Poșta redacției: Adoptatorii abuzivi

Salut, bine ați venit la rubrica noastră aproape zilnică, Poșta redacției. Înainte era săptămânală, dar autoizolarea e apăsătoare, mulți ați ales să vă deschideți sufletește, iar eu salut călduros acest lucru.

Misiva de azi:

Îți scriu și eu povestea mea, referitor la relația cu părinții, căci am văzut că ai postat ceva legat de asta. 

Eu am 24 de ani, vin dintr-o familie care nu a putut naște copii, ci i-a adoptat. Pe mine și pe frate-miu. Copilăria…nu mi-a lipsit nimic. Pe plan material. În schimb, sentimental, am lacune imeeeense.
Copil fiind, generația ’90, cartea a fost sfânta treime. Am fost tocată pentru școală cu cureaua, cu acele cozi sănătoase de mătură și ce le mai pica la mână. Bătaie în sensul că, după ce se termina partida, aveam nevoie de o baie fierbinte să mă dezumflu sau făceam niste atacuri de panică de nici nu mai puteam să vorbesc, eram între conștiență și inconștiență.
Vocabular infect, din partea amândurora. Cel mai tare doare când ți se spune că “poate era mai bine dacă nu te luam” sau din partea “mamei” să auzi gen “ești o curvă”.
Pe bune?!
Ce mă reprezintă pentru asemenea vorbe?!
Am învățat cu chiu cu vai, de frică.
Acasă trăiam într-o teroare continuă, să nu cumva să afle de 6-le ăla la română, că iar ma toacă, ca pe vinetele de salată. Am terminat și școala, am luat și Bac-ul. Într-un târziu, am cunoscut un băiat, după care am plecat la București.
Mi-am lăsat casa pentru câteva luni în urmă.
Nu îmi venea nici să îi sun, sau un amărât de mesaj să le dau. Nu puteam. Eram liberă în sfârșit și teama cu care trăiam într-un final dispăruse.
Am ajuns înapoi acasă cu el, iubitul meu. Ok, pentru câteva zile. Mama e genul de femeie care suferă de grandomanie și șefie, și ce mai vrei tu.
Noi suntem pe post de animale, cam așa ni se vorbește. Și mai ales lui frate-miu, m-a uimit o vorbă azi, că îl trimisese să îi caute un c***t de pernă gonflabilă, pe care copilul n-a găsit-o, și ea repede a sărit de c** în sus că “dacă te trimiteam după moarte, poate o găseai”.
Păi ce mamă e asta, mă? Cine ca mamă vreodată îi spune așa ceva copilului? Poți? Nope. 
Lorena, îți cer un sfat, te rog. Mă consum.
X. 
***
Dragă X,
Ai fi uimită câte mame vorbesc absolut oribil și crud copiilor, mai ales cele din generații mai vechi, care i-au făcut din presiune socială, de gura lumii, de decretul lui Ceaușescu și așa mai departe.
Multe secole, societatea le-a impus cu cruzime și lipsă de empatie femeilor obligația de a făta cu tot dinadinsul, la vârste la care ele înseși erau copii, și de aici și ranchiuna și violența maternă față de povara nedorită. I finally got it, m-am pus în situație și așa am reușit s-o iert pe mama, de exemplu.
De aceea o să vezi în secțiunea de comentarii puhoi de “să nu-ţi judeci mama” de la cucoane mai în vârstă. Ele au trecut prin asta, Au renunţat la vieţi personale, tinereţe şi ambiţii că le-a zis societatea că trebuie musai să stea la cratiţă şi să fete, iar vocea conştiinţei care murmură “Trec anii pe lângă tine, Vasilico, iar tu n-ai trăit nici o zi din viaţa ta” e ucigătoare.
Şi colac peste pupăză, să le spună cineva că au fost mame groaznice, lipsite de cea mai elementară abilitate de a susţine dezvoltarea unui om?
Ţeapa e dublă: nici n-au trăit, nici n-au ajutat pe altcineva să trăiască.
*
OK, acum că ţi-am calmat frustrarea legată de “o mamă adevărată n-ar face asta”, hai să intrăm în miezul problemei.
Nu poţi schimba trecutul, dar poţi schimba prezentul. Şi anume, să nu mai tolerezi nici o secundă atitudine lipsită de respect şi injurii de la individă. Nu, n-a obligat-o nimeni să te adopte, te-a adoptat c-a vrut. A ales să ia pe mână destinul unui om, nu şi-a cumpărat sac de box de la Decathlon.
Asta e o responsabilitate nobilă.
Dacă nu poţi avea grijă de copii decât cu atitudinea că măreaţa ta p***dă face o uriaşă favoare, poate că a ştiut Dumnezeu ce a ştiut când te-a creat stearpă. (Dacă i-o dai pe asta, o loveşti direct în plex.)
Ideea e că oamenii de genul ăsta, toxici până-n măduvă, trebuie puşi la punct ferm. Confruntaţi. Nu trebuie evitat conflictul cu ei, că exact pe asta se bazează. Pe faptul că răutatea lor inspiră panică, oamenii stau ghiocel în faţa lor, şi atunci ei îi hărţuiesc după pofta inimii.
Pe mecanismul ăsta se construiesc toate regimurile totalitare şi toate dictaturile. Setea de putere şi control a unui om, care vampirizează individualitatea şi voinţa de sine stătătoare din restul.
Tu poţi să rupi relaţia definitiv. Eşti mare, eşti adultă, poţi găsi un job care să-ţi permită o chirie, şi poţi găsi un terapeut bun care să te ajute să ieşi din traumele copilăriei.
Problema e cu copilul.
Cred că o poţi ameninţa că o reclami la Protecţia Copilului şi să o pui la punct de câte ori se poartă oribil. Iar pe el să-l încurajezi că lucrurile nu vor rămâne aşa întotdeauna şi că de la un punct încolo, va fi liber la rândul lui. Sună-l zilnic, oferă-i iubire, susţinere şi încurajare.
Dacă erai mai matură şi mai pe picioarele tale, sugeram să îl iei cu tine la Bucureşti, dar educaţia şi nevoile unui copil sunt exorbitante. Poate până ajunge la liceu, te redresezi şi tu financiar şi o convingeţi pe harpie că liceele din Bucureşti oferă mai multe oportunităţi profesionale.
Problema sistemului românesc e că, oricât de nebună şi de rea e această femeie, nu se compară cu umilinţa şi lipsurile casei de copii. Iar tu eşti încă mică şi relaţia ta cu băiatul ăla are doar câteva luni, n-o poţi încărca brusc cu responsabilitatea unui copil care trebuie întreţinut, hrănit, îmbrăcat şi controlat la teme în fiecare zi.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți fi susținători de nădejde.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger