Poşta redacţiei: mătuşa pretenţioasă

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. El sau ea (sau them, dacă e undeva între) ne descrie cu lux de amănunte o problemă, pe mail: birou@lorenalupu.com. Noi o citim, cugetăm lung şi al naibii de serios, şi producem un articolaş răspuns doldora de idei bune, pe care oricum nu le veţi aplica, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de azi zice aşa:

Bună, Lorena.

În primul rând, îmi prezint scuzele pt. că nu voi scrie tot textul cu diacritice. Sunt pe telefon și autocorrectul meu e setat pe două limbi. 
Aş vrea să îți cer părerea, în speranța că voi găsi o soluție pașnică unei chestii, care îmi stă pe creier. Și anume, cum îi putem spune mătușii soțului că, deși nu ne deranjează să o ajutăm din când în când, totul are o limită?
Ne-am întors recent în România, și după ce am condus jumătate de Europă, am întrat în izolare în apartamentul mătușii cu pricina, iar ea va sta două săptămâni cu socrii, pentru că și ea și ei sunt bătrâni și nu vrem să riscăm să le transmitem ceva, chiar și asimptomatici fiind și eu și omul.
După ce ieșim din izolare, omul va începe un nou job la clinica de pensionari, unde mătușa în cauză lucrează ca director adjunct/medic generalist.
Până aici toate bune, doar că, de când am ajuns în izolare, imediat a treia zi ne-a cerut să o ajutăm cu un tabel de scris pt. clinică. Având în vedere că mătușa deține un desktop, și nu un laptop, am zis că nu ne ia mult să îi facem un tabel.
Până joi, deja ajunsesem la trei tabele și un pliant de prezentare pentru clinică. Și joi seara, ne-am trezit că mai are de scris/modificat încă vreo câteva proceduri medicale, dar “drăgălașii” ei se pot relaxa, că nu îi trebuie până luni.
Între mine și om, eu sunt ceva mai rapidă la tastat și scris kilometri de text, aşa că responsabilitatea redactatului cade pe mine.
Când am văzut că mi-a făcut deja program pt. weekend, am înghițit cu noduri și am glumit pe seama mătușii că doi ani de zile, cât soțul meu a locuit în străinătate, cine i-o fi scris toate alea.
Înainte de a se muta cu mine în UK, omul a fost mulți ani certat cu ea – și exact din motive similare: du-mă la cumpărături, vino și mă ia de la spital, și du-mă peste tot; dar fără să ţină cont de părerea, cheful sau timpul lui. Și o dăduse la pace cu ea exact înainte să plece, pentru că nu și-ar fi iertat să fie plecat și să se întâmple ceva cu ea.
Și acum când ne-am întors amândoi, mătușa a revenit la vechile ei obiceiuri. Ieri mi-am petrecut 6 ore scriind 2 broșuri a câte 35 de pagini și făcând corectură și cap limpede pt. altă procedură, doar 427 de pagini. I le-am trimis pe mail și am zis că asta a fost. Doar că la 11 noaptea m-am trezit cu mesaje de la ea “că mai sunt proceduri de făcut”, iar în dimineața asta, imediat cum m-a văzut online, mi le-a trimis din nou, să se asigure că văd mesajele.
Acum nu zic că se mai întâmplă să mi se ceară ajutorul și să redactez documente pentru temele nepoților sau pt. prietena mea învățătoare, dar e oarecare diferență între a verifica gramatica pe 2-3 pagini sau a aranja ceva într-un anumit format și a scrie de la zero broșuri intregi. Și după cum merg lucrurile, sunt convinsă că cererile de scris nu se vor opri nici după ce omul începe munca, iar eu nu prea voi avea multe opțiuni să o refuz.
Mătușa nu a fost niciodată căsătorită și și-a concentrat toată atenția pe om, ca și cum ar fi fiul ei și nu nepot. Totodată, și-a petrecut întreaga viață ba manager de spital, ba de sanepid, sau alte instituții și femeia e obișnuită ca nimeni să nu miște în fața ei, sau să îi iasă din cuvânt. Și a dus acest obicei și în viața personală, nu doar în cea profesionala.
Iar eu nu știu cum să o dezvăț de acest obicei, de a fi în control asupra tuturor din jur. Spre exemplu, nu m-ar deranja să mă angajeze și pe mine part-time ca secretara sau personal assistant, sau ce vrea ea – și să mă ocup exclusiv de scrisul acestor proceduri kilometrice. Dar mă deranjează să îmi fie băgate pe gât, fără măcar să am un cuvânt de spus.
Tu cum crezi că ar trebui să procedez?
Mulțumesc pentru timpul acordat. 
Te îmbrățișez, 
X.
***
Dragă X.,
Da, ce spui tu acolo e mocangeală la drumul mare. Mai ales că tanti, ca director în n locuri, are bani şi-şi permite să te plătească. Dar, cumva, oamenii cu bani – nu toţi, dar o covârşitoare majoritate – sunt cei  mai siniştri mocangii dintre toţi.
Ce aş face eu? I-aş scrie luni.
“Doamnă, în decursul acestor zile, v-am făcut redactarea şi corectura următoarelor documente:
Trei morţi sar gardul, 345 pagini,
Cine înfige laleaua în brânză, 456 pagini,
etc. etc. etc.
Vă rog să luaţi în considerare că aceasta este profesia mea, iar eu ofer aceste servicii contra cost. Mai ales considerând caracterul de obligativitate pe care par să-l aibă în ochii domniei voastre, şi volumul extrem de mare de muncă pe care mi-l pretindeţi.
Vă rog frumos să luaţi o decizie pe viitor. Doriţi să plătiţi pe fiecare proiect în parte, sau discutăm un salariu lunar?
Cu respect,
X.”
Discută şi cu al tău înainte, să ştie şi el.
Şi da, pregătiţi-vă de o uriaşă criză de nervi, pentru că mocangiii trăiesc într-o stare foarte sigură de misecuvenism 100%, şi ideea că ar fi cazul să plătească pentru timpul şi munca altuia îi indignează până-n rărunchi. Dar, ca să ieşiţi din punctul de vaci de muls în care aţi ajuns acum, e singura cale.
E ca extracţia de măsea. Trebuie să înfrunţi stresul stomatologului, ca să scapi de infecţie şi puroi. Nu merge altfel. Mai ales că aia a fost şefă toată viaţa ei, a lins-o în fiecare cotlon al curţii tot personalul şi e obişnuită să comande. Diferenţa e că ăia primeau un salariu, iar voi nu.
Cred că mesajul redactat de mine e mixul cel mai bun între pragmatism şi politeţe. Şi poate vei obţine exact jobul pe care îl vrei de la ea.
În fond, ţi-a testat deja munca şi ştie că eşti bună.
Dacă spune că nu vrea să te angajeze, următoarea broşurică va fi refuzată frumos şi politicos cu “Ne pare rău, mătuşică, ne plictisim în carantină, ne-am făcut cont pe LiveJasmin şi facem videochat în cuplu, n-avem timp de gratuităţi. Intră în privat cu noi, numai 2 euro minutul”.
Şi de cum terminaţi carantina, eu zic să luaţi viteză din apartamentul ei, că altfel, vă va stresa aşa până vă certaţi iar.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Georgian says:

    Ca un om care te urmărește de ceva timp și care a și avut onoarea sa te cunoască personal știu foarte bine cât de tare urăști pupincurismele și linginpizdismele, însă nu ma pot abține să nu te complimentez pentru răspunsul dat acestei doamne! Nu că celelalte pe care le-ai dat și altora nu ar fi fost la fel de obiective, însă asta m-a uns la suflet! Acuma, să sperăm că doamna are suficiente cojones necesare înfruntării mătușii mocangioaice! Ar fi misto o revenire cu un update. 😁

  2. Wald says:

    Totusi, exista 2 pasaje, citez: ”am intrat în izolare în apartamentul mătușii cu pricina, iar ea va sta două săptămâni cu socrii” & ”omul va începe un nou job la clinica de pensionari, unde mătușa în cauză lucrează ca director adjunct”. Uneori, incuviintam/incurajam tacit misecuvenismul 🙂

    • Lorena Lupu says:

      păi da, dar un job presupune să munceşti în schimbul salariului. nu e un cadou. iar două săptămâni de chirie sunt depăşite demult de valoarea muncii solicitate.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading