Comoara mea

Acum (şi alteori, când scriu), stă întins, blând, pufos şi cuminte; doarme neîntors, numai urechile neastâmpărate, care se mişcă de îndată ce trece o maşină pe bulivar, semnalează că e pe fază.

Îmi pune o lăbuţă pufoasă pe picior; sesizează o copcă descusută a blugilor şi începe să se joace cu ea; mă gâdilă, îl trag de o ureche; şi-o smulge ofensat din mâna mea, şi porneşte o defilare elegantă pe tăblia patului. Coboară pe noptieră, jap! jap! jap! dă jos cu lăbuţa roll-oanele, cremele, elancyl-ul… numai parfumul să nu mi-l spargi, că te fac mănuşi. Şi ce mănuşi superbe ar ieşi din tine…

Mă înfior la gândul ăsta, îl iau în braţe, şi îl strâng la piept până îmi aplică prima limbă aspră ca şmirghelul. “De-acum şlefuiesc scânduri cu tine, fiară netrebnică!” îl trag de bot. Miaună. Miaun şi eu în cor cu el. Tace şi se uită stupefiat la mine. God, ce-oi fi zis pe motăneşte?? mă întreb.

Îi dau drumul, găseşte un bureţel de demachiat, începe să se joace cu el prrin cameră. Îl abandonează, vine la mine, trece indiferent de-a lungul piciorului (“Aoleu, ce te-ai îngrăşat! De mâine, dietă!”), deschide dulapul, scoate un pulover pufos şi începe să-l violeze bestial, muşcându-l de guler şi mârâind. “Alo, cetăţeanu’! Eu ştiam că eşti castrat! Câte perechi aveai tu de fapt?”

Later edit: acum îmi dau seama că am nevoie de foarte puţine lucruri pentru a fi fericită. O cană de cafea “Jacobs”, o pisică, un pat şi un laptop.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger