Să trăiască Dumnezo și Nicolas Cage!

Salut, sunt Ostap Bender și sunt român.

După modelul sasului din Jidvei care i-a raspuns popei din sat la „Hristos a inviat!” cu epicul „Sa traiasca Dumnezo!”, fac și io o urare din partea tuturor românilor:

”Nicolas Cage, să ne trăiești!”

Dacă nu veneai tu, dragă Nicolas, să filmezi incă un film de căcat, cu care ne-ai obișnuit în ultimii ani, tocmai la Sibiu, nu știu ce ne-am fi făcut. A fost momentul oportun sa apari tu, cu dintii tai albi ca neaua si sa ne zambesti tinerilor cu vârste între 14 și 70 de ani, în timp ce ne dadeai autografe, iar noi să scandăm cu entuziasm: „Nicolas, Nicolas!”.Cum mi s-a strâns mie inima de emoție când am vazut la știri imagini in premiera cu rulota in care te aflai tu. Bine, erau vreo douazeci de rulote in imagine dar tu erai sigur într-una dintre ele.

Cum ne amintesti tu, Nicolase, de vremurile când veneau la noi turcii, rușii, tătarii și Steven Segal iar noi îi așteptam cum știam noi mai bine, adică întorși cu spatele spre ei, cu capul înfipt în căpița de fân si cu pantalonii in vine.

Cu cât drag te venerăm noi pe tine, domnule Cage și îți scandăm numele de parcă tu ai fi ultima noastră șansa pentru o viață mai bună. Io-s sigur că tu nu i-ai fi întors spatele ca unui căcat președintelui nostru, cum au facut ceilati oameni cu dinți albi care nu știu sa prețuiasca patriotismul nostru și originea latină.

Și să nu iei în serios răutățile care se spun despre tine, scumpe Nicolas, cum că, dacă pe unchiul tău nu l-ar fi chemat Francis Ford Coppola, tu nu ai fi jucat nici la Teatrul Bulandra. Mie, unul, îmi place cum afișezi tu fața aia de parca te-ai gândi intens la ceva important. Îs convins că ești mult peste Teatrul Bulandra.

Cum am auzit niște zvonuri că ai fi cumpărat un teren extravilan in zona Clujului, nu pot să nu mă gandesc la tine decâ ca la un român, Nicolas.

„La multi ani, Nicolas Cage! La multi ani, România!”

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Ostap Bender says:

    da sa vezi cand trece postul ce fain ii. dezlegare la carnati si de-alea.

  2. analfabetul says:

    da…
    stii la ce ma refeream.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading