Poze cu dânsa

Salut,

Sunt Lorena Lupu şi am o neînţelegere. Poate sunt depăşită de vremuri, poate tainele erotismului de azi îmi sunt străine, dar un fenomen misterios continuă să mă zgândăre în punctul iraţionalităţii din creier.

Şi acest lucru e reprezentat de tagma domnilor de bine care, pe nepusă masă, în necunoştinţă completă de cauză, îţi trimit hodoronc – tronc o poză cu dânsa.

În vederea a ce? întreb eu.

În vederea dânsei, îmi veţi răspunde voi.

Bun, ok. Deci am văzut-o pe dânsa. Dacă vreodată acel Gigel îmi iese în cale, o să mă uit în ochii lui şi amândoi o să ştim că i-am văzut-o pe dânsa. Şi?

Ce aşteaptă de fapt oamenii care trimit poze cu dânsa? întreb eu.

Ca ălălalt să trimită şi el o poză cu dânsa din dotare? Well, n-o să se întâmple ever. Pentru că viaţa nu funcţionează aşa. Oferta nesolicitată nu este niciodată recompensată şi asta e o axiomă. Decât să-i trimiţi cuiva o poză cu dânsa, mai bine îi trimiţi portofelul. E tot un act expozitiv brutal, dar, în cazul portofelului, se poate întâmpla să ai succes.

Ca ălălalt să geamă şi să ragă: Aaah, Nicuşor, ce dârză o ai, ia un taxi şi ia-mă acuuum că mor în câmp de mohor?

Pe bune, are cineva impresia că ţine?

Ştiu că nu spun noutăţi, dar orice fiinţă cât de cât atrăgătoare, de la 7/10 în sus, are parte de oferte până-i ies pe nas. Uneori, mai multe pe zi. Şi în măsura în care nu îi este stimulat şi ei interesul, începe să-i fie târşă profundă de oamenii care se chinuie să i-o tot propună. Nu, propusul cu dânsa pe tavă nu e un upgrade. Dimpotrivă. E cireşica de pe tortul plictiselii iritate.

Şi partea cea mai tristă e că uneori nici nu ai ce vedea. E chestie mediocră, prost luminată ca să nu se vadă negii, diformă, strâmbă şi profund, dar profund plicticoasă. E ca şi cum ţi-aş trimite eu caietul meu de scriere din clasa I şi aş aştepta o reacţie. Păi care să fie aia:

“Ei, lasă, Nicuşor, există şi lucruri mai triste în viaţă?”