Poșta redacției: Mama abuzivă se întoarce

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

Bună, Lorena,

Notă Lorena: Virgula dintre “bună” şi “Lorena” a fost adăugată de mine. Habar nu am de ce atâţia oameni din ziua de azi nu simt că e cazul de virgulă între salut şi vocativul care urmează, dar iată un anunţ de utilitate publică. Dacă nu pui virgula, e ca şi cum îmi spui mie că sunt bunăciune. Ceea ce ştim deja şi nu e nevoie de redundanţe.

E cazul clasic cu “Mai să mâncăm, bunica!” şi “hai să mâncăm bunica”. Save the world. Salveaz-o pe bunică-ta. Pune virgula înainte de vocativ, ÎN PWLA MEA GRAMMARNAZI, că următorul mail care vine cu “Bună Lorena” va primi un răspuns automat cu “Bună e mă-ta când ţipă înfiptă anal în strap-onul meu negru şi lucios”.


Sunt tipa cu mama nebună care ți-a scris acum un an.

Notă Lorena: Cu mame abuzive, despotice şi mitomane am nenumărate poşte ale redacţiei. E unul dintre subiectele preferate ale blogosferei şi, dacă intri pe grupuri de mămici, prevăd că şi generaţia următoare va avea exact aceeaşi problemă. Nu ştiu care dintre ele e a ta, să dau link.

Revin cu un update de informații, pentru că nu am putut aplica soluția ta total din anumite motive. M-am mutat, sunt pe picioarele mele, am început să merg la psiholog, sunt mult mai bine decât epava care îți ucidea ochii cu contraste de-ampulea.

Încă mai am ceva până să mă simt perfect ok, dar e clar o evoluție. Așa cum m-ai sfătuit, am încercat în repetate rânduri să-i deschid ochii lui tata la situația toxică în care am ajuns și la care se cer măsuri clare. Dar m-am izbit de un zid. Tata nu poate să conceapă să ia atitudine și să nu mai permită abuzul ăsta pentru că e un laș și se lasă manipulat de prea mult timp de maică-mea.

A avut momente rare în care i-a închis gura, dar într-un mod violent, atunci când ceda nervos, și fără să își mențină poziția. Efectiv vorbesc cu un surd și nici măcar argumentul că îmi distruge frații psihic și pe el nu îl convinge să facă ceva, argumentul lui fiind că nu poate schimba situația, că nu o poate duce cu forța la psihiatru și că măcar cât poate să fie aproape de băieți, plus că e creștin și nu se cade.

Că dacă nu ți-am menționat, ei sunt super religioși, gen habotnici, și căsătoria și viața e văzută în general ca o mucenicie prin care îți arăți virtutea și ajungi în rai după moarte. Deci și tata din păcate e super limitat pe anumite planuri, mai ales că la rândul său a avut un tată extrem de abuziv și autoritar, deci s-a cam obișnuit să fie tratat așa, având doar excese de autoritate din când în când.

Dacă i-aș avea doar pe ei, mi s-ar rupe sincer, pur și simplu aș aplica ce ai făcut cu mama ta.

Notă Lorena: La ce se referă autoarea? o să întrebaţi. Câţiva ani, am rupt orice comunicare, am retezat din faşă orice tentativă de dominaţie şi abuz, până când am redefinit relaţia. În aceste momente, avem o interacţiune bazată pe respect reciproc şi nu îşi mai permite să ridice tonul la mine, pentru că ştie că vor urma mai multe luni de silenzio stampa, de fiecare dată.

Oamenii pot fi abuzivi cu tine doar în măsura în care le permiţi să fie abuzivi. Dacă setezi limite şi consecinţe, vei beneficia de respect şi amabilitate inclusiv de la oameni pe care nu-i credeai în stare de asta. Sau, pur şi simplu, îi elimini cu totul din viaţa ta pe cei care nu prind aluzia fină şi trăieşti fericit până la adânci bătrâneţi.

Şi dacă apar pe aici copii din familii fericite să îmi povestească cum părinţii nu ţi-i alegi şi blabla, sunt rugaţi să mă pupe a priori în a posteriori. Voi, cei cu copilării fericite şi pline de iubire, habar nu aveţi cum e să te culci plângând seară de seară şi să meditezi la sinucidere la 10 ani. Ziceţi merci lui Dumnezeu că nu ştiţi cum e şi băgaţi-vă poveţele adânc în locul pe care nu-l vede niciodată soarele.

Dar am frații de care ți-am spus de care nu poate să mi se rupă. Cel mai mare cel puțin are tendințe depresive clare, se simte extrem de singur și îmi spune că nu știe de ce mai trăiește și doare să auzi asta din partea unui adolescent care abia și-a început viața. Plus că mă ia groaza când mă gândesc că trec amândoi fix prin ce am trecut și eu și sora mea și pur și simplu e prea mult. Ce pot să fac?
Cu mult respect
,

,X

***

Dragă X.,

Într-o ţară cu servicii reale de protecţie a copilului, chemai autorităţile, îl salvau pe minor şi creştea liniştit într-un centru social de ceva tip. Din păcate, în ţara asta, nu e încă cazul. Şi dacă ajung la putere AUR şi alţi militanţi pentru abuzul familial tradiţional, Dumnezeu cu mila.

