Ieri mi-a scris o duduie că vrea să colaboreze cu mine – ştiu, vin multe – şi şi-a finalizat mesajul, în trombă, cu gloriosul “sună-ne”. Tu pe noi. Că noi avem nevoie de serviciile tale, dar caută-ne tu. Că noi suntem importanţi.
Am pus mesajul pe facebook, să râdă şi lista mea de lipsa de educaţie a monstruleţilor acestei lumi, şi în scurt timp, am avut următoarea conversaţie cu o prietenă, care a fost redactor şi senior editor la mai multe reviste glossy, până a murit definitiv presa.
Ea:
M-a umplut una de draci.
Eu:
Cu ce? Unde?
Ea:
Îmi vine să scriu un blog, noroc ca mi-e lene.
Asta mi-a intermediat acum vreo 7 ani o colaborare.
Eu:
Mie nu mi-e. Povesteşte, că îl scriu eu.
Ea:
Am scris nişte texte pentru un site, 300 de lei bucata.
Deci oricum puţin, dar mă rog, asta e treaba mea, atât am cerut.
Şi acum imi scrie mesaj că mai vrea aia să-i scriu. Şi zice.
“Uite sun-o”.
Şi-mi dă numărul.
Mi s-a urcat sângele la cap.
Dar am zis ok, trec peste.
Şi i-am zis să-i dea nr. meu şi să mă sune.
Şi asta îmi răspunde
“Ti am dat nr
Daca vrei sa o suni
Suna
Daca nu nu
Really
Nu fac tel fara fir
Ca nu are sens”
Ţi-am dat copy-paste.
Eu:
Ce căcat!?
Ea:
Deci, wtf!
M-ai câştigat la loz în plic??
Ţi se pare că mă scoţi din foame???
Eu:
Adresează-i şi ei acest wtf. Te rog.
Ea:
Am făcut-o deja.
Trust me.
I-am zis că, dacă doamna are nevoie de serviciile mele, să mă caute, că aşa funcţionează lucrurile, nu invers.
Eu:
Şi ea?
Ea:
N-a răspuns.
Deci tremur de nervi.
Auzi tu, nu face pe telefonul fără fir. Dacă nu voia să îl facă, trebuia să-i dea ăleia numărul meu din prima, că îl are.
Dar nu, ea a vrut să-mi scrie mie cu un aer de superioritate: uite, ţi-am găsit job.
Eu:
Ete cur. Nu “ţi-a găsit job”, cel mult a intermediat între cerere şi ofertă. Că tipa aia avea nevoie să-i scrie cineva texte oricum.
Ea:
S-o futăăăă câinii
Ce nervi am!
Dragi potenţiali colaboratori de toate neamurile, soiurile, domeniile de activitate şi aşa mai departe.
Nu există ţărănie mai mare decât acest “eu am nevoie de serviciile tale, deci sună-mă tu.” Nu există dovadă mai cretină de aroganţă prost înţeleasă decât pretenţia ca oamenii de care ai nevoie să alerge după distinsul tău cur şi să-ţi livreze lucrurile de care ai nevoie.
Şi dacă în cazul prietenei mele era vorba – măcar atât – de o colaborare cu termeni cunoscuţi şi cu un cuantum valoric stabilit, indivizii care-mi pretindeau mie să îi sun omiseseră complet să se deranjeze să-mi dea aceste date.
Aşadar, pe viitor, mailurile care nu vor răspunde clar următoarelor criterii:
-1. cine sunt
-2. ce vreau de la tine
-3. ce sunt dispus să ofer pentru asta / ce aşteptări ai?
-4. mulţumesc, în aşteptarea unui feedback (sau aşa ceva, în nici un caz “sună-ne”, că nu sunteţi linie erotică)
se duc direct în recycle bin.
Dar serios.
Voi, cei cu practica “sună-ne”,
Învăţaţi nişte bune maniere. Nu pentru mine. Pentru voi înşivă. Că eu sunt aia directă care vă spune în ochi că sunteţi ţărani cocliţi, dar alţii vă înjură pe la spate mai copios decât o fac eu în faţă.
eu cred ca aia care a intermediat nu i-a dat niciun numar aleia! 🙂