Poate cea mai bizară ştire de ieri a fost faptul că doi actori pensionari, Leonard Whiting şi Olivia Hussey, au dat în judecată producătorul de filme Paramount pentru abuz asupra minorilor. Şi vor 500 de milioane de dolari.
De la ce s-au luat?
Păi, în 1968, da, în 1968, acum 55 de ani, cei doi, pe atunci de 16, respectiv 15 ani, jucau rolurile principale şi titulare din ceea ce urma să fie filmul anului şi capodoperă clasică difuzată iar şi iar în cinemateci, “Romeo şi Julieta” în regia marelui Franco Zeffirelli, poate cel mai important shakespeareolog al cinematografiei.
Eu am terminat actorie. Profesorii noştri ne trimiteau cu insistenţe la cinematecă, unde, dacă erai student la UNATC, pe vremea aceea aveai intrare gratuită, să te educi artistic. Drept care, nu aveai nici o scuză să nu te duci. Am văzut, cred, toate ecranizările lui Zeffirelli după piese de Shakespeare, că erau oligatorii ca lectura din Fraţii Jderi la română. Spre deosebire de Sadoveanu, mi-au şi plăcut.
Şi când am citit ieri despre proces, care avea în vedere o “scenă de nuditate”, “un abuz traumatizant şi cumplit”, m-am întrebat. Sincer, fără glumă, fără ironie: Care nuditate?
Pe bune, nu îmi aminteam scena de nuditate.
Am plătit per view la Microsoft şi am revăzut filmul. Să văd şi eu nuditatea aia, pe care nu mi-o aminteam.
Şi da, după o noapte petrecută împreună, PE CARE NOI, SPECTATORII, N-O VEDEM, dimineaţa se lasă peste patul Julietei. Ea are sânii complet acoperiţi de păr. Fundul perfect pe atunci al lui Whiting, care-l juca pe Romeo, se vede câteva clipe. Dar, din modul în care e întins pe pat, pare mai mult o statuie de marmură, decât un corp destinat dorinţei.
Aaaa.
De aceea nu-mi aminteam nuditatea.
Scena e de o inocenţă absolută, cu atingerile care ar fi putut fi stânjenitoare pentru cei doi tineri reduse la minimum, fără mângâieri prea îndrăzneţe, doar cu câteva sărutări. Pentru că Romeo trebuie să fugă urgent din oraş, să scape după ce l-a ucis pe vărul Julietei.
Am avut scene cu un nivel mai accentuat de intimitate în metroul din Bucureşti, într-o zi mai aglomerată.
OK, dar să zicem că într-adevăr i-a afectat atât de tare acest nivel superficial de nuditate, chit că ambii au declarat în interviuri, în repetate rânduri, că îi datorează întreaga lor carieră lui Zeffirelli şi îi sunt etern recunoscători. Şi dacă, într-adevăr, colaborarea cu Whiting a fost one time only, regizorul a revenit la Hussey în 1977, pentru a-i da încă un rol de neuitat, altă piatră de temelie în cariera ei: Fecioara Maria din vestita serie “Isus din Nazaret”.
Şi totuşi, în procesul de acum, cei doi actori pretind că Zeffirelli i-a păcălit, că i-a filmat fără consimţământ, că i-a presat, că a insistat şi… aici e partea care nu are sens din punctul meu de vedere. “Că i-a filmat fără să ştie”.
Cum adică “fără să ştie”? Stăteau ei în fundul gol pe set, aşa, ca omul, peste câteva luni, au descoperit clipul surpriză undeva pe net?
Oamenii filmau Romeo şi Julieta, şi spuneau replici. Scoteau vestitul text al lui Shakespeare pe gură. Nu ai cum să pretinzi că nu ştiau că sunt filmaţi decât dacă eşti tâmpit.
Şi totuşi, #metoo a fost în 2017. N-au zis nimic. Au aşteptat, convenabil, să moară Zeffirelli, să poată lansa ce acuzaţii le vin în cap.
În situaţii de acest tip, eu ţin mereu cu actorul. Nu admit abuz din partea regizorului, nici fizic, nici emoţional. De câte ori sunt chemată la un casting, directorii de casting din lista mea pot confirma că prima mea întrebare e “cine regizează”, pentru că n-o veţi vedea pe Lorena voastră tolerând toxicitate şi frustrări de netufut de la câte un cretin isteric care nu ştie să explice frumos ce morţii lui vrea, sau uneori nici el nu ştie ce vrea, dar tu eşti de vină.
Dar să te trezeşti după 55 de ani de la filmul tău de debut care te-a pus pe hartă, şi după ce ai acceptat încă un rol din partea celui care allegedly te-a abuzat, că tu vrei 500 de milioane, mi se pare implauzibil şi prin urmare penibil.
Ştiţi ce fac eu dacă m-a abuzat cineva? Sau a încercat? (Că de abuzat propriu-zis, după o copilărie de abuz, nu mă va mai abuza nimeni decât dacă mă răpesc Boko Haram şi mă ţin legată fedeleş toată ziua.)
Dacă sunt sunată de asistentul sau asistenta abuzivului, discuţia e cam aşa:
-Din partea cui?
-Din partea lui X.
-OK, te rog, transmite-i lui X cu multă stimă şi consideraţie că şi-o tufă pe onorata şi distinsa doamnă mă-sa.
În niciun caz nu revin pentru o nouă experienţă abuzivă.
Dacă, în schimb, procesul ăsta absurd e o înscenare din partea lui Paramount să reînvie interesul faţă de filmul lui Zeffirelli, oh, well, a mers. Mie mi-au luat banii, în scop de documentare pentru acest articol. Şi din câte am discutat cu oamenii, nu doar mie.
***
Dacă îţi plac opiniile contondente, susţine-le. Aici.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.
Sh*t They Say