Postarea obișnuită de Facebook, în aceste zile, e așa: ce urâtă e viața în pandemie, ce nasoale sunt restricțiile, ce tristă e viața și câtă tragedie ne înconjoară.
Sigur, toate astea sunt adevărate. Nu e deloc drăguț să nu poți face evenimente. Nu e deloc drăguț să nu poți face alte proiecte, decât acelea homemade, pentru că teama de covid e mai mare decât inițiativa creativă.
Dar noi suntem niște oameni stăpâni pe ei, care aleg să trăiască pozitiv și să nu pună răul înainte, ci să se înarmeze pe interior cu optimism până vin vremuri mai bune. Da, știu, e greu să faci asta acum. Totuși, trebuie să te gândești că va apărea lumina de la capătul tunelului, că oricât de grea e viața, încă există bucurie într-un pahar de vin roșu și o felie de brânză Gouda afumată, că și Ciuma Neagră, o pandemie mult mai mortală și mai dificil de evitat, s-a terminat la un moment dat și că noi suntem cei care încă trăim. Și ne putem proteja menținând distanța, minimizând ieșirea din casă și făcându-ne shoppingul online sau dimineața devreme.
“Vai, Lorena, cum poţi scrie genul ăsta de articol când vuieşte Bucureştiul de ambulanţe şi mor nu ştiu câte sute de oameni pe zi?” o să sară cu botul gigel băgător în seamă.
Da, aleg să scriu acest text pentru că şi supravieţuitorii au nevoie de grijă şi atenţie. Toată lumea se concentrează în prezent pe monitorizarea şi îngrijirea bolnavilor – normal – şi multă lume uită că şi sănătoşii sunt oameni, şi au şi ei nevoie de atenţie.
OK, deci iată aspectele pozitive din amalgamul negativ.
Distanţarea socială însăşi.
Nu ştiu dacă aţi observat, dar de când cu Covid, hărţuirea sexuală fizică aproape că a dispărut. OK, te mai pistonează câte un lihnit în mesaje private, dar de când s-a inventat blocarea acestora, chiar nu mai există stres.
În schimb, obligația de a te distanța fizic, precum și eschiva reprezentată de distanțarea socială sunt scuze perfecte pentru a nu mai avea parte de neplăcerea reprezentată de proximitatea niciunui gigel indezirabil, absolut niciodată.
Pentru oamenii care au nevoie de un spațiu personal mai mare, așa cum sunt eu, pentru oamenii care nu țin neapărat să se pupe social cu nimeni, distanțarea e mană cerească.
Dispariția agățatului stradal.
Nu e același lucru?
Nu neapărat.
Gigeii care agață stradal nu te bruschează neapărat cu proximitatea fizică, dar te interpelează pe drum, caută să te oprească și să se bage în seamă cu tine, eventual te și urmărește iar asta e infinit de deranjant și de invaziv pentru ciineva care nu e în căutare de satisfacții și care merge liniștit la treburile lui.
Un clișeu pe care îl perorează pick up artiștii și alt right-ul este: vaaai, din cauza feministelor nu poate omul să intre în vorbă cu o femeie pe stradă.
Ba da, omul poate să intre în vorbă cu o femeie, dacă vrea și femeia. Problema e că ideea ăstora de intrat în vorbă nu prea ține cont de ce vrea sau nu vrea femeia, e extrem de agresiv și băgăreț, și, ca experiență, e de un dezgust maxim.
Un lucru bun pe care l-a adus 2020 e faptul că nu m-a mai agățat nimeni pe stradă. Un lucru nasol pe care l-a adus relaxarea impusă de Câțu acum câteva luni a fost reapariția gigelului care e prea zgârcit să sune la c***e, drept care, deranjează aiurea femei normale care merg la ale lor.
Da ce, tu ești femeie normală, Lorena? Ok, deranjează aiurea și femei tâmpite care merg la ale lor.
Dispariția întâlnirilor fără motiv întemeiat
Enter colaboratorii enervanți care au nevoie să te vadă la față pentru chestii care ar putea fi simple mailuri sau, ok, un apel telefonic. Modul în care îți fwt jumătate de zi pentru ceea ce ar putea fi o comunicare de 5 minute. Vreau asta. OK, iată condițiile. Da sau ba. Bine, hai să facem sau să nu facem.
Un lucru minunat pe care l-a realizat pandemia e că i-a descălecat pe mulți de pe timpul tău. Grija pentru propria sănătate e mai importantă decât nevoia de a le face program altora.
Apariția opțiunilor online pentru plăți
Bine, multe erau deja. Dar multe erau înțepenite în comunismul bolșevic.
Exemplu. Întreținerea blocului meu. Cu un dobitoc de administrator nesimțit, care îți pune mereu metri cubi de apă din burtă, indiferent de ce îi raportai, și mai și răspunde obraznic.
Acum, blocul are platformă online, plătesc pe net cu cardul și raportez contoarele așa cum sunt, și nimeni nu editează peste mine. Nu mai trebuie să-l văd pe dobitoc și nici să-l ameninț lună de lună cu poliția, pilele mele sus-puse și altele similare, să nu mai încerce să mă facă de bani.
Mâncarea la oală.
A existat dintotdeauna Oala cu bunătăți. Și da, chiar sunt bunătăți. Dar cât e de frumos faptul că acum, multe restaurante bune și foarte bune livrează la oală, și combină calitatea cu prețul imbatabil?
Reducerile.
Parcă niciodată n-a plouat cu reduceri și superoferte la produse de toate tipurile, ca acum. Chit că e inflație, chit că benzina și alimentele esențiale se scumpesc. Dar cui îi pasă că laptele e șase lei, când poți cumpăra poșete de firmă la prețuri la care acum doi ani nu ai fi cumpărat nici materialul din care sunt făcute?
Glumesc, gigel, nu te agita cu “dar eu am şapte copii şi nu ştiu ce să le pun pe masă”. Ştiu că e nasol. De aceea caut aspectele pozitive.
Dormitul
Nemaiavând atâtea drumuri fără sens de făcut, pentru că în prezent, orice rahat rezolvabil cu un mail sau telefon se ACTUALLY rezolvă cu un mail sau telefon, omul poate în sfârşit să doarmă cât îi trebuie. Îmi aduc aminte de finalul lui 2019. Eram OBOSITĂ. Obosită ca-n bancul cu psihologul: “Care e problema, doamnă?” “Nici una, vreau şi eu să stau întinsă o oră”.
Poate că nu am avut atâtea oportunităţi profesionale în aceşti doi ani, dar am dormit cât în ultimii zece la un loc. Şi mi-am dat seama de câtă nevoie aveam de asta abia în momentul când am reînceput să dorm omeneşte.
E nasol în perioada asta? Probabil că da. Dar omul îşi poate făuri propria stare de bine.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Sh*t They Say