Ce poţi face pe moment şi nu costă nimic este:

a) Lucrează mai departe la propria evoluţie, continuă să munceşti, să te pui financiar pe picioare şi să fii un om de sine stătător, care se descurcă de minune. Când ai genul de părinţi care din incapabilă, proastă şi handicapată nu te scot, faptul că eşti “perfect fără tine” e cea mai dulce răzbunare de care ai nevoie. Când ei te lasă să pleci la oha, fără resurse, mizând că o să te întorci bocind, cu basca în mână, şi tu nu doar că nu te întorci bocind, dar te descurci mult mai bine decât ei, e ca o palmă karmică peste bot în fiecare zi.

b) Cheamă-i des în vizită pe copii şi dă-le exemplu personal. Uite, frate, eu nu doar că nu m-am lăsat strivită mintal şi emoţional de harpie, dar mă descurc de minune, muncesc, am banii mei. Mai ai puţin până la 18 ani şi poţi face acelaşi lucru. Nu mai durează mult şi o să scapi şi tu. It gets better. So much better.

Eventual, să nu stea acasă, în climat toxic şi urlete, încurajează-i să-şi găsească un mic part-time, să câştige şi nişte bani. Ştiu că familiile habotnice o ard în general pe sărăkie arogantă şi pe “nouă nu ne trebuie decât iubirea lui Dumnezeu”, în timp ce fratele tău adolescent ar vrea mai degrabă blugii ăia de la H & M şi tricoul de la Zara, să dea bine printre colegi.

Cea mai bună terapie pentru un adolescent oprimat e primul lui venit realizat prin forţe proprii. E ok, nu-mi trebuie bani de la tine, nu mai trec prin ciclul umilinţei de a mă milogi pentru 5 lei de-o Cola, îi am pe ai mei. (Da, copii din familii fericite, unii nu doar că nu primeam bani din iniţiativa părintelui de a nu ne lăsa să fim milogul grupului de adolescenţi, ci, când ceream noi, eram întâi terfeliţi verbal până la descompunere, apoi ni se aruncau în silă ăia 5 lei. Facts of life, b***chez. În loc să ne muştruluiţi, luaţi o pauză şi asumaţi-vă că habar n-aveţi cum e.)

Pe scurt. Motivează-l să se detaşeze emoţional şi spune-i. Dacă am putut eu, în numai câţiva ani, o să poţi şi tu.

Ceea ce vă spun şi eu vouă cu fiecare postare, btw.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Anca says:

    Draga X, o imbratisare mare din partea mea. Am scapat de o mama de genul acum 14 ani, am fugit pur si simplu la 600km de ea. Am avut un tata care nu a intervenit niciodata, din lasitate, din frica, cine stie. A murit acum 11 ani, certati fiind, eu cu el, din cauza mamei. Mama mi-a reprosat ca tata a murit din cauza mea, de inima rea. Ma doare-n c**, vorba vine. Cea mai buna decizie din viata mea a fost sa ma indepartez si sa ma pun pe picioarele mele. Nu am regerete, ma uit in oglinda si imi strang mana singura ca mi-am bagat p**a si am plecat. Buuun, fratii tai….da-le curaj! Spune-le ca nimic din ceea ce li se intampla e din vina lor. Spune-le ca nu sunt gresiti, ca nu au ce sa isi reproseze. Adevarul crunt, ca mama voastra are probleme psihice si ca rezolvarea lor nu este responsabilitatea voastra. Fratii tai trebuie sa inteleaga faptul ca mai devreme sau mai tarziu situatia asta se va termina, trebuie doar sa aibe rabdare si sa se lupte pentru independenta financiara. Pentru cea psihica vor avea de luptat dar, asa cum ai observat si tu, nu e imposibil. Chiar daca din cand valul te duce inapoi, devii din ce mai puternic si mai pregatit pentru a-ti reveni la propria statornicie (si madoarencurism).

  2. Nicu says:

    Adolescenta este o perioada foarte vulnerabila (poate cea mai vulnerabila, luand in calcul si schimbarile hormonale), iar depresia se instaleaza usor si poate face ravagii. E foarte bine sa fii exemplu pentru frati, ca se poate scapa din iadul de acasa, dar nu cred ca trebuie mizat in totalitate pe asta, ci trebuie actionat urgent. Sesizare la Protectia Copilului, ma gandesc. Ceva ONG-uri care pot ajuta. Ceva trebuie facut rapid, pentru ca un adolescent depresiv poate lua decizii drastice si ireversibile, ori asta pare o lupta contra-cronometru. Am o compasiune infinita pentru toti copiii si adolescentii abuzati, care sufera in tacere si pe care nu-i aude nimeni, conform traditiei stramosesti care spune ca “ce face omul in casa lui nu e problema mea”. Ba da, e problema noastra, a tuturor. Flagelul asta trebuie sa inceteze, copiii nu mai pot fi carne de tun pentru toti adultii scelerati, si lumea sa ridice din umeri.

  3. Nicu says:

    Revin cu o nota: ar fi bine ca, in tot acest timp, fratii sa vorbeasca cu un psiholog pro-bono (sunt rari, dar gasesti). Anumite ONG-uri pot ajuta in acest sens, de asemenea, ea sau fratii ei pot contacta istt[punct]ro – Insitutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei – din cate stiu, in cadrul acestui institut activeaza cativa psihologi pro-bono. Merita incercat si intrebat, pentru ca, pana vor fi pe picioarele lor, ei au nevoie urgenta de suport moral. E un mare semnal de alarma cand fratele mic declara ca nu mai stie de ce traieste. Poate Lorena cunoaste pe cineva care i-ar putea ajuta, in acest sens?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: