Răspundem cititorilor

“Lorena, referitor la articolul tău, cu familia tradiţională, am câteva comentarii şi întrebări, curiozităţi personale, ai putea sa le spui. Sunt de acord cu textul în sine şi cu ceea ce propune. Nu am nimic împotriva egalităţii între sexe, în emanciparea femeii. E normal să fii liber şi să te bucuri de independenţa muncii proprii.

Ce faci atunci când îţi arogi o independenţă mai mare decât e normal? Adică atunci când, din prea multă independenţă, îţi menţii un grad de libertate şi promiscuitate, deşi oficial eşti cu cineva, ajungi să ai un copil. E cazul soţiei mele, cu care sunt de opt ani de zile.

Anul acesta, am aflat că a ţinut anumite relaţii ascunse, cu bărbaţi, din trecutul ei, posibil să mă fi înşelat de mai multe ori. Dacă au fost semne? Au fost, căci mai tot timpul am simţit-o că nu se implică prea mult în relaţia noastră, dar am pus-o pe seama faptului că am stat cu mama ei, tot timpul acestei relaţii. Sunt unele lucruri pe care le comunici când intri într-o relaţie, mie îmi place asta şi asta. Şi îl laşi pe celălalt să zică da sau nu.

Dar ea a pozat în femeia care şi-a ales o singură persoană, în timp ce, în realitate, a fost altfel. Ce faci în situaţia asta? Înţeleg conceptul, viaţa mea, efortul meu, fac ce ştiu cu ele… dar până unde duci independenţa şi libertatea asta? Te intreb pe tine ca femeie. Sincer, nu aveam nici o problemă dacă mi se spunea deschis, uite aşa şi aşa, eram liber să aleg. Eu, unul, mă simt înşelat, simt că am stat lângă un om opt ani de zile şi nu îl mai cunosc deloc. Îi cunosc exteriorul, dar interiorul…” 

 

Dragă cititorule,

Îmi pare extrem, dar extrem de rău pentru ceea ce ţi se întâmplă. E firesc să te simţi trădat şi păcălit, mai ales că tu te-ai dăruit onest în relaţie, iar partenera ta, din câte înţeleg, te-a folosit pe post de pavăză împotriva singurătăţii şi cam atât. Sunt nenumăraţi oameni care se aruncă în relaţii strict “să aibă şi ei pe cineva”, şi tocmai pentru că nu o fac din convingere intimă, ci din presiune socială, rezultatul e acest tip de dublu joc.

Ce mă deranjează teribil e că pui semnul egalităţii între independenţă şi promiscuitate. Independenţa nu exclude responsabilitatea, dimpotrivă. Un om cu adevărat independent e acela care face alegeri asumate, când spune “nu”, e un “nu” pe care nu-l zdrobesc nici tancurile, iar când spune “da”, e un “da” convins, implicat şi fără alte limite decât acelea ale, să zicem, decenţei. (În sensul că iubeşti un om, dar nu sari de pe bloc pentru o toană a lui.)

Paradoxal, minciuna şi duplicitatea sunt mai degrabă consecinţe ale unei mentalităţi servile. Când vrei să mulţumeşti pe toată lumea. Să fii şi puţin soţie, că aşa dă bine social, şi puţin curvă, că aşa dă bine sentimental. Şi, dimpotrivă, în secunda în care soliciţi o comunicare deschisă, tu inviţi la un nivel de independenţă şi de asumare superior.

Nu în ultimul rând, dacă soţia ta te înşală, nu o face din cauza emancipării femeii, nici din cauza dreptului la un loc de muncă, nici din cauza egalităţii sexelor. Te înşală pentru că nu te iubeşte suficient. Te-ar fi înşelat, poate cu mai multă măiestrie, şi într-o societate patriarhală clasică. Pe când o femeie care te iubeşte ţi-ar fi rămas loială şi într-un ipotetic matriarhat.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. ana says:

    Lorena, eu i-as mai spune omului sa nu ia banuielile drept adevaruri, altfel va ajunge la un self-fullfiling profecy. Daca tine legatura nu e obligatoriu sa fi existat ceva. Probabil e clasica raceala care apare dupa ce prioritatea in familie o preia copilul.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: