Hai să ne urâm de sărbători

Vorbeam azi cu o colegă, la  fel de Săgetătoare  ca mine. Terminăm convorbirea telefonică şi adaugă ceva de genul “paşte mişto”. 

Daaa. DAAA. Nici eu nu mă pricep să urăsc de sărbători. Mă mai certau oamenii dă bine într-o vreme: “Tu, care ai talent de scriitor, nu ştii şi tu să urăşti frumos, cu lumină, căldură şi gaze naturale?” Răspuns: nu. 

Vedeţi voi, oamenii care muncesc 364 de zile orice altceva şi nu-şi storc ugerul scrisului până la sânge sunt ne…scrişi (echivalentul lui “nefutuţi”, dar cu verbul “a scrie”). Lor le dă mâna să bage figuri multiple de stil, floricele mici şi mari, cu steaua  care-a răsărit, crucea falnică, sânul familiei şi tot  ce vreţi voi. O dată pe an, produc şi ei ceva scris de mâna lor, sau copypastuit de la mătuşa Clotilda, nu contează. Şi e important pentru egoul lor să sune bine. “Uite ce frumos zice Georgică de mielul cel blând  al credinţei!” De  aceea, urâtul de sărbători e lucru mare, nenică. 

Eu, care sunt suprascrisă în toate celelalte zile ale anului, n-am nici o dorinţă să dau pe spate pe alţii prin talentul meu de a îmbârliga sărbătoarea din fraze. De aceea urăsc modest şi la obiect. “Mâncaţi şi beţi responsabil!”