Scrisoarea amantei de politician

Aşteptam cu emoţie trendurile anului 2023, dar, până acum, singurul trend care vine tare peste noi şi peste hotare, şi în ţărişoară, e acela al nevestei / amantei părăsite, care iese pe YouTube, în presă, care pe unde poate, în funcţie de abilităţi, şi revarsă peste ipochimen furia neagră a tuturor frustrărilor din trecut.

Deja am făcut un tiktokuleţ în care m-am amuzat de fenomen. Dacă nu mi-ai dat încă follow pe TikTok: e locul în care nu am contul răvăşit de umbra a catralioane de restricţii (încă) prin urmare, mă distrez mai liber decât oriunde în altă parte. (sigur, dacă eşti genul antihaz care îşi repară stima de sine ţinând morală lungă şi nesărată altora, stai unde eşti, că nu mă interesezi din niciun punct de vedere).

Acum, dacă muzica poate fi parodiată doar prin muzică, scrisorile pot fi parodiate… evident, în scris, şi asta vom face azi.

***

Dragă iubirea mea eternă porcule neruşinat care mi-ai făcut inima terci şi portofelul idem,

Te holbai la mine ca vaca la poarta nouă, şi mi-ai dat speranţe deşarte. Gen strămoşii tăi brătieni, ştii ce făceau ăia cu o amantă tânără şi frumoasă ca mine, boul bălţii? Conac cu moşie undeva frumos, apartament cu lachei la Cişmigiu, trăsură la poartă, astea. Şi tu vii cu şapte trandafiri pârliţi de la Lidl, 7 lei bucata, băi, amărâtule?

Am fost proasta voastră gratis atâţia ani, v-am ţinut social media cu frenezie şi rapacitate emoţională, şi în tot acest timp: te-am ignorat. Tu te dădeai cocoş, dar eu te-am ignorat. Te-am lăsat să te desfăşori şi să te înfăşori la loc de unul singur, iar eu aşteptam un singur semn: cheia, boule. Cheia de la apartamentul cu lachei de la Cişmigiu? Cam câte semne trebuie să dea o fată să-i citeşti şi tu în sfârşit nevoile sentimentale?

Prostul dracului, iubitul meu adorat, îţi tot spun cât mă costă aia şi cât mă costă ailaltă, şi tu nu faci decât să mă consolezi, detenmorţii tei de săracu’ dracului? Dacă voiam consolare, mă alăturam unui grup de femei singure pe Facebook care se complimentează toată ziua una pe alta că sunt frumoase şi deştepte, să se empower reciproc legat de faulturile pe care le-au încasat de la mama natură. Acolo aveam consolare, băi, pârlitule, şi nu investeam nimic.

Să mori tu că am cerut bani de la mami şi tati să investesc în cxxul tău costeliv, iar tu nu te-ai simţit să pui pe masă o funcţie comodă şi bine situată, că pantofii ăia cu talpă roşie care îţi plac aşa tare nu cresc în copac şi nici nu se cumpără de unii singuri, prostu’ dracu’. Şi te mai miri de ce nu te suportă nici propriul tău partid. Şi nu doar că nu te suportă pe tine, dar acum nu mă suportă nici pe mine, pentru că antipatia e cea mai nasoală boală transmisibilă s*xual.

Şi după toate astea, nici măcar nu mă înjuri cum trebuie. Evident că nu. Tu-ţi bagi pxxla doar în bărbaţi, ceea ce e ok, sau cel puţin aşa îmi impune UE să mă prefac că cred, dar atunci, prostule, de ce mă ţii pe mine încurcată?

Noroc că sunt femeie puternică şi mă descurc. Detedrq, am plecat în străinătate, unde pot face înapoi repede banii pe care i-am spart degeaba pe c**rul tău.

Haipa.

PS: Nu eu am scris toate astea, e o manipulare şi o calomnie. A fost alcoolul, că mai beau uneori amestecat. Drept care, anunţ lansarea merch-ului meu. “Amestecat”. Nu ştie nimeni ce e înăuntru.

Cu stimă,

Femeia care a făcut diferenţa în viaţa ta inutilă şi pe care n-ai apreciat-o conform targetelor, drept care nu mă mai ai şi sper să mori de durere. O să trimit o jerbă funerară la sicriu. Va fi din trandafiri galbeni, cu inscripţia: “Uite şi tu unde ai ajuns fără mine, prostul dreq.”

***

Acest site îşi poate continua activitatea doar cu susţinerea cititorilor. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Stan Papusa says:

    Dumnezeule, Lorena, cât ești de frumoasă …. Vrei să fii iubita mea? Știu să gătesc, imi place să cos, să calc, să dau cu aspiratorul, să spăl vasele si rufele, stiu sa zugrăvesc, să schimb siguranțele și garniturile la robinet, nu am prieteni cu care să ies la o bere asa ca tot timpul meu liber ti-l voi dedica doar tie, cand racesc sau sunt obosit eu nu ma vait, voi fi răbdător cu tine când vom merge în mall și vei proba 50 de rochii sau 50 de perechi de pantofi și nu îmi va păsa dacă îmi vei folosi aparatul de ras pentru epilat, urăsc fotbalul și imi plac telenovelele, nu fumez și nu beau alcool, dacă te va durea noaptea capul te voi înțelege perfect, în orice situație îți voi da doar ție dreptate, și, cel mai important, îți jur că toate femeile pe care le-am întâlnit până acum sunt super grase și urâte in comparație cu tine …

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading