Top 10 Metallica

De 37 de ani, cea mai importantă trupă de thrash a planetei zguduie scenele şi face plombele să explodeze; şi e primul concert pe teritoriul României care a ajuns sold out în jumătate de oră de la emiterea biletelor, pentru un spectacol care va avea loc – gasp! – în august anul viitor.

E greu să explici unui non-rocker ce înseamnă Metallica. Statutul lor de legende vii, neschimbat de patru decenii. Chiar şi albumele care la vremea lor n-au plăcut, prin comparaţie cu triunghiul perfecţiunii – format din Master of Puppets, …And Justice for All şi omonimul Metallica – sunt iconice, memorabile, incomparabile. Metallica nu sunt doar o trupă de heavy metal; ei sunt personificarea ideii de heavy metal. Poza lor e în dicţionar, pe post de definiţie a genului.

Dată fiind amploarea şi valoarea discografiei lor, orice tentativă de a selecta zece piese se va lăsa cu lume supărată că n-a intrat şi piesa lor preferată, deşi să mor io, era cea mai bună. Drept care, luaţi un c*r de loc în rubrica de comentarii şi înşiraţi-vă paşnic preferinţele, că n-are sens să ne certăm aiurea.

Şi să trecem la muzică.

10. Until It Sleeps (1996, Load) 

 

Albumul “Load” şi-a luat, la vremea lui, mai multă mooye decât PSD-ul. De la “Hai, să moară mama, s-a tuns Metallica” la “ăăă, ce comercial sună acuma!” şi chiar “ăştia vor să intre-n topuri, huooo!” (de parcă a vrea să intri-n topuri e ceva îngrozitor şi de evitat.)

Ce-i drept, se simte influenţa grunge a anilor 90 – ceea ce nu e neapărat un lucru rău, pentru că grunge-ul în sine a fost poate cel mai valoros trend muzical al anilor 90 – ba chiar se vede şi din acest videoclip, filmat cu încadraturi, lumini şi poziţii statice specifice videoclipurilor rock din anii 90. Şi totuşi, nu e doar asta.

Dacă, acum, în 2018, mergem şi ascultăm “Load”, fără cârceii de pe creier de care sufeream pe atunci, când tuturor ni se părea că Metallica ne datorează să fie numai într-un anumit fel, în care îi vrem noi, vom constata că este un album mai soft decât precedentele, şi totuşi, foarte bun, şi care a făcut ca trupa să devină accesibilă mai multor pături ale populaţiei.

Ceea ce a caracterizat dintotdeauna versurile şi clipurile trupei a fost o impresionantă cultură generală, o multitudine de referinţe culturale, religioase, literare, istorice explorate în valoarea lor simbolică, iar “Load” nu face excepţie. E unul dintre puţinele albume care, devenind comerciale, nu au devenit şi stupide.

Să luăm acest videoclip minunat, tributar picturilor unui artist din Renaşterea timpurie olandeză, pe nume Hieronymus Bosch. Impecabil stilistic. Un imn despre păcat, ilustrat cu cele mai grăitoare ipostaze ale acestuia.

Chiar şi în cele mai comerciale ipostaze, Metallica rămân irecuperabil şi autentic artistici.

 

9. Fade to Black (Ride the Lightning, 1984) 

 

Oricât aş vrea să scriu, cu toată bunăvoinţa, despre noile piese Metallica, realitatea e primul deceniu din cariera trupei a fost MĂREŢ, a născut atâtea capodopere şi atâta măiestrie, încât nu pot, cu bună credinţă, să nu mă arunc în primele lor albume pentru restul acestui top.

“Fade to black” e prima baladă a trupei, şi primul exponat al stilului Metallica de a scrie balade. Adică: versuri care spun mai degrabă o poveste, şi au un crescendo şi o evoluţie; treceri de la lirism lent şi sensibil la momente dezlănţuite de rock; şi unul dintre cele mai impresionante solouri de chitară compuse vreodată.

“Fade to black” vorbeşte despre lupta cu depresia, într-un moment în care trupa încă nu ajunsese la succesul mondial care urma în scurt timp să le încununeze eforturile. E de o sinceritate brutală, o frumuseţe a poeziei cum nu găseşti decât rar în rock, şi e foarte relatable, pentru orice adolescent care are impresia că nu va scăpa niciodată de travaliul liceal şi de regulile părinteşti fără sens.

8. Seek and Destroy (Kill’Em All, 1983) 

 

Această piesă are 35 de ani şi o barbă mai lungă decât o mănăstire întreagă de taici, dar de cum auzi rifful introductiv, sari în sus şi te apuci să dai din cap.

E atât de chintesenţial thrash, cu influenţe punk, atât de fresh, anarhică şi rebelă, încât agresivitatea devine de-a dreptul graţioasă, dacă am cum să alătur aceşti doi termeni. Ascultaţi şi o să înţelegeţi. E mai aproape de un cover după Sex Pistols decât dacă Metallica ar fi făcut propriu-zis un cover după Sex Pistols, şi, pe de altă parte, e inconfundabil spiritul trupei, precizia lor muzicală, ritmica atât de catchy. Dovada că Metallica urma să scrie istorie.

7. One (…And Justice For All, 1989) 

 

Cred că asta e piesa pe care, dacă n-o includeam în top, mi se adunau fanii Metallica sub balcon să-mi arunce c*cat pe geam.

Caut să nu umplu topul cu balade, să nu pară selecţie de p*zde, deşi Metallica are câteva balade absolut magistrale, dar nu am cum să evit “One”.

Complexitatea construcţiei, a poveştii, a compoziţiei muzicale, a referinţelor, frizează pur şi simplu geniul. Tema, atât de actuală şi de dureroasă, a veteranilor de război mutilaţi fizic şi moral într-o luptă care nu e a lor, rămaşi fără resurse de rezistenţă pentru o viaţă care nu le mai rezervă nici o bucurie, e recurentă în discografia trupei – dacă ne gândim şi la “For Whom The Bell Tolls”, care preia titlul unui roman de Ernest Hemingway.

Modul în care urcă diversele secţiuni ale piesei, de la baladă la cel mai dezlănţuit speed metal, e perfecţiune pură. Aşa se scrie un imn rock.

6. Ride the Lightning (Ride the Lightning, 1984) 

 

Cea mai ACDC-like piesă a Metallicii, “Ride the Lightning” dă titlul celui de-al doilea album al lor şi povesteşte despre un băiat care a comis nişte crime şi se pregăteşte de scaunul electric.

N-ai cum să nu iubeşti o piesă care combină un mesaj atât de sumbru cu riffuri atât de vesele şi energice. Judecând numai pe baza instrumentelor, dacă nu ştii engleza, zici că e party mare la rockotecă.

Iar cum eu am o slăbiciune pentru tristeţe ambalată în veselie, şi pentru veselie ambalată în tristeţe, în topul meu personal Ride The Lightning va fi întotdeauna la loc de cinste.

5. Harvester of Sorrow (…And Justice For All, 1988) 

 

“Harvester Of Sorrow” e piesa thrash pură. Agresivă, sălbatică, dezlănţuită. Şi totodată, cu nişte ritmuri înnebunitor de catchy. Ţin minte, când am auzit-o prima oară, mi-a rămas în cap şi mă trezeam în diverse contexte cu câte un lung “Harvesteeer of Sorrooooow”. M-a ţinut faza cam o săptămână, ceea ce e rar, că eu am atenţia scurtă.

Din nou, tema e grea şi supărată, dar cui îi pasă? “Harvesteeer of Sorrooooooow!”. Alo, da, vă rog, aş dori să comand o pizza “Haaarvesteeeer of Sorrooooooow”pentru astăzi am avut de învăţat “Harvesteeer of Sorrrooooow” Cf frumoasa “Harvesteeeer of Sorrrowww”.

Aşa se scrie istorie rock.

4. Battery (Master of Puppets, 1986) 

După părerea multora, Master of Puppets e cel mai bun album Metallica creat vreodată. Şi aceştia mulţi nu greşesc. Tot albumul Master of Puppets are o dinamică de cazi de pe scaun şi o perfecţiune tehnică absolut năucitoare.

Fiecare piesă de pe albumul ăsta e o bijuterie muzicală, prin urmare, în restul topului vă veţi mai reîntâlni cu titluri de acolo.

Pe locul 4, avem Battery. Cam cât de energică şi de intensă poate fi piesa asta? Dacă am pune un Red Bull pe muzică, ne-ar ieşi BatteryDacă am pune bătălia de Călugăreni pe muzică, ar ieşi tot Battery. Dacă am pune frica de moarte şi de sclavie pe muzică, ar ieşi tot Battery.

E uşor să te pierzi în focul şi pasiunea interpretării şi să nu remarci, cum am mai punctat mai sus, precizia şi uşurinţa execuţiei. Ceea ce, la această viteză, e o demonstraţie de virtuozitate şi de control vocal – instrumental.

 

3. Master of Puppets (Master of Puppets, 1986) 

 

Încă o compoziţie complexă, cu teme, subteme şi treceri. Încă o meditaţie pe tema dinamicii sclav -stăpân, dedicată în acest caz dependenţei de droguri. Încă nişte solouri de-ţi îngheaţă botoxul, vizibil integrate ca parte din poveste, nu plasate acolo pentru rupere în figuri. Încă un imn clasic rock.

Ştiu, pe măsură ce urcăm în top, nivelul de entuziasm pe cap de piesă creşte spre diabetic, dar cam ăsta e rostul fiecărui top. “Master of Puppets” e considerată una dintre cele mai bune piese thrash metal ale tuturor timpurilor, şi pe bună dreptate.

 

2.  Welcome Home (Sanitarium) – (Master of Puppets, 1986) 

 

“Hai, Lorena, de ce nu pui pur şi simplu titlurile de pe Master of Puppets unele după altele, şi gata topul, vacă leneşă ce eşti!”

Nu e vina mea dacă tot albumul Master of Puppets este impecabil, memorabil şi genial.

Wellcome Home (Sanitarium) este încă o power ballad. Ceea ce înseamnă că începe lent şi sensibil, dar pe parcurs dezvoltă mai multe coaie decât toată discografia lui Bon Jovi şi Bryan Adams împreună.

Încă o piesă bazată pe un film – Zbor deasupra unui cuib de cuci, de această dată. Încă o creaţie doldora de simboluri inteligente şi sofisticate, bine scrisă, bine compusă, de o frumuseţe şi o emoţie care te dau de pereţi.

Cam aşa se face muzică, copii.

1. Enter Sandman (Metallica, 1991) 

 

De parcă ar putea fi altceva pe locul I, lol.

Ştim, ştim, nu are complexitatea muzicală a albumelor precedente, nu are nici profunzimea temelor, fiind mai degrabă o joacă histrionică pe tema filmelor horror, dar CÂT DE COOL POATE SĂ FIE.

Uneori, în muzică, exact ca-n viaţă, simplitatea e secretul fericirii. Iar “Enter Sandman” e hitul ultim Metallica. Piesa definitivă de pogo şi de moshpit.

Foto: metallica.com. 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. Oana says:

    Nice ones. La fel cum ai spus și tu, e foarte greu sa faci un Top 10 Metallica. Eu mă întorc mereu la Unforgiven III, fiind printre singurele piese de pe mapamond care îmi crează aceeași emoție, la fiecare audiție 💕🤘🤘

  2. Lorena Lupu says:

    I knooow. 🙂

  3. No, trebuitu-mi-a să te citesc? Acuma brusc o să îmi intre toată Metallica pe stick și, vreo săptămînă măcar, le fac capu’ mare la vecini, 18 ore din 24.

  4. Nicu says:

    Ai reusit sa cumperi bilet? Eram in fata calculatorului dupa ce achizitionasem bilete pentru toti cei cu care voi merge la concert, si efectiv dupa cateva minute se epuizasera categorii intregi de bilete. Cred ca s-au vandut peste 50 de mii.

  5. Nicu says:

    Cuvintele sunt de prisos! 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger