Un amănunt original în istoria acestui blog este faptul că, în 2020, şi-a schimbat publicul în proporţie de aproape 90%. O grămadă de oameni care mă citeau înainte de “Femeile independente” s-au declarat profund ofuscaţi şi au plecat trântind uşa, şi în schimb, au venit, cam în acelaşi număr, oameni noi, mai chill şi cu pretenţii mai puţin rigide. Ceea ce e frumos, mulţumesc. Dar efectul colateral al acestei situaţii este că trebuie să scriu o introducere lungă să-mi prezint noului public serialele prepandemice.
În serialul “Ce-a fost în mintea lor”, ne uităm cu atenţie şi îngrijorare la feşănurile din ce în ce mai enigmatice şi mai obscure de la galele de premii şi încercăm să reconstituim ce-a dorit să transmită autorul, sau dacă nu reiese, calea nesfântă prin care a ajuns acolo.
Azi, premiile Grammy, care au avut loc duminică seara. Postarea trebuia să intre ieri, dar mi-a scris fata asta bolnavă că are nevoie de susţinere emoţională, şi na. Băşcăul poate să aştepte o zi.
Premiile Grammy sunt, practic, jocurile olimpice ale muzicii contemporane şi, prin urmare, o revărsare de haute couture, lux şi opulenţă cum n-ai văzut. Ţinutele sunt semnate de marile case de fashion şi efectul OMG e garantat. Nu mereu în sensul admirativ.
Lizzo / Dolce & Gabbana
-Mamă, n-am cu ce să mă îmbrac.
-Cum n-ai cu ce, fata mea, ai un garaj întreg de haine.
-Da, dar de atâta pozitivitate corporală, nu mai încap în nimic.
-Fata mea, eu ţi-am zis s-o laşi mai uşor cu burgerii.
-Cum poţi să spui aşa ceva?? Viaţa fără burgeri e pustie, tristă şi goală. Şi ce să mănânc? Să pasc ca oile?
-Corect. Bun. Uite, vecinul are o prelată nouă, portocalie, pentru maşină. Eu zic să mergem noaptea, când doarme, şi să o furăm.
-Mişto culoare. Dar cum ascundem că e prelata omului?
-Păi, după ce o furăm, dăm o tură prin cimitir şi adunăm toate jerbele funerare. Morţii oricum nu au nevoie de ele, e doar forma celor vii de a-şi exprima regretul pentru că i-au neglijat.
-Mamă, m-ai scos. Eşti cea mai bună mamă. Pot să-ţi fac cinste cu trei pizza?
***
Shania Twain / Harris Reed
Paranteză: Shania arată absolut incredibil. E neschimbată din vremea când eram eu puştoaică şi ţopăiam pe Maaaan, I look like a woman. Dar acum nu vorbim despre cum arată Shania, ci despre cum se îmbracă. Închis paranteza.
-Bună ziua, Miss Twain, aici Chichi, stilista. Am văzut că ne-aţi respins toate propunerile pentru Grammy.
-Aşa e, Chichi.
-Ne puteţi da un feedback, pentru future improvements?
-Da. Am avut un moment de explorare interioară. Cu un dildo cât o mătărângă de cal. Şi în timp ce mă zvârcoleam pe culmile plăcerii, mi-a trecut toată viaţa în faţa ochilor.
-Interesant. Şi ce legătu…
-Ascultă-mă, Chichi, tu ai zis că vrei feedback. Ştii, eu de fapt sunt o fată simplă de la ţară, crescută la firul ierbii. Şi fericirea cea mai mare a copilăriei mele era seara, când bunica şi cu mine luam găleţile şi mergeam să mulgem vacile.
-Aha.
-Vaca, Chichi. Vaca e singura sfântă reală. Aveam una bălţată, negru cu alb, care mă şi lingea prieteneşte pe cap în timp ce bunica îşi vedea de muls. Şi periodic îmi scăpa un uger peste faţă. Plâng de emoţie şi de transcendenţă când îmi aduc aminte.
-Am o idee. O idee sălbatică.
-Aşa te vreau, Chichi.
-Şi putem stiliza şi ugerul. Îl facem pălărie.
-Chichi, ţi-am spus vreodată că te iubesc???
***
Harry Styles / Egonlab
-Părinte, am venit să mă confesez.
-Spune, fiule.
-Părinte, sunt straight.
-Ok, şi?
-Părinte, dar eu aş vrea să fiu gay. Nu doar gay obişnuit din ăla care umblă în blugi şi tricou de la H & M, ci ubergay. Vreau să fiu ideea concentrată a unei întregi Parade Pride în forma de ulei esenţial. Problema e că nu-mi place penisul nici să mă baţi cu el peste ochi şi sunt condamnat la a suporta istericale de muieri.
-Fiule, mă declar depăşit. Dumnezeu nu a prevăzut în Biblie situaţia asta şi nu ne-a dat instrucţiuni.
-Dar aveţi printre donaţiile de haine de la enoriaşi ceva mai colorat?
-Enoriaşii noştri sunt oameni serioşi, fiule. Tot ce avem colorat e paporniţa asta lăsată de o familie de maramureşeni, de ce?
-Mi-o împrumutaţi şi mie puţin? Vă dau la schimb cinci sacoşe de la Lidl.
-Dacă laşi ceva şi la cutia milei…
-Las, las. Iertare, tocmai gugăleam pe aliexpress “paiete ieftine”.
***
Pharrell Williams / Ernest W. Baker
-Aoleu, nevastă, ce mă fac, n-a venit costumul de la designer şi încep Grammy-urile.
-Mai sună o dată.
-Zice că e blocat în trafic.
-Mda. Păi, să vedem ce mai avem prin dulap. Ia te uită: treningul ăsta şmecher roşu luat de la chinezi. Avem şi ochelarii ăştia de soare în formă de lacrimă ai fiică-tii, cu ştrasuri. A fost cu ei la mare vara trecută, a rupt Instagramul. Toată generaţia ei zice că sunt slaaay. Bun. Uite şi blana asta un pic obosită rămasă moştenire de la mamaie, o periem puţin să o mai înfoiem. Bărbate, eu zic că eşti fiţă de fiţă, şi nici dracu’ nu se prinde că n-a venit costumul. Pui numele designerului şi îl faci de râs. Ce-o să facă? Să recunoască public că a întârziat livrarea?
-Nevastă, m-ai scos.
-Da, Pharrelle, tu ai scris “Get Lucky” când m-ai cunoscut pe mine. Mai ţii minte?
-Ca ieri. Muiere, ce radical arăt în combinaţia asta, să-mi sară ochii dacă te mint. De azi nu mai am nevoie de stilist. Te am pe tine şi dulapul bunicii.
***
Grim / designer neprecizat
-Alo, tanti nevasta lui Pharrell?
-Da, cine o caută?
-Sunt pretenar cu Pharrell şi mi-a zis că aveţi haine vechi. Pe mine nu m-a vrut nici un designer, că nu ştie nici sulea cine sunt.
-Bine, mă. Îţi dau sacouaşul meu alb de la balul de absolvire, iegării lucioşi cu care merge fiică-mea la cursuri de zumba, cizmele de piele întoarsă ale mătuşii noastre de la ţară şi lanţul câinelui. Mai trimite vreo cinci confraţi, că sunt aici toată ziua.
***
Camilla Cabello / PatBo
-Alo, tanti nevasta lui Pharrell?
-Hai, mânca-v-aş pipota, că m-aţi turbat. Care mai eşti?
-Havananananana.
-A, Camilla. Ce vrei, fată?
-Soro, n-o să crezi, dar şi mie mi-a întârziat designerul. Se pare că e ambuteiaj în oraş, că vin toţi parveniţii să-şi facă poză şi să se dea rotunzi la Grammy. Cu ce mă îmbrac?
-Fată, am casa goală, să mor. Mi-au mai rămas două mileuri de pe televizor, astupuşurile de la două căzi şi o pânză de doliu de la înmormântarea lui Tupac. Nu ştiam că industria muzicii nu are cu ce să se îmbrace.
-Soro, ne-au falimentat pirateria şi Spotify.
-Ştiu. Uite ce bine îţi stă. Nici n-ai zice că ne-am descurcat cu ce ne-a căzut în mână.
***
Acest site îşi poate continua activitatea doar cu susţinerea cititorilor. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.
–
Sh*t They Say