mergem la McDonalds. Și când a început să îndese cartofii prăjiți în sine ca un sinistrat din Somalia, subit am descoperit că îmi trecuse toată atracția și că abia așteptam să ajung acasă. Și în restaurante, de obicei, stau cu spatele spre sală, pentru că dacă văd diverse specimene întrecându-se în grețoșenie, îmi piere mie pofta de mâncare.

În al doilea rând, concursul „care halește mai repede” mi se pare fără miză.

Da, e interesant un concurs de tipul „care cântă mai bine”, „care dansează mai grațios”, „care sare mai sus sau mai lung”, „care execută mișcări dificile cu mai multă precizie”, pentru că toate astea presupun talent, simț artistic, implicare, devotament și muncă. Și nu în ultimul rând, rezultatele sunt superbe vizual. Încă ador competiția de patinaj artistic, și pe cea de gimnastică sportivă, tocmai pentru că pe mine nu m-a prea înzestrat Domnul din acest punct de vedere.

Dar halitul repede e atât de dizgrațios, de urât și de insultător pentru inteligență. Și nici măcar nu e vorba de un talent care trebuie antrenat pentru inovație și extinderea limitelor. E o tehnică de înghițit repede, pe care o poți învăța de pe YouTube, e aceeași pentru toată lumea, ce face diferența e doar viteza cu care îți înfigi hotdogul în cavitatea bucală, și asta nu mi se pare nimic de aplaudat.

Nu simți gustul

Îmi plăcea să mă uit la Chefi la cuțite pentru că mâncarea preparată de oamenii ăia era frumoasă, superb prezentată și apetisantă. (Cu amendamentul că, pe când lucram la revista Tabu, împărțeam birourile cu Bucătăria pentru toți) și am asistat la ședințele lor foto și la câteva dintre trucurile folosite pentru a face mâncarea să pară mai sexy decât în viața reală.)

Dacă mâncarea nu e frumoasă și delicioasă, dacă nu mă hrănesc cu ochii, nasul și inima în timp ce mănânc, prefer un covrig de la colț.

Ei, bine, competiția de mâncat nici nu presupune că halitorii respectivi simt vreo secundă gustul a ce înghesuie în gură. Repede-repede, și cu multă apă, să lunece. Să fii primul care termină crenvurștii. Să lipsești actul de a mânca de orice bucurie și plăcere, doar pe ideea vitezei, mi se pare cumplit.

Cam cum ar fi un film p***o bazat pe sinceritate: „Hai, tati, f***-mă mai repede, să încasăm banii ăia, că vreau să merg acasă și să mă uit la X-Men.”

Vomatul de la final

Evident că, după ce se termină concursul, „sportivii” noștri merg la baie, bagă în deget în gât și elimină tot ce au înghițit. Explicați-mi și mie cum e chestia asta diferită de bulimie, care e considerată una dintre cele mai grave boli ale adolescentelor și tratată ca atare.

Am avut un episod bulimic în facultate, din cauza presiunii de a slăbi, și mi-au ținut medicii o litanie de o oră și jumătate cu consecințele asupra sănătății. Că vomitatul ăla de după ce mănânci necontrolat îți perturbă sistemul digestiv, că duce la deshidratare, că îți erodează dinții și îți distruge gingiile, că îți dă peste cap metabolismul, că pierzi vitamine, minerale și electroliți, că poți dezvolta reflux gastroesofagian și așa mai departe.

Având în vedere că aceste simptome nu sunt consecințele nevoii disperate de a plăcea altora, care ne făcea să vrem să slăbim, ci strict ale activității de a vomita după ce ți-ai abuzat organismul cu un exces de mâncare, înseamnă că pe aceștia le au și practicanții mâncatului competitiv.

Pe ei de ce nu-i freacă nimeni la icre?

Excesul de calorii și grăsimi

Tot din manualul de awareness legat de bulimie, afli că, deși te duci să vomiți imediat după ce ai terminat de devorat, organismul tot apucă să asimileze o parte din ce ai îndesat în tine. Și cum concursurile de mâncat nu sunt niciodată cu mere verzi și fulgi de ovăz, ci doar cu hot dogi, hamburgeri, patiserie și altele de genul, ce se absoarbe de obicei sunt carbohidrați rafinați – cei direct responsabili de îngrășare și risc de diabet – și lipide – colesterol, artere blocate, boli de inimă.

Cu alte cuvinte: mâncătorii competitivi au toate simptomele bulimicilor, mai puțin nevoia de a fi frumoși. Dar nimeni nu se gândește la asta, și nimeni nu trage un semnal de alarmă.

Și alții se culcă flămânzi…

Mă enervează argumentul „când alții se culcă flămânzi”, folosit ca presiune și manipulare să mănânci ceva ce nu-ți place.

Dar când mâncatul competitiv face o risipă impardonabilă de mâncare decentă și corespunzătoare cu standardele de calitate, care ar putea hrăni orfelinate întregi, subit îi văd validitatea.

Alții se culcă flămânzi, iar tu înghiți 50 de burgeri pe care îi vomiți într-o găleată, după ce ți-au dat unii o medalie și niște bani. Mi se pare absolut oribil.

Și vina nu e la cei care au nevoie de acești bani, și atunci, fac orice pentru a-i obține. Vina e la cei care organizează concursurile și dau banii pentru ele. Plătește un om să se frece pe față cu fecale și se vor găsi disperați care vor accepta fără să clipească. Vina e a celui care face chestia asta motivantă financiar.

Dacă tot vrei să promovezi un produs alimentar, mai bine sponsorizează un cooking show. Infinit mai estetic, mai informativ și nimeni nu e rănit.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți place acest articol, susţine-mă pe Paypal, să te amuz și mâine.