Reacţia care mă sperie

Ieri, am făcut mişto de iniţiativa useristă cu Legea Zgomotului, prin această poveste foarte poetică despre fasole şi decibeli. Era strict o fabulă, copii. O glumă. Versiunea serioasă era “USR, te-am votat să construieşti o opoziţie solidă şi cu sens, o alternativă politică, nu să vii cu microagresiuni domestice, care să-i dea vecinului meu idiot o unealtă în plus împotriva mea.”

Am acest obicei adolescentin de a scrie cu Rammstein, Metallica sau Judas Priest dat la maximum ziua (noaptea le dau în şoaptă) şi am un labagiu pe care nu l-am văzut niciodată la faţă, dar care-mi lasă mereu bilete în uşă cu “Domnişoară, e inadmisibil ca o femeie să asculte asemenea inepţii.” El ştie cine sunt, eu nu ştiu cine e el, dar rutina e mereu aceeaşi: îi desenez câte o pulă falnică, dârză şi bârzoetă, cu coaie umflate ca pepenii, pe misive şi le arunc pe preş, să fie clar ce e admisibil să facă o femeie şi ce nu. În câteva ore, bileţelul dispare şi-mi imaginez că face colectă cu ele, în scopuri de  labă furibundă, pentru că pulele mele lungi, vânjoase, frumos suflecate, sunt singurul organ sexual pe care îl vede vreodată de la o femeie.

Sau poate îmi şi citeşte blogul, caz în care îi trimit căldurosul “Gogule, sper să te sufoci cu colecţia de pule de la mine şi, în afara programului obligatoriu de linişte, mamacita ascultă fix ce binevoieşte sus-numita colecţie. Băga-ţi-aş bormaşina în anus.”

OK, deci am scris ieri gluma linkuită mai sus, şi o serie de reacţii au fost: “Parcă am fi mâncat fasole, dar acum că ai scris tu, mai bine băgăm cartofi prăjiţi.”

Copii, vă roagă sora voastră mai mare şi mai zurlie foarte frumos un lucru. NU renunţaţi la fasole doar pentru că scriu eu că predispune la băşini. Nu faceţi maşinal lucruri doar pentru că vi le spune X sau Y. Fiţi voi înşivă. Decideţi singuri ce funcţionează pentru voi şi nu lăsaţi pe nimeni să vă dirijeze.

Sigur, asta nu înseamnă nici extrema opusă, în care veniţi să mă frecaţi detestabil la icre că-s duşmanca fasolei şi că o să-mi daţi foc la bloc din iubire faţă de fasole, pentru că n-am răbdare de aşa ceva.

Pur şi simplu, ascultaţi părerea mea despre fasole, cântăriţi argumentele mele despre fasole, mai deschideţi o carte de nutriţie şi aflaţi toate beneficiile pe care vi le aduce fasolea în alimentaţie (e un superfood, am scris şi eu despre ea aici), mai documentaţi-vă şi din alte părţi şi luaţi decizia potrivită pentru voi. Pe care, desigur, mi-o puteţi comunica şi mie, pe un ton civilizat şi de bun simţ, aşa cum probabil că vreţi să fiţi şi voi trataţi.

Nu credeţi, cercetaţi. E singurul mod de a nu deveni masă de manevră. Faţă de nimeni.

Eu îmi propun să vă fiu entertainer. Să vă stârnesc veselia de fiecare zi, ca un “mulţumesc” pentru donaţiile acelora dintre voi care susţin acest proiect.

Nu vreau să fiu popă, nu vreau să fiu influencer, nu vreau să fiu înţeleptul satului, nu vreau să fiu Maica Teresa, nu vreau să fiu Radio Trinitas şi nu vreau să fiu deţinătoarea adevărului universal. (Sigur, exceptând articolele despre drepturile femeilor. Acolo îmi piere subit simţul umorului, pentru că ştiu câţi idioţi bântuie liberi şi au impresia că simpla deţinere de cromozom Y le dă dreptul să-mi facă mie reguli.) Dar, în articole despre mâncare, haine, makeup, filme, sex, glume, jocuri şi orice alte prostii îmi fată mie mintea, îmi doresc doar să distrez şi să povestesc.

Şi chiar îmi doresc discuţii. Opinii. Experienţe personale pe subiecte. Prefer opt reţete de fasole scutită de băşini în locul replicii: “ah, mă iau după tine şi nu mai mănânc fasole”. Prefer o poveste haioasă cu cele mai jenante locuri în care v-aţi băşit. Insist: nu vă temeţi să vă daţi frâu liber personalităţii. Vreau să putem râde împreună, nu să ne copiem.

Râsul e ultima formă de libertate.