Pe bune, mă? Îţi urmăreşti amanta cu poliţia locală şi nu ajungi la pârnaie?

Prinsă în Vamă, între muzică bună, bere ieftină (mulţumim, ANAF) şi oameni simpatici, am rămas un pic în urmă cu ştirile zilei. Azi dimineaţă, însă, când am zis să recuperez, am rămas cu mâna blocată pe gestul stereotip al crucii. E duminică, deci merge.

Prima oară am auzit de Primarul Iaşiului, Gheorghe Nechita, când o ştire anunţa cum fiică-sa s-a măritat cu mare fast, iar Poliţia Locală a asigurat paza evenimentului, apoi nişte pedelei din lista mea de Facebook au publicat ceva luări de poziţie că_cum pana lor îşi permite ăla să folosească un serviciu public plătit cu bănuţu’ contribuabilului ca pe un serviciu de pază privată, deţinut cu acte în regulă.

Da, era un abuz. Da’ pe de o parte, nu eram sigură că e chiar aşa, pentru că am suporteri din ambele galerii în listă şi, adeseori, cantitatea de fecale de taur pe care o împart cu noi e suficientă încât să fertilizeze toată agricultura României, iar pe de alta, ok, ce nu face omul pentru copii. Vorba cântecului popular: “Cine are fată mare / Mare supărare are / Năcăjeşte pân’ ce-o creşte / Şi-o dă cui se nimereşte”.

Glumesc, logic. Nu, frăţică, o funcţie publică e un job, exact ca acela de măturător la Şcoala 5, şi exact cum măturătorul la Şcoala 5 nu fură detergentul luat din banii contri… “Ba, da, Lorena, îl fură”. În fine. Aţi prins ideea.

Dar când am auzit că ăsta folosea Poliţia Locală să-i fileze fosta amantă, mi-a căzut îmbucătura de chiflă pe laptop şi a umplut spaţiile între taste cu firimituri.

Ce, mă??

Există un model de comportament absolut retardat al masculului român prost, care poate fi rezumat aşa: Eu te-am futut, eu te omor. Adică: simplul fapt că ai plimbat o dată bursucelul (da, diminutivul e intenţionat; pentru că, zic cercetătorii britanici, posesorii de bursuc ceva mai dezvoltat sunt mai relaxaţi) pe la scorbura uneia îţi dă drept de viaţă, moarte şi bântuială post mortem asupra ei. Simplul fapt că, o dată, de două ori, de trei ori, o lună-două, v-aţi distrat la aceeaşi masă o transformă pe aia în proprietatea ta cu cadastru şi întabulare.

Aici o să sară pulele proaste. Că huooo, cum e când femeia urmăreşte şi etc. Luaţi cu Prozac. Când femeia nu înţelege de vorbă bună că sexul a luat sfârşit şi te urmăreşte precum scaietele, e la fel de psycho. Psihopaţi de toate tipurile, într-o relaţie e vorba de participarea a două persoane. Benevolă şi comună. Când unul zice pas, s-a gătat socoata. Unde unul zice pas şi celălalt că nu, că să încercăm şi capră, vorbim deja de cuvântul ăla de patru litere.

ABUZ.

Aşadar, faptul că fomeia sau masculul zice, “gata, la revedere” iar tu nu şi nu, telefoane, mesaje, istericale, arată fie că stai prost cu limba română, fie că nu ai listening comprehension – capacitatea de a asculta şi procesa corect cele auzite, fie că eşti structura psihologică numită savant “atârnache molâu”. Dacă ăla sau aia zice “aidipa”, iar tu iei furci şi topoare, îi spargi uşa, îi violezi portarul şi îi furi parola de Facebook, de unde dai mesaje cu înjurături la toată lista de frenji, arată că eşti sărit grav de pe şină şi că soluţia, în cazul tău, e o combinaţie de răcoare – să-ţi treacă ardoarea – şi tratament psihiatric adecvat. Şi o educare intensă, pentru că nu ai o viziune destul de clară asupra noţiunii de abuz.

Dar să-ţi spună fomeia la revedere, iar tu să mobilizezi instituţii publice s-o urmărească şi s-o hărţuiască, să-i încalce dreptul la intimitate (şi, da, intimitatea include dreptul la sex cu zece pe zi dacă vrea ea) e deja următorul nivel de boală psihică dublată de tupeu de borfaş. E greşit la atât de multe niveluri, încât mi-ar trebui să scriu un roman de 500.000 de semne numai ca să dezvolt. “Siguranţă şi încredere”, mă?

Cireşe pe tort sunt amănuntele alea infinit de ilare din tabloide, cu cum o urmărise potera pe tipă în hotel şi monitoriza scârţâielile patului, dacă e sex sau doar un vis mai agitat, respectiv cu cum au dat afară un cetăţean din urbe doar pentru că băuse o cafea cu tipa. Ştiu, povestea, privită superficial, pare comedie cu proşti.

Dar vă daţi seama de nivelul de teroare la care trebuie să fi ajuns femeia respectivă?

Şi nu, în pofida mitului care circulă printre imbecili, teroarea nu va aduce niciodată înapoi un sentiment care şi-a pierdut acuitatea. Mă întreb cum o fi sunând mitul printre pulifricii care practică teroarea ca manieră de seducţie:

“Şi o văzu Caius Terrorius pe frumoasa Ortodochia şi-şi zise:
-Trebuie s-o habemus pe această belladona.
Ortodochia nu zise nimic, ocupată fiind să sape câmpul.
-Salve, fa! glăsui Caius Terrorius, pe un ton agresiv.
Ortodochia se udă freatic, auzind acel ‘fă’ atât de contondent, ca un phallus în plină vârtoşenie.
-Ştii, fa, că pumnus meus unde pocnit, rupt dantura?
-Aaaah, voinicule, mă înnebuneşti.
-Ştii, fa, da daca pus mens sana şi corpore sano pe tine, te facutus chisaliţa?
-Mvaaai, e visul meu erotic.
-Ştii fa ca eu ingeratus sangre tuo como Coca Cola, cuando se va descoperi?
-Daaaaaa. E tot ce vreau de la viaţă!, răcni frumoasa Ortodochia care deja se transformase în stropitoare ambulantă şi pe unde uda ea câmpul, creşteau numai flori de nu mă uita.”

Mitul ăsta, dragi retardaţi, e absolut fals. Intimidarea nu excită şi nu cucereşte. Intimidarea scârbeşte şi atât. Şi da, intimidarea vorbeşte despre tine ca pericol social.

De ce, prin urmare, Tribunalul Bucureşti nu l-a băgat pe ipochimen în arest? De ce?? De ce???