Rezoluţiile mele de 13 martie

Obiectiv, mi se pare penibil să formulezi hotărâri noi-nouţe pe 1 ianuarie. Pe 1 ianuarie e zăpadă, frig, mintea omului hibernează în peşteră, îmbrăţişată cu un urs brun carpatin, şi oricum nu faci decât chestii pentru care te plăteşte cineva.

Nu, nu o să faci jogging printre nămeţi, nu, nu o să dai zăpada de pe maşină doar să te duci la sală şi nu, nu o să faci abdomene acasă, când întunericul se lasă la 5 după-amiaza. Nu, nu o să te apuci de dietă, când frigul de afară îţi stârneşte pofte de bacon cu brânză de oaie din Mărginimea Sibiului, nu, nu o să faci schimbări miraculoase în bine şi nici măcar n-o să-ţi ardă să ieşi în oraş.

Hai să nu mai băsmim.

Iarna, omul munceşte doar cât să-şi plătească daraverile şi în rest, bea ciocolată caldă, se uită la seriale în regim “un sezon pe seară” şi periodic îşi enervează mâţa cu aspiratorul. Astea sunt rezoluţii realiste de 1 ianuarie.

Bine, la mine iarna s-a lungit cu vreo patru zile, că a venit la pachet cu ditamai bronşita, dar am reuşit s-o îmblânzim în linii mari, mai am doar un reziduu de tuse măgărească, pe care o fac mereu de cum dă un friguleţ, aşa că e safe to say că, din punctul meu de vedere, anul nou începe acum.

Iar rezoluţiile de primăvară sunt:

A) Să termin toate textele de care m-am apucat. 

Un proverb românesc înţelept spune că începutul este greu. Incorect, feţii mei. Începutul e cacamaca fix nimic, e floare la ureche, e ca o minoră blondă în congresul PSD. Easy like Sunday morning.

Extrem de grea însă e continuarea.

Iar vita asta al cărei blog îl citiţi e experta începuturilor fără finalizare. Undeva intervine rutina, se culcă pasiunea, fuge atenţia la masa vecinului, adio pică frunza.

OK, nu să le termin pe toate, că e o rezoluţie nerealistă de tip “să trec în kilograme de la Oprah la Lil’ Kim.” Hai, trei. Trei luni de primăvară, trei texte. Realist, aşa.

B) Să dau jos cinci kile care mi s-au lipit de suflet ca marca de scrisoare. 

Eu vara nu dorm, cânta un nene pe care am uitat cum îl cheamă. Eu iarna da. Dorm înfăşurată în propria osânză.

Şi nu trebuie să-mi spună nimeni că m-am îngrăşat. ŞTIU, ÎN PLM. Trebuie să reîncep să bag exerciţii fizice, să renunţ o vreme la băut şi dulciuri, şi să-mi reintru în formă. Pot să mănânc diete iepureşti interminabile. Nu se vede.

Gotta work it.

C) Să reîncep să organizez evenimente. 

Legat de evenimente, am o târşă sinistră. Nu de partea cu urcatul pe o scenă / tribună / bară de striptease. Acolo sunt ca la mama acasă. Da, nu râdeţi. Mama m-a născut cu bară de striptease în pătuţ.

Dar am o târşeală monstruoasă legată de organizarea lor, de telefoane, de mesaje, de tras de oameni să dea attend şi de tot ce presupune asta. E genul de corvoadă nesfântă, lipsită de orice farmec, pe care numai curăţenia mare o poate egala.

D) Să-mi cresc Instagram-ul. 

Iniţial, aveam un sentiment de “whatever” faţă de Instagram, pentru că era doar cu fotografii, şi arma mea este cuvântul. Dar constat că, pas cu pas, ca Klaus Iohannis, îmi găsesc un mod de expresie şi pe el, şi îmi fac gaşcă şi acolo.

E interesant pentru că e altceva, şi îmi permite să-mi cultiv pasiunea pentru machiaj.

Obiectiv, n-o să stau o oră în oglindă să-mi pictez o a doua faţă pentru o postare pe blog, pentru că mi-e mai simplu să vă spun o poveste. Dar o fac pentru Instagram, pentru că acolo o face toată lumea şi chiar mă reîncarc de energie şi de apetit vizual când mă uit la ce le fată mintea oamenilor.

Pe Instagram oricum nu e atâta ură nejustificată, laşi doar imaginea să vorbească, cui îi place, stă, cui nu, merge mai departe, drept care, haideţi cu mine şi pe Instagram. Aici. 

 

E) Să reiau interviurile din seria Femei cu P*la Mare şi Facebook Live.

Puteţi să lăsaţi în comentarii idei cu potenţiale victime, dar fără să le daţi tag, să nu-mi creaţi obligaţii.

Şi

F) Să nu mă mai cert. Să reduc cearta la exact 0.0000000…0001%. Să îmi menajez timpul şi nervii pentru lucruri care chiar contează. 

Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar în ultima vreme nu prea m-aţi văzut în certuri publice cu nimeni. Şi aici, un mare merit îl are politica Facebook de blocare a muilor, pulilor, slobozurilor şi aşa mai departe.

E momentul s-o spun: mulţumesc, Facebook. Da, pot face KO din vorbe pe oricine, oricând, dar nu mă interesează să-mi pierd carnetul de şofer internautic pentru atâta lucru.

Oricum, genul de om care sare direct la harneală e prea prost să merite investiţia aia de timp şi nici nu ţi-o va recompensa vreodată.

Drept care, îmi extrag o mulţime de timp de sub deranjul meltenilor.

Nu că ignor. Faza cu “ignoră-i” e în continuare o tâmpenie. Comunică-le: “Recunosc cerşetoria penibilă de atenţie, mi-e clar că n-ai maniere mai rafinate şi mai inteligente de a acapara atenţia, dar nu ţi-s eu life coach şi nu-ţi admit să-mi risipeşti timpul cu melteneală. Taci sau block.” Sigur, în 80% dintre cazuri e block, că omul e consecvent în prostie. Dar asta nu mai e treaba mea, pentru că NU mă las enervată.

Voi ce rezoluţii aveţi în noul an? Bine, în afară de 1366 x 768.

Foto: Afroman. Din motive evidente.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: