…şi adulţii din România

Ieri am fost la Auchan, să îmi cumpăr portocale, cafea şi trufe de ciocolată. Dacă vă amintiţi, scrisesem o postare despre clişeul copiilor săraci din Africa şi sărăcia ostentativă prin care o categorie de oameni mulg bani şi energie de la fraierul plătitor de impozite şi taxe. Şi despre cât de tare, ferm şi cu presiune suge caritatea, în general.

Cumpăr portocalele, trufele, un borcan de castraveţi muraţi şi o cutie mare de cafea şi mă duc să plătesc. La case, pustiu. În timp ce scot cardul, ridic privirea spre femeie şi rămân perplexă. Am văzut mulţi oameni obosiţi în viaţa mea, dar tipa asta avea întipărită pe chip o oboseală atât de profundă, neţărmurită şi expresivă, încât, dacă aş fi fost studentă la Arte Plastice aş fi scos notesul şi aş fi început s-o schiţez. Aşa, materialul meu de schiţe fiind cuvintele, nu îi pot face portretul decât din vorbe.
-Vă simţiţi bine? am întrebat-o eu.
-Da, sigur, a zis ea şi a zâmbit. Un zâmbet care părea că mai avea puţin şi se transforma în plâns.
-Nu, serios, zic eu, vă pot ajuta cu ceva?
O tipă de vreo patruzeci şi ceva de ani, cu ochi verzi şi tenul deschis la culoare. Foarte, foarte obosită.
-Nu aveţi cu ce, zice. E doar de la oboseală, că am lucrat vineri noaptea şi sâmbătă toată ziua şi am făcut navetă.

Din vorbă în vorbă, îi descopăr povestea de viaţă. Tipa locuieşte la Piteşti şi are doi copii măricei. A divorţat de tatăl copiilor care, ca multe alte lepre purtătoare de penis, a divorţat şi de copii şi a găsit şmecheria de a se da şomer, să nu plătească pensie alimentară. “Îl puteam băga la închisoare, dar de ce să aibă copiii tată cu cazier, că tot lor le-ar fi greu. Mai bine mă descurc eu aşa.”

Are job pe ture la Piteşti, în timpul săptămânii, iar sâmbăta şi duminica face naveta la Bucureşti, să fie casieră de weekend la Auchan. De acolo ia 8 milioane, de aici 6. Din banii ăştia, creşte doi copii şi se întreţine şi pe ea. “Nu mai ţin minte când am avut o zi liberă”, zice femeia. “Dar vreau să mă asigur că nu le lipseşte nimic. Slavă domnului că sunt cuminţi, văd şi ei cât ne chinuim şi se chinuie să nu risipească. Ne descurcăm”.

Deci, get this. Femeia a lucrat vineri de noapte, a luat maşina spre Bucureşti, a lucrat sâmbătă toată ziua, seara a luat maşina spre Piteşti, a dormit ce-a dormit şi dis-de-dimineaţă a luat maşina spre Bucureşti iar. Şi face asta minim o dată pe lună. În lunile în care are două săptămâni cu ture de noapte, o face de două ori. Nu cere nimic nimănui.

În acel moment, eu, care v-am zis deja că aş lăsa toţi copiii din Africa să moară fără să mişc un deget, am pus mâna pe portofel. Aveam 2 milioane cash la mine, i-am scos şi i-am întins.

-Staţi aşa, că aţi plătit deja cu cardul, zice femeia, neînţelegând.
-Nu, zic eu. Ăştia-s aşa, cadou.

ŞI FAZĂ:
Femeia se uită la mine indignată:
-Domnişoară, dumneavoastră credeţi că v-am zis toate astea ca să scot bani de la dumneavoastră!? Niciodată n-am primit pomană de la nimeni, am muncit cinstit toată viaţa şi nici nu vreau să primesc nimic de la nimeni!

Am rămas tablou, cu bancnotele în mână.

-Vă rog frumos să-i puneţi înapoi în portofel. Am banii mei, nu îmi trebuie bani de la dumneavoastră. V-am zis astea doar aşa, că e greu singur la casă când eşti obosit.

Deci, eu şi milostenia suntem paralele. Când e loc de milostenie, nu vreau eu, iar când aş vrea, nu e loc. Isn’t it ironic.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Laurentiu says:

    Nemaipomenit, ce sa-ti spun, “întipărită pe chip o oboseală atât de profundă, neţărmurită şi expresivă”. Cand s-a futut ce avea intiparit pe chip ? Â ? I-a placut, nu ? Iata ca a venit si nota de plata, it’s payback time.

    PS: daca si pulimea asta ar fi votat cu domnul Geoana, ca mine, ar fi fost mai bine in tara asta.

  2. nedormitul says:

    ai tu ce ai cu obosiții, îți plac obosiții. cum vezi urmă de nesomn, hop și tu cu admirația.

  3. Lorena Lupu says:

    aşa-aşa, alintă-te.

    • nedormitul says:

      nu știu dacă intru în target, că nu sînt așa adult, mai ales la minte. dar banii să știi că nu ți i-aș fi refuzat.

  4. Lorena Lupu says:

    bănuiesc că nu. dar nici nu pari omul care să facă navetă şi să crească doi copii singur.

  5. ocserver says:

    ce sa zic, nu ati fost pe aceeasi lungime de unda… ca-s absolut sigur de spontaneitatea gestului tau si de asemenea pe sinceritatea femeii…

  6. Blue says:

    Nu sunt nici psiholog bun, nici rău. Nu sunt psiholog deloc. Ştiu cum e cu acel iasă-iese, dar pentru că nu mă uit la OTV nu mă deranjează E-urile ( 😀 ), oricum sunt fericit să fiu corectat, mai ales de cineva care are probleme cu tastatura (eu nu te bănuiesc a nu şti ce sunt majusculele şi la ce se folosesc).
    Bun. Acum despre textul care deschide acest subiect.
    Da, povestea e una care …. emoţionant-lacrimogenă, telenovelă pursânge. Se potriveşte foarte bine ca un fel de continuare la povestea balcon-jumping-ului parlamentos. Jos Boc, ‘tu-l în aripă…
    Mă mir de ceva însă: Că există oameni care cred că totul se reduce la bani.
    Credeam că Gigi Becali e un fel de anomalie.
    Hmmm … poate o fi vreo chestie de-a sudiştilor …

    În fine… ah, mai am o nelămurire. Ultima propoziţie: “Isn’t it ironic.” Este o afirmaţie sau o interogaţie? Aşa, de dragul detaliilor.

    Deci, ce spune lacrima aia ce pare a vrea să … iasă? Tristeţe, teamă, ciudă etc? (asta era întrebarea)

    • Lorena Lupu says:

      Prietene, să ne lămurim. Eu am scris până acum trei cărţi şi am avut colaborări la vreo zece reviste. Lungi sau scurte. Dacă pe blogul meu nu vrea muşchiul meu să pun majuscule, nu pun. Din banalul motiv al nevrutului muşchiului meu. Deci ia aberaţiile astea de nazist rănit în orgoliul propriu şi împlântă-ţi-le extrem de adânc în anus. Dar ştii cât de adânc, amice? Să-ţi şi iasă pe gură.

      De ce îţi spun asta? Pentru că te consider un om prost. E a doua oară când eşti incapabil să discerni ideea principală a unui text. Când eu vorbesc de un om care munceşte şi de noapte, şi de zi, câte 24 de ore în şir pentru banalităţile numite bani, tu arunci în comentarii clişeul penibil “voi credeţi că totul se reduce la bani”. Da, hrana, îmbrăcămintea, articolele şcolare pentru doi copii, întreţinerea de la bloc şi factura de la telefon SE REDUC LA BANI.

      Iar lacrima care vrea să iasă o fi de disperare că sunt atâţia proşti penibili pe lume şi se chinuie atât de tare să refuze să înţeleagă cât sunt de proşti.

      Fii drăguţ, dăţile viitoare când comentezi, încearcă să bagi în priză chestia aia până acum inutilă dintre urechi. Sau dacă nu merge nicicum, dă x de la colţ. Ăsta e un blog cu clientelă selectă, care îmi gustă umorul şi percutează la el. Dacă nu se leagă de la sine, plimb-o. Că dacă nu, te expediem noi cu sila.

      • Turambar says:

        waw. that’s what I call rethorics

        🙂

      • Blue says:

        Ho, că n-am dat cu paru’. Normal că poţi să faci ce vrei în blogu’ tău. Am zis eu ceva legat de asta?
        Oi fi scris tu trei cărţi, sau treizeci, dar amestecul de lacrimogenie şi de miserupism nu se potriveşte. Prea sună a combinaţie între emisiunile lui Gâdea şi ale lui Dan Diaconescu. Mă consideri prost? Foarte bine, după cum am zis, în blogul tău poţi să faci ce vrei, chestia asta mă impresionează la fel de mult ca aia cu cărţile sau ca telenovelele.
        Legat de bani, nu eu am descris reacţia femeii. Faptul că ai scos banii să ii dai e întradevăr impresionant, dacă vezi lumea prin prisma lor. Dar mai există şi oameni pentru care mila altora le fute demnitatea de OM. Cuvântul Om defineşte o vieţuitoare care nu trăieşte doar pentru a a mânca şi a se îmbrăca. Are ceva care se numeşte DEMNITATE. Dacă atâta lucru nu l-ai înţeles, nici eu nu înţeleg de ce te-ai strofocat să scrii trei cărţi. Eventual tot pentru bani şi atunci se explică.

        Acum, pentru că văd că ai un fix în a mă face prost, trebuie să îţi spun că dacă tu consideri agresivitatea ca fiind singura modalitate în care ştii să te exprimi, am un mare respect pentru inteligenţa ta. Aşa cum nu sunt nici un fel de psioholog, ştiu totuşi că agresivitatea de limbaj apare atunci când lipsesc argumentele logice. Evident că nu am pretenţii la scuze, pentru asta ar trebui să înţelegi unde greşeşti, dar se pare că nu e cazul.

        Clientelă serioasă? O fi dacă zici… interesant de aflat ar fi ce înţelegi prin “clientelă” … Eu credeam că sunt interlocutori.

        Dacă şi cărţile pe care te lauzi că le-ai scris au aceeaşi densitate în idei profunde ca textuleţul din vârful paginii, eu zic să îţi cauţi şi tu un servici’, e păcat de timpul pe care în pierzi scriind.

        Cât despre faptul că mă alungi … asta m-a îngrozit efectiv.
        Mi-ai distrus viaţa …

        Gata, îţi las lăudătorii să se exprime. Poate mai trec pe aici, aşa, ca să nu vă plictisiţi…
        __________Pentru Turambar _______________
        waw. that’s what I call rethorics
        =====================================
        Ţi-am citit articolul de pe blog care începe cu:
        “LUNI, 10 IANUARIE 2011
        Daca sinteti, ce fel de liberali sinteti?
        Stiti ce spun unii, da? Ca liberalii de fapt in fibra lor intima ideologica sint de fapt de stinga….”

        N-am să spun că stânga se scrie cu “â” nu cu “î” cum ar fi făcut nervoasa noastră gazdă. Am să îţi mulţumesc că fără să vrei m-ai lămurit de ce e isterizată. Are simpatii liberale. Şi eu aş fi nervos dacă aş fi liberal, nu e puţin lucru ca din disperare şi frustrare dată de nereuşite politice pe linie să legi un partid cu pretenţii liberale, chiar dacă acestea sunt doar declarative la cel remorca celui mai comunistoid partid din Europa de est, după ce în vremea lui Tăriceanu, a trebuit să înghiţiţi faptul că PNL aplica ad literam programul PSD … hehehe. Ca-n filmele cu proşti.

        Şi pentru că te întrebi: “Ce fel de liberali sinteţi?”, eu zic să te întrebi mai întâi “Ce-i aia liberal?”. Te las să găseşti tu răspunsul. Ca element ajutător îţi spun doar un singur lucru. În PNL-ul românesc actual nu există aşa ceva.

        Gata. Vă las… mi-e milă de voi. Parcă văd că nu peste mult va trebui să fiţi colegi de alianţă cu Vagin Tudor şi cu Jiji Becali… Hehehe … săracii de voi … Absolut deplorabil.

        • Lorena Lupu says:

          Vezi că te dovedeşti încă o dată prost, cretinoidule?

          “Fiinţa umană are o demnitate etc”. Să moară mă-ta dacă nu FIX ASTA era ideea postării. Pe care tu mi-o comunici mie, iată, DE PARCĂ AI SPUNE CEVA NOU.

          Oamenii bătuţi în cap ca tine nu funcţionează decât cu enunţuri simple. “Ana are mere”, din care ei înţeleg ce e de înţeles. Că Ana are mere. Iar dacă o poveste include mai mult decât enunţuri simple, îi pierzi.

          Flit în morţii mă-tii de târlan prost. Împuşcă-te şi mori în sânge. Iar dacă ai ceva de comunicat lui Turambar, marş în morţii mă-tii ăleia proaste pe blogul lui, futu-ţi familia în gât de prost. Doi oameni pot fi prieteni şi fără a avea aceleaşi simpatii politice, pişa-m-aş pe ochii tăi de ţăran agramat, care caută varii pretexte de a nu-şi accepta prostia.

          Muie mă-tii pentru că a putut să cace un căcat atât de prost. Ai ban. Sugi toate pulile poporului chinez.

        • Roxana says:

          sunt momente cand ai da si ultimul leutz cuiva, din convingere, nu din mila, pentru ca apreciezi eforturile imense cu care isi castiga 1400 lei / luna, din care mai si reuseste performanta sa creasca 2 copii.
          Si faptul ca vrei sa dai uneori, nu poate fi interpretat drept grandomanie a la gigi becali. Care si-ala da tot cu sinceritate, dar si cu alte motivatii.

  7. msr says:

    @lorena
    Trebuia sa insisti ca nu este o pomana ci un cadou.
    @laurentiu
    Da ce, s-a futut singura?
    A! de fapt Basescu e de vina.

  8. Yankee says:

    o idee [oarecum mârşavă dar realizabilă] ar fi fost să ieşi de la casă şi să ceri să te vezi cu şeful de tură de la Auchan, şi să-i vâri pe gât o poveste cu multe înflorituri despre cât de amabilă şsi helpful şi customer focused, etc a fost doamna aceea cu tine… şi să-i propui să-i acorde un bonus, chiar şi dacă ar fi vorba doar de ceva simbolic.
    Sigur n-ar fi fost cât cei 200 RON din portofelul tău, dar mai ştii? si managerii e uameni, mai ales cand au feedback.
    Şi încă mai poţi face asta 😀

  9. deutsch says:

    eu doar ceva am priceput. Cumparaturile incep sa-ti dauneze.

  10. creca says:

    de unde se vede ca “fericirea” e individuala (asa cum disonam aseara) lucru intarit si de pula in care il doare pe somer ca scriitorul a trecut de la espectativa la prejudecata si se vrea factor activ in reconversia sentimentelor.

  11. Petrica says:

    Voi va certati dar parerea mea asta ar face un subiect bun de stire pozitiva pe la o televiziune cu stiri catastrofale ce ar poatea ajutata femeia asta cu mai mult decit 200ron… poate cu on servici mai bine platit in oras la ea? Are toata admiratia mea..
    Cit despre articol – stii sa desenezi foarte bine.

    • Lorena Lupu says:

      a, nu ne certăm. unii doar fac “spirite” – iar eu le trec cu vederea. abia unde dau cu bocancul în meclă se poate numi ceartă. Oricum, am decis ca, pe viitor, nici o ceartă să nu dureze mai mult decât trei schimburi de replici.

    • creca says:

      stim, esti petrache lupu, ruda mai indepartata, care executa minunile in direct si fara birocrateala.

  12. bogdan says:

    Bravo, un gest frumos. Femeia sunt sigur că a apreciat umanitatea gestului tău, dar te-a refuzat pentru că a avut demnitate, o marfă rară în ziua de azi. Mie mi-a mers relativ bine, m-a ajutat Dumnezeu. Am fost ajutat de oameni, de cei din jurul meu și nu numai. Din cauza aceasta încerc să dau înapoi și fac și eu gesturi ca al tău.

    Vorbind de mariajul încheiat al respectivei doamne și de cei doi copii, o să menționez că generația celor de 40 de ani a urmat obiceiul din comunism, când tinerii se căsătoreau în general sub 25 de ani, asta însemnând de multe ori 20-21-22-23 de ani maximum. Păi în ultima parte a comunismului nu era nimic ca să te distragă de la acest drum, discoteci nu, tv nu, călătorii în afară nu. 🙂 Tinerii se cunoșteau și se căsătoreau la o vârstă fragedă. Exista un pattern, un model. Tipa respectivă a urmat obiceiul vremii, s-a căsătorit probabil la douăzeci de ani, a făcut doi copii, crezând în naivitatea ei de atunci că va dura veșnic mariajul, și nu e de condamnat, majoritatea celor de vârsta ei gândeau la fel. A venit perioada de după, cu toate schimbările ei dramatice mai ales pentru clasa muncitoare, afectată de închiderea masivă a unităților industriale, pierderea vechilor reperelor i-a aruncat pe mulți dintre bărbații din această clasă în alcoolism. O situaţie similară a existat şi în mediul rural.

    • lecturacioasa says:

      de ce, mă Bogdane, de ce? futu-i! cum îmi place de unu’, zbang! dezamăgire!

      • bogdan says:

        Păi, lecturăcioaso, nu ştiu ce să zic, nu ar merge nişte schimbări în sistemul de referinţă după care îi evaluezi ca să te combini cu ei?

        De exemplu, care sunt calităţile minime pe care vrei să le aibă un bărbat? Aici nu vorbesc de calităţile fizice, alea sunt eliminatorii de la început, dacă nu-l placi, nu are nicio şansă, zic eu.

        Iar tu, tu ce eşti dispusă să oferi?

        PS M-am transformat în Nicoleta Vașcan, psiholoaga de la ”Noră pentru mama seria 1000”.

    • deutsch says:

      pledoarie extrem de favorabila femeii in general! Bravo, Bogdan!Cu un mic amendament: din alcoolism in alcoolism.

    • Lorena Lupu says:

      bogdane, eu nu o învinuiesc pe femeie că a făcut copii. dimpotrivă, e normal să faci copii dacă ai o căsnicie care pare solidă şi un loc de muncă aparent stabil.

      l-aş călca amar în freză, însă, pe boul sinistru care, divorţând de femeie, divorţează şi de copii. să folosesc pluralul. i-aş. că-s mulţi.

      să zicem că ar veni acum o schimbare bruscă, una mare, lumea s-ar surpa şi ar trebui să ne adaptăm la reguli noi. punem pariu că şi eu, şi tu ne-am adapta?

      aşa cum eu am avut mereu grijă să îmi gestionez venitul în aşa fel, încât să îl am în vedere şi pe Pulică (în 7 ani de convieţuire, îţi poţi imagina că am trecut şi prin crize financiare, şi prin crize emoţionale, şi prin multe altele), aşa şi insul respectiv trebuia să stea cu mintea adunată, ştiind că are O RESPONSABILITATE. În cazul lui, nu era o biată pisică, erau doi copii. S-o bag pe aia penibilă cu “sânge din sângele lui”? O bag.

      Şi nu în ultimul rând: mulţi dintre labagiii ăştia siniştri le lasă pe bietele femei să se chinuie singure cu copiii şi la sfârşit, după ce ăia cresc, ei sunt cei care se dau rotunzi şi mari pater familias. I-aş omorî în chinuri.

      • bogdan says:

        Nu, am văzut că nu o învinuieşti, Lorena, altcineva mai sus a făcut asta.

        Eu zic că doar o minoritate dintre taţii care nu mai stau cu copiii lor în urma divorţului reuşesc să fie părinţi buni, şi uneori poate să fie şi vina familie soţiei că nu se reuşeşte asta. La noi, la români e valabilă o treabă, se pare, ce ai iubit odată urăşti azi cel mai tare.

        Acum orice pădure are şi uscături, indiferent că vorbim de bărbaţi sau femei. O parte dintre respectivii taţi cu siguranţă că sunt degeneraţi ca respectivul, din povestire.

    • creca says:

      bogdane, sa-ti traiasca burta larga, da’ fii atant la o faza: vulturul maiestos dupa ceva rotiri sublime coboara sa traga si el din hoit. hiena, tu ce pula mea cauti aci ma? pai vreau sa particip si eu la circuitul materiei aleia in natura. du-te ba d-aci zice hiena. da’ eu sunt vulturul maiestos care face recenzia savanei si alte alea. bine ma, asteapta sa ma cac.
      morala: daca vrei recenzii trebuie sa maninci mai putin si sa te caci mai mult.

  13. danboeriu says:

    iertare, dar :))))))))))))))

  14. ügyvéd says:

    Dupa cum bine au postulat savantii sovietici, viata e un fenomen complex.

    • Lorena Lupu says:

      savanţii societici şi avocaţii clujeni. 😛

      • ügyvéd says:

        Comunitatea juridica asa zicand clujeana s-a pronuntat prin cel mai bun fiu al sau. Niceodata tara nu fu mai bine pastorita economiceste si juridiceste. Na.

        • creca says:

          da, astea le stim de la matineu’ lu’ badea mirciulica cel de sine statator in spagat, da’ ceva culise ( despre sinucideri expatriate, rafinarii retrocedate, oieri macroeconomici, vinturi si mioritze mondene futute cioranian) n-ai?

  15. dam167 says:

    Sincer să fiu nu mă miră atitudina doamnei în cauză. Nu cred că e demnitate, ci mai degrabă ceva între mândrie şi orgoliu. Sunt multe alte cazuri dramatice în care oamenii refuză ajutorul sau cadourile sub pretextul că ei nu stau la mila nimănui. Cert e că oamenii se simt jigniţi deşi uneori poate n-ar trebui.
    Totuşi nu vreau să înţeleg uşurinţa cu care analizează toţi viaţa unei persoane. De la s-a futut singură până la mariajul din anii 80 amintit fără sens de Bogdan. În viaţă neatenţia sau naivitatea costă, dar asta nu înseamnă că îţi dai cu părerea despre viaţa altora. Dar ce să facem, ţară de psihologi şi moralişti. Şi nici nu e dubios că aproape numai bărbaţii o găsesc vinovată pe acea femeie.

    • Lorena Lupu says:

      deci, reluăm: un om care munceşte ziua şi noaptea, şapte zile pe săptămână, să crească doi copii, nu poate fi acuzat de nimic. decât cel mult de proşti.

      copiii nu i-a făcut singură, prin urmare şi tipul are OBLIGAŢIA să o ajute. OBLIGAŢIA, NU OPŢIUNEA.

    • bogdan says:

      Dam167,

      O să avem o mică polemică, atunci. 🙂

      Spui tu: ”Totuşi nu vreau să înţeleg uşurinţa cu care analizează toţi viaţa unei persoane (…) În viaţă neatenţia sau naivitatea costă, dar asta nu înseamnă că îţi dai cu părerea despre viaţa altora. Dar ce să facem, ţară de psihologi şi moralişti. Şi nici nu e dubios că aproape numai bărbaţii o găsesc vinovată pe acea femeie.” Mai sus însă spui: ”Sincer să fiu nu mă miră atitudina doamnei în cauză. Nu cred că e demnitate, ci mai degrabă ceva între mândrie şi orgoliu”. Deci tu faci la început ceea ce condamni mai încolo, ești psiholog și moralist, pesemen ca să nu-ți contrazici generalizarea. 🙂

      ”Totuşi nu vreau să înţeleg uşurinţa cu care analizează toţi viaţa unei persoane. De la s-a futut singură până la mariajul din anii 80 amintit fără sens de Bogdan”

      Te contrazic (și) aici, eu zic că are tot sensul din lume ce am zis eu. Demonstrează-mi contrariul, de ce nu are nici un sens ce am zis eu, te rog.

  16. Lotus says:

    “În acel moment […] am pus mâna pe portofel. ” Iata ca inca mai exista sperante… :))

    In ce priveste refuzul respectivei femei, eu zic ca nu trebuia sa se insiste sau sa se foloseasca alte tertipuri. Puteai sa o intrebi inca o data, dar dansa se pare ca are mandria ei si asta se plateste. Ar fi fost mai buna modestia aici. Cand esti in necaz trebuie sa stii si sa accepti ajutorul cand iti vine. Este un citat: Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista…

  17. Laurentiu says:

    @Bogdan

    Spui: “…cu siguranţă că sunt degeneraţi…”
    Tu te gandesti putin inainte sa postezi ? Dar daca omul nu are din ce sa plateasca ? Eu aveam dreptul inca din ’92 la un ajutor social. N-am stiut, nu l-am cerut pana anul trecut, cand n-aveam nici-un venit, si pana cand nu mi-a spus cineva de la “asistenta” “ba, tu esti prost ?”. Primesc 234 de lei noi. Am dreptul la scutire de impozit pe proprietate – n-am proprietati, am dreptul la abonament gratuit radio-tv-telefon, la telefon n-am cerut, am dreptul la transport urban gratuit – compostez biletul de cate ori ma urc în autobuz, am dreptul la 6 calatorii gratuite pe calea ferata – nu mi-am cerut cupoanele, am dreptul la “ajutoare UE”- nu m-am dus sa ma umilesc ! De ce? Pentru ca mi-e jena ! Am 42 de ani, arat normal, protezele mele nu se vad, sunt oameni in nevoie…eu ma mai descurc ! Am vrut sa renunt la cei 234 de lei cand am primit pensia (provizorie – la 6 luni trebuie sa ma duc la ”reevaluare) Mi s-a spus ca nu pot ! N-am dreptul sa renunt la un drept !!!!
    De angajat, nu ma vrea nimeni. Sunt în pensie de HANDICAP ! Se uita astia la mine ca la pisica nefututa cand le arat calificarile…De unde sa mai platesc pensia alimentara ? A ?
    Ce sa fac ? Sa ma omor ? As scapa (si m-as scapa) lumea de mine…

    • Lorena Lupu says:

      a, deci am intuit corect, ai copii şi nu le plăteşti pensie alimentară. 😉

      dar când te lăudai acum câteva postări că ai afacere proprie cum era?

    • bogdan says:

      ”A divorţat de tatăl copiilor care, ca multe alte lepre purtătoare de penis, a divorţat şi de copii şi a găsit şmecheria de a se da şomer, să nu plătească pensie alimentară. “Îl puteam băga la închisoare, dar de ce să aibă copiii tată cu cazier, că tot lor le-ar fi greu. Mai bine mă descurc eu aşa.”””

      Laurenţiu,

      Eu nu m-am referit la cazuri ca al tău. Există cazuri când oamenii îşi maschează venitul real ca să nu plătească pensie alimentară deloc sau să plătească una infimă, de un astfel de caz este vorba în postarea Lorenei. Iar dacă ai dreptul la ajutoare de la UE, recomandabil este să apelezi la ele, este un drept decent, ce să mai zicem atunci de pensiile magistraților sau ale sereiștilor?

      • Lorena Lupu says:

        bogdane, mi-e lene să caut postarea în subsolul căreia Laurenţiu ne spunea că are propria lui afacere.

        Există cazuri când oamenii îşi maschează venitul real ca să nu plătească pensie alimentară deloc sau să plătească una infimă, de un astfel de caz este vorba în postarea Lorenei.

        You got me!

        Şi în măsura în care consideră că nu doreşte respectivul ajutor de la UE, putea, extrem de simplu, să îl vireze copiilor. Sigur ar fi putut fosta să cumpere din el măcar caiete noi şi un flacon de vitamine, că na, e sezonul gripelor.

    • bogdan says:

      Acum, Laurențiu, dacă discutăm din punct de vedere legal și al dreptății și umanismului, dacă ai copii și dacă tu ai o afacere proprie, din care scoți profit, ești obligat din punct de vedere legal să dai pensie, și adaug, eu, și din punct de vedere moral. Că ții sau nu seama de asta, nu e treaba mea, nu o să fiu eu cel care te judecă.

  18. Pongo says:

    Un batran intelept si nestiut, care a avut odata un ucenic, spune asa:” sa multumesti celui care iti cere, caci le te ajuta pe tine”. Fara cerere, nu avem cum sa ajutam 🙁

  19. lelynx says:

    sigur e nevoie si de bani, si nu ma indoiesc ca saraca femeie avea
    dar mai mult te ajuta sa vezi ca mai sunt in jur si oameni, care iti vorbesc si carora le poti vorbi, pe care merita sa-i asculti si te mai asculta
    si ca nu esti singur/a
    deja a ajuta-o mult ca cineva a asculta-o si atat
    cele doua bancnote chiar nu-si aveau rostul
    ba chiar au jignit, cred eu
    asa cum probabil jigneste si caritatea in cazul copiilor saraci din africa
    banii pur si simplu nu cred ca pot ajuta pe cineva, oamenii pur si simplu continui sa sper ca da

    • Lorena Lupu says:

      mă, când ai o restanţă la întreţinere, să zicem, habar nu ai cât de mult de pot ajuta banii. 😀

      • lelynx says:

        🙂 nu ca te ajuta, acolo sunt chiar vitali.

      • lelynx says:

        🙂 totusi femeia, cred eu, nu a spus povestea ca sa masturbeze vreo lacrima sau sa stoarca vreun portofel sa astupe gaura de la intretinere
        pur si simplu a vrut sa vorbeasca unui om si atat,
        nu sa ceara de pomana,
        pe langa directul “cere si ti se va da”
        perversul “uite ce probleme am, nu te excita sa-ti faci o laba la mila si pe mine”
        mai exista uneori, subinteles, si un”nu am cerut de fapt nimic, am vorbit si eu ca unui om de problemele mele”
        faptul ca ai ascultat-o a fost un gest omenesc,
        incercarea de a face caritate insa, total neinspirata
        dar :), stim si pe aici, ca se mai invata si din gesturi neinspirate 🙂

  20. Linda says:

    Da, ai avut dreptate, femeia merita tot respectul. E o luptatoare. Adevartii luptatori nu se duc pe la tot felul de asociatii sa ceara una si alta. Gestul tau a fost asa cum trebuia.

    • Radu says:

      Si mie mi se pare un gest la locul lui, nici vorba de vreo proasta inspiratie. O persoana ok stie de un’ sa-l ia si un’ sa-l puna.
      Lorena, si tu esti ok. 🙂 Bravo.
      Sanatate lui P…ulica.

  21. daca as fi vrut sa inventez un studiu de caz care sa echilibreze balanta dupa postul cu negrisorii pauperi si rahitici, as fi scris ceva asemanator: o confesiune brusca si inexplicabila la un creier odihnit a unei casiere oarecare pentru o clienta complet straina, un story trist, dar demn, un gest spontan de marinimie si un refuz la fel de spontan , cu doza cuvenita de oroare. si uimirile postproductie de rigoare. si morala fabulei.
    singura kestie care ma irita e obstinatia de a explica si, mai ales, de a lua demnitatea la bani marunti . ceva imi spune ca-ntro situatie de viata si de moarte, fix demnitatea ar fi determinat-o pe femeia aia sa primeasca banii.(metatext: ca sa aiba pretext psihologii sa explice distinctia dintre demnitate si orgoliu).
    parerea mea de printesa( bogdane:))

    • creca says:

      distinctia dintre demnitate si orgoliu…noemi cred ca te iubesc.

    • Lorena Lupu says:

      noemi, înţeleg că îmi conteşti sinceritatea. ai tu aşa ceva care te râcâie, de la o vreme. (după remarca aia reavoitoare, că nu-ş’ cine e liber să o denigreze pe tache cât vrea, etc. – omiţând că e vorba de un context dat, observ că din nou îmi cauţi pricină. să fie oare o coincidenţă?)

      aş avea două opţiuni:

      1) să scanez bonul de Auchan, să atest că nu aberez. dar asta ar însemna că îţi datorez socoteală. şi nu e cazul.
      2) să te întreb ce cauză susţii cu comentariul ăsta

      şi în final:
      3) să te invit la logică: dacă femeia lua banii, de ce aş fi scris postarea? să mă laud că am dat 2 milioane?

      • cand ma indoiesc de existenta ei intr-un context absolut necesar, o spun clar, in cuvinte putine si cu demonstratie. aici am avansat ipoteza unei povesti/ intamplari providentiale etic, dupa discutiile de ieri.
        eu am inventat povesti moralizatoare fara niciun scrupul, atunci cand scopul justifica metoda, din acest punct de vedere as putea gasi oricui justificare egala.
        strict livresc, si daca-i lua si daca nu, fabula are o morala strong.

        • Lorena Lupu says:

          well, că a fost un accident providenţial, probabil. de aceea l-am consemnat. Că în rest, povestesc şi cu tipa de la electricitate, şi cu cea de la poştă, şi cu cea de la Mega Image (are pisoi şi îmi cere sfaturi de hrană & îngrijire) dar nu dau detalii pe blog.

          eu nu inventez poveşti moralizatoare, dintr-un motiv foarte simplu: nu doresc să par mai bună decât sunt. în continuare mi se rupe de negrişorii din Africa. îmi asum fără ipocrizie nepăsarea faţă de anumite cauze.

      • explicit si cu tandrete, lorena: pun sub semnul intrebarii tot. e o strategie dura, dar sunt primul ei subiect si victima, deopotriva, ca la spartani. dar ce ramane, ramane.

        • Lorena Lupu says:

          mie îmi plac relaţiile care funcţionează pe încredere. oamenii care mă stresează cu: “ai plătit lumina?” “da” “pot să văd şi io chitanţa” sau “unde eşti?” “la muncă” “porneşti puţin uebcamu’ să mă conving?” îmi inspiră pofta onestă de un pumn în nas.

          şi nu pentru că nu aş avea chitanţa sau că nu aş putea porni uebcamu’ – CI TOCMAI PENTRU CĂ POT.

          că tu alegi să te autoflagelezi, de exemplu, e plăcerea ta – dar nu mă flagela şi pe mine, odată cu tine. 😉

        • ntz. calitatea luptei e data de calitatea adversarilor. si daca am fi adversari, ar fi bine, intelegi de ce.
          hm, pumn in nas ,zici?

        • bogdan says:

          Eu niciodată nu am dat curs la astfel de cereri, de-al dracului! 🙂 În schimb, am fost o singură dată gelos într-o relație, pe săgetătoarea de care povestii, cea pe jumătate rusoaică, pe jumătate olteancă, tipa era extrem de inteligentă, extrem de citită, extrem de senzuală, extrem de bună la pat și vorbea vreo cinci limbi. A șters aia pe jos cu mie, singura care a reușit, dar am ieșit mai tare din chestia asta. Până la urmă, am ajuns la pace.

          M-am gândit eu, dacă nu mă înșală, nu are rost să-mi fac probleme, dacă mă înșală și nu știu, iarăși nu are rost să-mi fac probleme, deci, mai bine să nu-mi fac probleme deloc, și nu mi-am mai făcut deloc. Oricum, acum, după niște ani, îmi dai seama că nu m-ar fi înșelat, aș fi avut astfel un ascendent moral asupra ei, chiar dacă numai ea ar fi știut de el. 🙂

        • excelent raspuns. dar eu testez tot inainte sa trec la o “relatie adevarata”. creditare selectiv generoasa, dar cu verificare lunara a extrasului de cont in etapa precontractuala. apoi banking pana la parastas sau faliment, ca -s departe de a fi perfecta.

          • Lorena Lupu says:

            Stai liniştită, eu nu doresc o “relaţie adevărată” cu tine. În măsura în care te simţi bine în acest spaţiu de blogging, eşti liberă să comentezi. Noi facem tot posibilul să te simţi bine. Rugămintea e, în măsura în care se poate, să nu dai foc la fotolii că e păcat.

        • bogdan says:

          A dracului, înaunte să plece în țara cea mare și rece, m-a pus să-i zugrăvesc. Eram în el corporacion, i-am spus: ”Corazon, mă duc și sâmbăta la job (era o perioadă grea), iar în timpul săptămânii stau măcar până la opt seara, îți plătesc un zugrav”. Nu, ea voia să dau eu cu trafaletul, cu mâna mea. M-a ținut cinci luni pe uscat, de am urât-o îngrozitor, eram și obsedat de sexul cu ea. În astea 5 luni m-am încurcat cu una, în Rac. Fată bună, dar nu se compara cu monstrul sacru. După ce ne-am împăcat, tipa mai avea un an de stat. Am păstrat-o și pe cealaltă, din răzbunare. Venea la mine și îmi arăta, ținând de el, un fir de păr lung de la cealaltă, râzând: ”M-ai înșelat, disgraciado!”. Eu îmi luam mutra cea mai nevinovată cu putință și-i spuneam că firul este de la sora mea, care, obosită fiind, a dormit câteva ore la mine. Puțin îi păsa.

        • bogdan says:

          Și cu asta am terminat cu istoria pe ziua de azi. 🙂

        • relatie adevarata de comunicare, aici pe blog, lorena:).
          esti o gazda buna,fotoliile sunt confortabile, si, oricum, nu-s ale mele. deci fara foc deschis pe scena, doar butaforie si scantei mentale.

          • Lorena Lupu says:

            perfect.

            pentru a putea rămâne o gazdă bună, am nevoie de premisa încrederii. nu vreau să pierd energie cu “sigur ţi s-a întâmplat X?” “să moară toţi vecinii mei că s-a întâmplat” şi să trebuiască să scriu postări cu fotografii, să atestez documentar tot ce zic. ar începe să devină intruziv şi prefer să mă las complet de blogging decât să ajung sclavul comentatorilor.

            deci, da, sigur s-a întâmplat. nu am nici un interes să bag din top. nu-s un om generos şi nici nu intenţionez să devin.

        • deal. am tot atata nevoie sa acord incredere, cat ai tu, sa te bazezi pe ea.
          avem deja un statement.

    • bogdan says:

      Prințesă, când vorbești așa, cu accent franțuzesc, mă trec niște fiori. Te rog să ai grijă cu monsieur creca, deoarce este un cuceritor fără pereche și fără scrupule, am pus un anunț pe un anumit sait cu privire la creca și îmi tot vin plângeri încontinuu de la domnișoare și doamne seduse și abandonate de the relentless hearbreaker creca zis și elvis de românia.

    • bogdan says:

      Auzi, creca, ce zodie ești bre? Te pomenești că ești Leu ca mine.

  22. creca says:

    cum mai laurentiu sa ai 42 de ani? e imposibil. ce de gerovital au pixelii astia!!!

  23. bogdan says:

    Lecturăcioasa, ca să revin la dialogul nostru deschis, plin de farmec și străbătut de feromoni , o să mai menționez doar că acest concept de ”calitate” cu privire la bărbați are bineînțeles semnificații diferite în funcție de tipul de femeie/ fată. Pentru unele bărbatul de calitate trebuie să fie un pachet de mușchi cu mădularul de dimensiuni zenzaomnipotenziene, pentru o mică minoritate, cele foarte rafinate, inteligente, jucăușe, cu simțul umorului, perverse cât trebuie, obsedate cât trebuie, bărbatul acela trebuie să fie eu. Yo espero que me entendia.

  24. mihaela says:

    Exact pentru că există oameni care muncesc mult şi foarte mult pentru a ieşi din situaţii critice îi dispreţuiesc pe cei care muncesc puţin sau deloc şi se plâng. Este motivul pentru care nu dau bani cerşetorilor, niciodată, dar răsplătesc munca pe măsura efortului, întotdeauna. Chiar dacă sau tocmai pentru că a mea nu a fost mereu răsplătită. La fel cum ai încercat să faci şi tu, îi ajut pe cei care se ajută singuri, care se luptă cum pot şi nu reuşesc să iasă la liman. Evident, când şi cum pot şi dacă ei vor. Doamna în cauză nu a vrut banii, e alegerea ei. Cât despre comentariile unora vizavi de oportunitatea de a fi avut sau nu copiii, căsnicia şi divorţul, acestea sunt chestiuni irelevante, în context. Relevant mi se pare doar că mama nu a abandonat copiii în grija statului, aşa cum ar fi putut să o facă. Aşa cum o fac multe.

    • Lorena Lupu says:

      da, ai dreptate, am avut un start dificil în viaţă, pe cont propriu – şi am muncit de am rupt. ai intuit corect.

      şi ai intuit corect şi faptul că răsplătesc efortul, atunci când îl văd.

      nu îi dispreţuiesc pe cei care muncesc puţin, dacă pentru munca lor puţină obţin atât de mulţi bani, încât să nu se vaiete. Norocul lor, bafta lor, bravo lor.

      îi dispreţuiesc însă pe cei care muncesc puţin, au puţin şi nu sesizează corelaţia dintre fenomene. Şi tot ei înjură statul, viaţa şi caută să se folosească de oricine le iese în cale pentru a parazita în continuare.

    • bogdan says:

      Nu poți să știi ce soartă nenorocită a avut unul de a ajuns la mila trecătorilor. Că în viață nu este obligatoriu să ai succes, chiar dacă ești conștiincios. Mai trebuie și un dram de noroc. De principiu nici eu nu dau, mai ales la cei care cer, dar de dat la oamenii sărmani mai dau. Până la urmă, dai în fața lui Dumnezeu, indiferent dacă starea celui care primește este chiar disperată cu adevărat sau nu.

  25. lelynx says:

    @creca:”vitali klitschko, altfel o-ncalti.”
    nu-s nici vreun vitali klitschko 🙂
    just the typical panther stylist
    http://www.shaolin.com.au/panther.htm
    care acum trebuie sa cam plece,
    doar ca sa revina. 🙂

  26. lecturacioasa says:

    Bogdan,
    să aibă un foarte bine dezvoltat simţ al observaţiei. pentru început.

  27. mihaela says:

    N-am nimic împotriva oamenilor care dau bani cerşetorilor. De aceea avem libertatea de a alege, ca să facem, fiecare, ce dorim. În limita bunului simţ şi a legilor, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Da, ai nevoie şi de noroc, dar nu m-am bazat pe el decât la chestiuni precum să prind autobul de şi 20 sau pe cel de şi jumătate şi asta extrem de rar. Iarăşi, e opţiunea mea să nu pun mare bază pe noroc, nu spun că e rău să joci la Loto şi să speri în potul cel mare :). Cât despre chestiunea cu munca puţină sau inexistentă, cred că nu am fost eu suficient de explicită: îi dispreţuiesc pe cei care nu muncesc, dar au pretenţii de la restul societăţii. Şi ai dreptate, Lorena, e şi mai rău să nu realizezi că muncind puţin, nu te poţi aştepta la răsplată prea mare, mai ales în condiţiile în care, de jur împrejur, nici efortul mare nu e suficient răsplătit. Cât despre cei ce muncesc puţin şi au mult, probabil, după cum spune Bogdan, fac parte din categoria norocoşilor :).
    Cât despre datul în faţa lui Dumnezeu, e o poveste prea lungă. Să spunem că eu prefer, dacă simt nevoia să fac un gest, să plătesc o masă pentru săraci la o cantină a bisericii. Aşa, măcar ştiu că vor mânca nişte oameni ceva cald şi nu că vor profita alţii de pe urma lor şi îşi vor cumpăra alcool şi droguri cu banii munciţi de mine. Sau, şi mai bine, îi dau un sandviş unui coleg despre care ştiu că nu are bani pentru masa de prânz. Şi ştiu şi de ce nu are.

    • bogdan says:

      E frumos ce zici tu Mihaela despre masa plătită la Biserică și despre sendvișul dat colegului. Dar, încă o dată o spun, până la urmă eu cred că este evaluat gestul indiferent cui dai, gestul de a sacrifica, de a renunța la ceva ce e al tău în favoarea altuia. Dacă acela care a cerut și primește nu este de bună-credință asta nu mai e treaba noastră. Bineînțeles, asta nu e un îndemn de a milostivi pe toți cerșetorii, ci doar de ține cont că până la urmă conteză că dai și nu atât cui dai.

      Acum, trecând la laic, mi-am amintit de un aforism: ”Fă binele și-l aruncă în mare”.

  28. andreea says:

    te inteleg ca la replica femeii n-ai putut avea alta reactie decat sa te retragi. cred ca ar fi mers sa ii zambesti bland si sa ii spui ca nu-i dai pomana, ci doar un cadou pt copii. poate si-a simtit demnitatea atacata, insa cred ca folosirea eufenismului “cadou” i-ar fi calmat senzorii care-i tiuiau “warning! humiliation alert” la vederea mainii tale intinse cu bani. just sayin’!

  29. andreea says:

    bai, m-am enervat 🙂 am citit ce s-a scris mai sus si nu sunt de acord cu 2 chestii:

    1) unii oameni ti-au contestat gestul de a-i oferi femeii bani, zicand ca e “psihologic incorect” si ca ea avea nevoie doar sa se simta ascultata de cineva. wrong: aia era o amarata care cu siguranta ar fi avut nevoie de banii aia, asa ca nu gestul in sine a fost gresit, ci doar abordarea. din pacate, nu aveai cum sa prevezi atitudinea ei, asa ca shit happens.
    2) femeia a fost “demna” – acest lucru fiind o virtute si ar tb apeciata pt ca a refuzat banii. wrong: “demnitatea” a functionat impotriva ei, lasand-o sa rateze un ajutor semnificativ venit dezinteresat din partea unei persoane. nu vad de ce-ar fi admirata pt asta. sa zicem ca n-o sa aiba 2 mil sa le cumpere copiilor medicamente luna asta. in mod normal, n-ar fi de invinuit, ca oricum face tot ce poate sa ii intretina. insa a refuzat un ajutor, ca sa nu i se zdreleasca onoarea. asta, imho, o face vinovata.

    • Lorena Lupu says:

      1. da, poate că a fost psihologic incorect. Poate trebuia să încep cu: ştiţi, mi-ar face plăcere să acceptaţi un cadou pentru copii din partea mea. Dar nu-s cel mai diplomat om din lume. 🙁

      2. dumnezeu şi lorena au o trăsătură comună: dau, da’ nu bagă în traistă. decizia e în celălalt. ea a fost precaută cu o străină, lucru pe care-l înţeleg. poate se temea ca nu cumva să-i spun: ia banii, dar fă-mi şi mie un sex oral.

    • bogdan says:

      Băi, nu ați înțeles, femeia aia nu a primit din demnitate. Există pur și simplu așa ceva. Asta nu are nimic de-a face cu mândria. Femeia aceea probabil încă reușește să-și întrețină copiii din munca ei sisifică și din ajutorul dat de familie, probabil. Când nu o mai putea, atunci o să fie altceva. Și mai există și Dumnezeu.

      Eu, de exemplu, să fiu comandantul unei cetăți asediate și să vină ăia să-mi zică: ”Băi, scăpați, dar dați ca sclavi jumătate dintre femeile tinere și jumătate dintre copii și tineri ”, aș spune spre ai mei: ”Băieți, așezați pulimea în spatele nostru, cine scapă, scapă, că noi dăm ultima șarjă!”, aș deschide larg porțile și aș da atacul final. Nu prea are legătură cu ce am scris mai sus, dar îmi place cum sună. Prințesa are dreptate, sunt un romanțios

      • bogdan says:

        Apropo de vise, când eram puști doream să mă fac pilot de vânătoare. În anii ’80 am văzut ”Top Gun” , care m-a captivat. Nu am putut să fiu pilot pentru că am dezvoltat o miopie, de care am fost operat mai târziu cu laser. Aș da jumătate din cuceririle mele ca să pilotez un avion de vânătoare. Uneori, mai visez că pilotez unul.

  30. andreea says:

    “Când nu o mai putea, atunci o să fie altceva. Și mai există și Dumnezeu” Ok, din datele problemei prezentate de Lorena (single mom, 2 kids, venit de 14 mil lunar), eu cred ca e foarte clar ca femeia deja a ajuns acolo (adica la situatia in care nu are suficienti bani sa-si intretina familia). mie suma mi se pare infiorator de mica. iti dai seama cat de putine le poate asigura ca sa se incadreze in suma asta? sau atata vreme cat copiii supravietuiesc, indiferent de cate lipsuri indura, e INCA onorabil din partea ei sa nu accepte opere de caritate?

    “dumnezeu şi lorena au o trăsătură comună: dau, da’ nu bagă în traistă. ” foarte tare. stii ce? cred ca o sa cumpar si hyde park 🙂

    • bogdan says:

      Andreea, cunosc persoane care se descurcă cu această sumă. Cum reușesc, nu știu. Probabil femeia respectivă este ajutată și de familia ei, după cum spuneam. Eu îi admir demnitatea, pentru că tot cred că a fost vorba de demnitate, și nu de mândrie.

      Și eu, din demnitate, nu aș primi ajutor de la o singură persoană din lumea asta, acum, chiar dacă supraviețuirea mea ar atârna de asta (și nu, nu e vorba de vestita săgetătoare! :))

  31. bogdan says:

    Ultima postare pe tema asta. Pune-te în locul femeii acelea, Lorena, vine o doamnă tânără și drăguță la tine, te întreabă ce ai, tu îi povestești pe scurt viața ta, apoi ea, din compasiune, îți oferă bani. Tu i-ai fi luat, în locul ei? Nu, nu cred, ai fi apreciat gestul, ai fi mulțumit, dar nu ai fi luat banii, pentru că există o demnitate minimă. Tu ai făcut un gest frumos, și acesta rămâne, pornirea a ta a fost plină de noblețe sufletească și, în plus, ai ajutat o femeie cu probleme să se descarce din punct de vedere psihologic, povestindu-și viața.

    PS Întâmplarea aceasta mi-aduce aminte de filmul ”I love you, Sarajevo”, pe care l-am văzut acum câteva zile. Vi-l recomand.

  32. morbo says:

    pai normal ca n-a luat banii, daca vroia sa se faca cersetoare, se facea. si castiga mai multi bani.
    oricum, frumoase gesturi, si de a oferi bani si de a-i refuza.

  33. andreea says:

    of, noi facem exercitii de argumentare aici pe net, iar undeva in pitesti este o femeie care tre’ sa plece la schimbul 3 si isi inveleste copiii de culcare, uitandu-se ingrijorata la ferestrele de sub care gerul nemilos de ianuarie patrunde suierand in micuta odaie. din 14 mil, de unde bani de termopane? “Probabil femeia respectivă este ajutată și de familia ei, după cum spuneam” – oare e etic din parea nostra sa ne linistim constiinta, proiectandu-ne imaginea unor rude bogate care o sustin financiar? mi se pare ca aduce prea mult cu incercarea maica-mii de a-mi potoli lacrimile la “puiul”, spunandu-mi ca sigur l-a gasit un suflet milostiv pana la urma in zapada si l-a adapostit in casa pe timpul iernii.
    “oricum, frumoase gesturi, si de a oferi bani si de a-i refuza”. de acord, daca nu depinde nimeni de tine, e dreptul tau sa refuzi. totusi, daca ai 2 copii in intretinere, lucrurile se schimba, ar tb sa te gandesti la ei in primul rand. daca esti in situatia in care 2 mil in plus pt copiii tai ar reprezenta inca un controller la xbox (sa se poata juca unul cu altul) e ok sa refuzi. dar cand 2 mil chiar fac diferenta in meniul lor zilnic (o bucatica de carne providentiala pe langa cartofii zilnici de la cina), nu cred ca ar tb sa iti permiti luxul de a refuza.

  34. creca says:

    si eu am plins la “puiul”

  35. bianca.s says:

    cele mai mari scarbe ‘umane’ sunt cei insemnati de d.zeu. e plina omenirea de laurenti.

  36. ILUZIA says:

    sunt stupefiata de cata lume nu intelege un lucru atat de simplu. sper sa nu fie cazul vreodata dar eu n-as ezita sa recurg la varianta cu puscaria ca ultima solutie.

  37. ILUZIA says:

    mda….si eu am copil si nu as pune nimic inaintea binelui sau dar sub nici o forma nu m-as putea impaca cu ideea ca un astfel de om ar putea ramane nepedepsit. (si nu sunt dispusa sa astept vreo corectie divina )

  38. Mads says:

    Nu esti singura careia i s-a intamplat acest lucru. Imi cumparasem un strudel cu branza dulce si dupa ce am mancat din el in loc sa il arunc ma gandesc sa il dau unui om caruia poate ii era foame. Vad un om al strazii, ma indrept spre el, il intreb daca vrea mancare si el incepe sa urle, mai avea putin si imi dadea cu ceva in cap.

    Si asa am constatat ca mai bine sa taci si sa mergi mai departe decat sa ajungi sa fii “umilit” pentru un bine.

  39. zerocratu' says:

    nu inteleg de ce n-a luat banii. din moment ce i-ai oferit inseamna ca iti permiti, deci vroiai sa-i faci un bine nicidecum sa te dai rotunda in fata ei. asta cu orgoliul ma depaseste. ma pis pe ea mandrie si frectie.

  1. January 10, 2011

    […] Excerpt from: …şi adulţii din România […]

  2. January 10, 2011

    […] 3. Lorena Lupu povesteşte o întâmplare care nu te poate lăsa indiferent. Da, ăştia-s eroii zilelor noastre. Merită citi. — Citiţi AICI. […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: