Aveam de primit un pachet de Crăciun. Da, de Crăciun. Încă nu e aici.
Vinovatul e Urgent Cargus. Care s-a gândit să șmenărească niște bani în plus de la firme, dacă tot e spiritul dărniciei în oameni.
Și șmecheria funcționează așa:
Pe 23 decembrie, primesc telefon pe la 15 de la un flăcău vag miserupist, că are să-mi dea un colet. Mențiune: pe 23, încă era viață și muncă în București. Solicitasem clar să primesc livrarea până în 13.
Omul îmi explică faptul că sunt multe colete de sărbători, eu îl cred și stabilim:
-Mâine pe 24 sunt acasă toată ziua. Dar vă rog mult, să fie 24.
-Da, doamnă, păi cum? Se poate?
De 24, nu părăsesc domiciliu, zici că mi-au dat arest. Ușuiesc telefoanele timpurii de Crăciun, le mut pe Whatsappul de pe laptop, să fiu liberă pentru curier. Nici dacă era boyfriendul meu nu i-aș fi stat atât de ager la dispoziție.
Nimic.
Toată ziua, nimic.
Pauză, mucles, canci.
Vine 25, vine 26, Crăciun, veselii, cutare. Pe 27, aștept notificare, SMS, nimic. Mbun, zic eu, nu e să fie nici azi, îmi văd de treburile mele.
Și, exact din celălalt colț al Bucureștiului, primesc telefon. Curierul:
-Sunteți acasă?
-Nu.
-OK.
Și închide. Pur și simplu, închide. De parcă scopul lui în această colaborare unde firma percepea un tarif să/mi livreze mie un bun; scopul lui era să nu fiu acasă. Ca un medic stomatolog plătit să nu-ți plombeze cariile. Ca un instalator plătit să nu-ți repare prizele. Ca… dar ați prins ideea.
Sun eu înapoi.
-Auziți, domnule, cum adică OK? Am stabilit noi că veniți pe 24?
-Nu s-a putut.
-Cum adică nu s-a putut?
-Am avut alte colete.
Wow.
-Domnule, vă bateți joc de mine?? Stabilim o zi, n-o respectați, și îmi veniți neanunțat la o dată și o oră despre care n-a fost nici o secundă vorba? Scopul dumneavoastră este să livrați sau să faceți mișto de client?
-Sunați la 9330, eu am treabă.
Și mai închide o dată. Între timp venise mesaj: Pentru că n-ați fost găsită acasă de două ori, puteți ridica coletul din sediul Urgent Cargus. Măgurele, județul Ilfov. Strada cutare, etc.
Deci, stai. Jegurile astea ordinare se așteaptă ca un om din București să ia autobuzul până în Măgurele, județul Ilfov, pentru un colet de Crăciun, pe care nu-l livraseră pentru că nu avuseseră minima decență să coopereze cu omul mai mult decât dornic să coopereze?
Sun la 9330. Muzică. Pun muzica pe difuzor. După jumătate de oră, apelul se închide singur. Sun încă de șase ori. După trei ore de audiție muzicală selectă, îmi răspunde un tip: Ne pare rău, politica firmei e că dacă nu vă găsește acasă de două ori…
Domnule, dar nu pricepeți românește că eu m-am făcut disponibilă o zi întreagă special să mă găsească acasă? Cine pe cine plătește în ecuația asta, să aveți pretenția să-mi faceți program zile în șir? Și itinerar până în Măgurele?
-Faceți vă rog o reclamație pe sesizari@urgentcargus.ro.
Le fac eu sesizare, descriu frumos tărășenia. Nema răspuns.
Pe 28, sâmbătă, 9330 nu lucrează. Luni, pe 30, sun din nou. Încă trei ore de muzică. Și îmi răspunde o tipă, Îi zic toată povestea, o ține langa cu nu ați fost găsită acasă de două ori și haideți la Măgurele. Îi tot spun că unii avem vieți, nu putem sări așa în Bla Bla Car și să facem un sejur până la Măgurele, și când ai o politică imbecilă să vrei să fie clientul acasă când vrea mușchiul tău, recomandat ar fi să-l chemi măcar la o adresă în București.
După ce ne frecăm la icre așa, zice tipa:
-Sunați la compania expeditoare și spuneți-le să plătească pentru a treia trimitere.
Atunci mi s-a luminat.
Aaaaaa.
Asta era.
De câte ori cineva e exagerat de nerezonabil, fie încearcă să mai mulgă niște bani, fie încearcă să se fofileze de la plata unor bani.
Dacă nu știi de ce e bou cineva, just follow the money.
Am sunat la companie. Dar nu să le spun să plătească pentru a treia trimitere, ci să le relatez escrocheria, că javrele fac tot posibilul să nu fii acasă, să mai stoarcă un ban de la expeditor, și să le recomand să schimbe curierul.
*
Dragi firme care lucrați cu Urgent Cargus.
De sărbători, partenerul vostru a sabotat cu bună știință clienții, special să vă pună să plătiți a treia livrare. Meditați lung dacă mai vreți să lucrați cu ei.
Dragi clienți sabotați de Urgent Cargus.
Intrați pe anpc.ro și faceți-le câte o plângere.
Să aibă Anul Nou pe care îl merită.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
O recomadare: plata cash la livrare, chiar daca este mai incomod. In cel mai rau caz renunti la comanda si mai comanzi inca o data. Mie mi se pare ca sunt si mult mai rezonabili curierii in cazul asta, pachetele ajung mai repede, nu prea stau la discutii.
Daca ai verificare colet, neaparat deschide cutia. Daca ai semnat de primire si televizorul are ecranul spart, esti la mila comerciantului, ANPC nu-ti da castig de cauza. Daca costa putin in plus verificarea coletului, trebuie luata. Altfel risti sa ramai cu un produs defect.
De acord cu plata la livrare, nu cu “verificare colet”, nu la produse noi.
De ce sa renunt la “plausible deniability”, cand legea imi da voie sa returnez orice produs cumparat online in termen de 30 de zile?
Radu, acolo unde ai semnat de primire au o clauza in care iti asumi ca produsul a ajuns fara probleme, etc. Daca apoi vrei sa-l returnezi si are lovituri, indoituri etc, ei pot sa scada din valoarea produsului cat considera sau chiar sa refuze returul.
Crede-ma ca nu vorbesc din burta, sunt pline forumurile de oameni cu problema asta, si am facut si plangere la ANPC – care nu iti da castig de cauza. Am vorbit cu inspector ANPC si nu te ajuta nimeni.
Deci: verifica coletul, altfel risti sa pierzi toata valoarea lui. Daca il ridici din magazin – tot il verifici cand il ridici.
Sunt magazine online – gen evomag unde au verificare produs la aproape toate categoriile de pe site. La Pcgarage de ex. daca ai probleme nici nu se uita la tine.
si eu am fost tepuit la un ramburs cu 100 nlei
îmi pare sincer rău să aud asta.