Poşta redacţiei: Unde am greşit?

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

 

Bună,
  Mă numesc X şi îndrăznesc să îţi scriu pentru că am nevoie de o părere din partea ta. Îţi mulţumesc pentru blog, grup şi poşta redacţiei.
 Acum 5 ani, am cunoscut la lucru o colegă, Y. Eu sunt medic, ea e asistentă şi pe atunci lucram amândouă în aceeaşi clinică.
La început, am considerat-o ca o colegă cu care interacţionam mai mult. Mi-am dat seama că este o persoană agreabilă şi de încredere (ceea ce nu prea se aplica oamenilor din colectivul în care lucram).
Când, la câteva luni după ce am cunoscut-o, soţul meu mi-a intentat divorţ şi m-a dat afară din locuinţă (fiind a părinţilor lui),
*
Life lesson: niciodată nu te muta în casa nemernicului, şi, dacă cumperi tu casa din banii tăi, ia-o pe numele tău.
*
cea care mi-a fost alături în tot acest coşmar a fost Y. 
Aşa ne-am apropiat foarte mult şi am început să vorbim zilnic. Uneori, aveam nevoie să vorbesc cu ea şi în weekend, dar era indisponibilă, deoarece îşi petrecea timpul cu iubitul ei de atunci (lucru absolut normal, am înţeles asta).
După un timp, şi ea a încheiat relaţia, şi aşa am rămas singure amândouă, având timp să vorbim şi să ne încurajăm una pe cealaltă. Deja prietenia noastră era una foarte solidă, ne ajutam cu sfaturi, cu bani, cu ce puteam. 
După un an, Y a întâlnit pe cineva şi a început o relaţie tumultoasă. Oricât o rănea iubitul ei, ea nu se despărţea de el. Stăteam de vorbă zilnic, ore întregi, ea fiind într-o stare de depresie, dar refuzând ajutorul terapeuţilor. O dată m-a sunat când eram la serviciu, cu pacientul în faţa cabinetului. M-a implorat să nu îi închid, că are nevoie să vorbească. Nu am avut decât şi am inventat o scuză şi l-am expediat pe pacient (considerând că e mai important să vorbesc cu prietena mea decât să consult).
*
Nope! Când eşti în timpul programului, nimic nu e mai important decât să consulţi. Trebuia să nici nu preiei apelul, sau să dai un sms tipizat, gen “revin eu cu un telefon”.
Un mod în care permiţi relaţiilor din viaţa ta să devină toxice şi abuzive e momentul când ţi se pretind absurdităţi şi tu cedezi. Aşa arăţi că eşti teren fertil pentru abuz.
Wrong answer.
În plus, tu i-ai respectat boundaries şi ai avut grijă să-mi punctezi asta mai sus. So?
Trebuia să respingi apelul şi să suni înapoi după program.
*
Desigur că s-a lăsat cu o plângere şi cu repercusiuni asupra mea (pe deplină dreptate) – mi-am pierdut contractul cu clinica respectivă.
*
Life lesson no. 2 – Dacă un prieten îţi tufe viaţa profesională, nu-ţi e prieten.
*
Când Y era deja de un an cu iubitul ei (relaţia rămăsese la fel de tumultoasă), l-am cunoscut pe T, care a devenit iubitul meu. I-am spus lui Y despre el şi (fără să-l fi cunoscut sau să fi schimbat două vorbe cu el) a decretat că nu îl place. Apoi, la o săptămână după acest moment, pentru că nu mai puteam vorbi decât cam o oră pe zi cu ea, a încetat să îmi mai vorbească.
Am rămas perplexă. Mi-am cerut scuze prin sms, prin mailuri, cum am putut (pentru că la telefon nu îmi răspundea). I-am zis că ţin la ea şi că vreau să rămânem prietene, că nu ştiu cu ce am greşit, dar îmi cer iertare şi că sunt aici când ea va dori să mă caute.
*
Pff. Scuză-mă, câţi ani ziceai că ai? 4? Te comporţi ca un copil de 4 ani disperat să nu piardă iubirea unei mămici şantajiste emoţional.
Eşti adultă, femeie!
Nu ai de ce să-ţi ceri scuze dacă nu ai greşit cu nimic. Iar dacă cineva care SE COMPLACE, atenţie, AM ZIS SE COMPLACE ÎNTR-O RELAŢIE TOXICĂ, deci e probabil la fel de toxică precum e partenerul abuziv, că altfel ar fi plecat de mult, se foloseşte de naivitatea ta de-a dreptul infantilă să îţi caute vini imaginare şi să te tortureze cu ele, există un singur răspuns.
Şi anume:
Dragă Y, nu îmi place deloc impresia ta că sunt hopa mitică şi nu îmi place ce încerci să faci cu mine. Ia-ţi cât timp vrei tu să-ţi faci acest număr, pe care eu una îl găsesc profund penibil, dar nu garantez că la sfârşitul tantrumului voi avea timp de alocat pentru tine. Eu ţi-am respectat întotdeauna boundaries, şi dacă nu înveţi şi tu să le respecţi pe ale mele, s-ar putea să nu mai am chef deloc de persoana ta.
Cu dubii,
X.
*
M-a căutat după patru luni interminabile şi am reînnoit prietenia. Mi-a zis că e geloasă pe T, că m-a “furat” şi se temea că va fi înlocuită (?!?)
*
Ce nu înţeleg: cum a reapărut, tu, gata, fără nici un fel de reproş pentru modul în care te-a ghostuit. erai gata de reînnoit prietenia. Te întreb din nou. Câţi ani ziceai că ai? 4?
*
Ok, eram din nou fericită, lucrurile erau în sfârşit ok şi pentru mine: aveam contract cu o altă clinică, aveam un iubit super şi prietena mea alături de mine. Dar lucrurile bune au durat cam trei luni, până cand iubitul lui Y a anunţat-o scurt, după un an şi jumătate de relaţie, că el se mută în altă ţară şi că ea nu este invitată.
Am fost alături de ea în încercarea aceasta grea. Plângea toată ziua şi era depresivă. I-am acordat toată atenţia mea şi tot timpul liber, chiar dacă era şi T câteodată pe lângă mine. 
Într-o după amiază m-a sunat când aveam un pacient anesteziat pe masă şi mă pregăteam de operaţie. Nu i-am răspuns, dar i-am scris un sms, urmând să o caut mai târziu. Operaţia s-a complicat un pic şi am rămas până seara să mă asigur că pacientul iese ok din anestezie şi nu există pericole pentru el.
Am ajuns târziu acasă şi nu am mai reuşit să dau de Y. 
A doua zi, am văzut că sunt blocată peste tot: telefon, Facebook etc.
*
O căţea nesimţită şi profitoare, care abuzase de tine fără limite şi ar fi avut pretenţia să laşi omul să moară pe masă pentru ea. Şi tu eşti de vină că nu le-ai impus din timp. Limitele, zic. Niciodată nu laşi un om să ţi se urce aşa în cap, indiferent cât crezi tu că-ţi e de prieten.
*
Am încercat să dau de ea, să îmi cer scuze,
*
(tot tu ei??? Are you for f***ing real, woman, or are you trolling me?
*
să stăm de vorbă, dar ea nu mi-a mai răspuns niciodată.
*
Evident că nu. În schimb, îi creştea lindicul câte doi centimetri când vedea cum te milogeşti. Pentru că asta o făcea să se simtă puternică.
Te mai întreb o dată. Câţi ani ai? 4? N-ai avut parte de dragoste în copilărie sau care e faza? Cum să pui botul la o manipulare atât de nenorocită şi de mârşavă?
*
Au trecut doi ani de atunci şi am rămas cu un dor în suflet după ea şi prietenia noastră,  dar şi cu o întrebare. “Ce am greşit?”
*
Cu faptul că eşti o persoană SLABĂ, fără limite clare, extrem de uşor de manipulat, victimă perfectă pentru gaslighteri care se folosesc de tine cum vor ei.
*
Că nu răspund o dată, când am pacientul pe masă?
*
Nu. Că i-ai răspuns când aveai pacient în sala de aşteptare, că i-ai răspuns când aveai date cu iubitul, că te-ai transformat în sclava ei şi i-ai permis să se şteargă la c*r cu tine.
*
Cum anume nu am fost alături, de ce nu mai vrea să îmi vorbească?
*
Ai fost exagerat de alături, femeie. Aici e problema. Pentru genul ăsta de om, e mai amuzant cum te milogelti pentru iertare când ştie la fel de bine ca tine că nu ai făcut nimic greşit, decât să aibă un raport uman normal cu tine.
*
Lorena, tu ce crezi? E vina mea că s-a rupt această prietenie? Dacă da, ce pot face? Mă întreb uneori cum e, sper să îi fie bine, sper să fi trecut ok prin această perioadă grea şi periculoasă pentru cadrele medicale.
Mulţumesc pentru că m-ai “ascultat” şi scuze romanul. 
X
*
Dragă X,
Singurul lucru pe care l-ai putea face e nu pentru ea, ci pentru tine, şi anume, să grow the F up. Remarcă entitlementul şi tendinţele de misecuvenism din comportamentul altora şi creează limite.
Tipa aia o fi fost ok la început, dar faptul că s-a complăcut timp de un an şi jumătate într-o cocină de relaţie, faptul că ţi se văicărea cât e ziulica de lungă dar nu se despărţea ne spune că e persoană problematică. Şi modul în care s-a comportat cu tine, din ce în ce mai mult, ca şi cum te câştigase la belciuge, A FOST POSIBIL PENTRU CĂ I-AI PERMIS.
Las-o pe ea. E o căţea nesimţită oarecare, care a găsit o persoană uşor de manipulat emoţional şi s-a folosit de tine până era să-ţi compromită definitiv cariera. Realizezi că dacă lăsai omul pe masă, puteai avea proces pentru malpraxis, iar dacă și murea, înfundai pușcăria, nu? Poate, inconștient, chiar asta voia.
BTW, și-a cerut scuze că ai pierdut un contract pentru insistențele ei? Și ți-ai pătat reputația profesională? Acolo, tu trebuia să iei liniște și detașare câteva luni, pentru că a fost egoistă și te-a faultat profesional. Mai ales că nu e țața Floarea din Apahida, e, cum ai zis și tu, cadru medical.
Știe ce e ăla malpraxis.
În ambele cazuri, te-a sabotat cu bună știință.
Pune-ți problema de ce tu, medic, o femeie educată, cu experiență, ești în halul ăsta de naivă și ușor de prostit. De ce ești dispusă să te milogești ca ultima gâsculiță, de ce nu ai măcar un strop de demnitate și de respect față de propria persoană.
Poate că e cazul să lucrezi la asta. Și pe viitor, să descoperi când încep oamenii să te ia de proastă și să pui stop de la primele simptome, nu când deja te rup în telefoane cu pacientul pe masă și tot ei sunt cu c**u-n sus.
Sper că ți-am fost utilă,
Lorena.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. A M says:

    Nu este cazul sa blamam victima (X) in acest caz. Este pur si simplu o persoana foarte empatica, care s-a intalnit cu un narcisist (Y), rezultatul fiind o relatie toxica, care continua practic si astazi pentru ca victima nu este complet vindecata inca (vindecata in sensul de “get over it”). De asemenea, exista in continuare pericolul ca narcisistul sa reia in orice moment contactul, si de aceea X trebuie sa isi ia toate masurile de precautie pentru a preintampina orice contact – block peste tot, fara justificari, fara ultimul mesaj de adio, fara nimic. Nu exista dreptul la a doua sansa sau explicatii in astfel de cazuri. Are avantajul major ca nu mai este colega de munca cu Y si nu mai e nevoita sa dea ochii cu ea zi de zi.
    Primul pas catre vindecare este intelegerea si in acest sens recomand cu caldura narcsite.com (cu precadere, articole legate de Mid Range Narcissist, unde pare sa se incadreze Y). Inca o data, victima nu trebuie blamata, nu e proasta, nu e slaba, nu e defecta. Ea are insa o predispozitie (adictie) de a cauta si accepta astfel de relatii si trebuie sa invete sa se fereasca pe viitor de astfel de persoane, mai ales in relatiile intime (iubiti, soti, amanti), desi iata ca si “prieteniile” se pot dovedi la fel de distructive…

  2. Radu says:

    Yup, recomand reactia asta pentru narcisici: block peste tot.
    Nici macar o inchieiere.
    Cand unul iti cere asa ceva, de fapt mai vrea o mangaiere si validare a propriului ego.
    Orice reactie, oricat de inocenta si bine intentionata, pentru un asfel de om, e material de laba emotionala.

  3. alina says:

    E la misto scrisoarea asta nu? Adica ce citesc nu poate sa fie adevarat, sper. Propun ca domnisoara sa si dea numele sa stiu la cine sa NU merg la doctor. E capabila sa ma lase sa mor langa ea daca o suna iubitul/prietena/un cunoscut sa se planga de viata grea.

    Niste sedinte la psiholog/ psihiatru sunt clar indicate daca dupa 2 ani inca te gandesti la sinstra aia de prietena si nu te prinzi ca ce s-a intamplat e foarte grav. Cum sa dai afara pacientul ca sa auzi ce baliverne turna nebuna la telefon? Pe bune, asa ceva nu e posibil. Pai daca ti cerea femeia aia ii dadeai toti banii din casa, puneai toate proprietatile pe numele ei, iti paraseai iubitul. Daca te suna puscariasii cu metoda accidentul cred ca faci credit la camatari sa-i platesti si extra.

  4. Dixi says:

    Am avut de-a face cu narcisisti, au niste tactici incredibile. Merg mult pe victimizare si santaj. Partea buna e ca in orice relatie/ prietenie/ chiar si relatie profesionala, poti vedea niste semne din timp. La primul semn, e bine sa dai block fara explicatii. Nu se poate sta de vorba, negocia, ierta si nu merita niciun fel de intelegere sau mila.

  5. Valentin says:

    Faza e că după narcisiști și manipulatori multe pleacă pe fentă. Aici e vorba de multă manipulare și slăbiciune din partea victimelor. Cazul Alina: am auzit că i-ar fi dat chiar niște înregistrări cu mine în care spun că nu-mi plac pisicile ei. Fake, evident. Am avut pisici, de ce nu mi-ar plăcea anumite pisici? Spui că asta nu ar fi manipulare să nu mă placă?

  6. Ana says:

    Când eram în școală am avut, din clasa a 6-a până în a 12-a, o prietenă fix la fel. Tras totul la indigo. Când am terminat liceul, înainte de bac, am rupt-o cu ea, că nu mai suportam. 10 ani mai târziu, s-a aruncat în Olt, dar a fost “salvată” (doar fizic, din păcate) la timp. My point is…femeia aceea are probleme psihice serioase, care necesită ajutor specializat. Fata care a scris e doar o victimă, cum am fost și eu când eram doar un copil și habar nu aveam cât de toxic e ce mi se întâmplă…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading