Trăim în România

Fiecare dintre noi are momente când explodează de furie: din cauza Direcției de Sănătate Publică București, care nu răspunde niciodată la telefon și îți ia o eternitate să-ți trimită decizia de carantinare,  din cauza funcţionarei stupide şi acre de la poştă, care pare plătită mai degrabă să te saboteze decât să te ajute, din cauza trenului Cluj – Bucureşti, care e încă în lanul de grâne la 10 dimineaţa, deşi ora oficială a sosirii în însorita capitală era 7:30, din cauza cocalarului de pe Facebook care nu se poate abține să nu posteze bădărănii gratuite sub postările tale:

Ex: Lorena în puseu confesiv pe Facebook:

Bou idiot și pocnibil cu un bocanc cu ținte peste mufă până face ploaie de dinți: Da c***a când apare?

Lorena: Când mă întâlnesc cu mă-ta.

(Evident, discuție ștearsă, cu Facebook nu-l banează pe ciuhap, ci tot pe mine. Ăla are voie să facă c***ă o persoană pe care n-o cunoaşte, nici un standard încălcat, eu nu am voie să mă întâlnesc cu mă-sa, că e împotriva standardelor.)

Și lista poate continua. Oho și încă cum poate continua.

Eu sunt un adult stabil financiar și relativ sănătos, am de înfruntat neplăceri minore. Şi totuşi, lista poate continua.

Alții, foarte tineri și lipsiți de experiență, la cheremul unor patroni abuzivi, sau, dimpotrivă, bătrâni și fără opțiuni, sau cu venituri mult sub limita subzistenței, sau cu businessuri care se bazau pe cashflow constant și odată cu Miss Corona, s-au pomenit rupți în anus de datorii și absența clienților, sau cu diverse boli cronice care nu se pot trata pentru că spitalul lor obișnuit e acum spital Covid, se chinuie mult, mult, mult, mult mai mult decât mine cu mantra Trăim în România.

Lista lor cred că ajunge până la Medgidia, face turul oraşului şi se şi întoarce.

Dar cea mai instigatoare-la-omor-calificat reacţie pe care o pot avea interlocutorii este: „Da’ la ce te aştepţi, trăim în România!”

„Trăim în România” pentru că nu ne opunem „traiului în România”. Pentru că nu facem ceva să schimbăm “trăitul în România”. Şi nu la modul de a ţipa la alţii şi a pretinde chestii care nu ni se cuvin.  Şi astea sunt tot o formă a trăitului în România. Ci a protesta când ni se face o nedreptate. Şi mai e o cale.  Să ne asumăm, fiecare pentru el, că nu ne jecmănim semenii, că aruncăm masca sanitară la coş, nu pe stradă, că nu ne băgăm în faţă la coadă la supermarket, că nu ne implicăm în viaţa intimă a altora, etc. etc. etc. Traiul în România, ca în orice altă ţară, e exact cum ni-l facem.

Atitudinea fundamental greşită a poporului român e resemnarea mioritică. „Lasă-l taică, aşa e în România! Lasă-l să rămână prost, ţopârlan, nesimţit, şi să scape cu impresia că merge şi aşa. Că trăim în România!”
De câte ori tu justifici o disfuncţionalitate prin „trăim în România”, faci ca starea actuală a lucrurilor să continue. O legitimezi prin acceptare. „Trăim în România” te face vinovat de complicitate cu toate escrocheriile şi cu lipsa crasă de maniere pe care le scuzi cu chestia asta. “Trăim în România” validează şi perpetuează tot ce e insultător şi incorect. „Trăim în România” înseamnă că tu n-ai standarde şi ţie ţi-e ok oricum. Şi că nu ai tu standarde şi ţi-e ok oricum e una. Dar modelul celor ca tine e aplicat ca tehnică de coerciţie şi asupra altora.

*

De multe ori, am senzaţia că predic în gol, ca Oana Pellea la ceaşca de cafea. Nu e treaba mea să te conving că trebuie să formulezi aşteptări rezonabile pe propriii tăi bani, de la oameni care-s plătiţi să-ţi ofere nişte servicii.

Nu pot să conving oamenii că e cazul să aibă respect de sine şi în ce oferă, şi în ce primesc, şi nici nu vreau. Nu sunt mămica ta, nu sunt consilierul tău privat şi nu sunt diriginta ta, să te motivez să încetezi să trăieşti în România mintal şi să vrei calitate de la tine şi de la ceilalţi.

Orice om e liber să se mulţumească cu cât de puţin şi de low-quality vrea el.

Ce pot însă să-ţi cer este să nu mă poluezi şi pe mine cu trăitul în România. Să nu încerci să extinzi această lipsă de standarde şi asupra mea. Tu n-ai decât să trăieşti în ce Românie vrei tu; eu trăiesc într-o Românie pe care o formez după aşteptările mele, cu vorba bună unde se poate, cu reclamaţia, unde nu merge vorba bună.
Hai să renunţăm cu toţii la resemnarea mioritică. Ce se poate întâmpla, dacă ne apărăm drepturile? Orice slujbaş obraznic are un şef; şi undeva, de jos în sus, tot vei găsi omul cu o fărâmă de discernământ, care să înţeleagă că nu se poate aşa. Şi dacă nu-l vei găsi? Mergi până în CEDO, dacă e cazul.

România nu e un concept abstract. E formată din ceea ce facem fiecare dintre noi, în fiecare zi. Dacă fiecare dintre noi optează să renunţe la delăsare, la nepăsare, la indolenţă, la mârlănie, România acelei zile va fi rezultanta ACESTOR ACŢIUNI. Pe scurt, faptul că trăieşti în România nasoală a înaintaşilor tăi e relevant doar dacă vrei tu să fie.
Dar toţi oamenii de treabă din România, toţi cei care se investesc cu adevărat în ceea ce fac, sunt din categoria celor care nu acceptă ideea de „trăit în România”. Dacă nu ştii să-ţi făureşti nici o speranţă de mai bine şi vegetezi doar în nepăsare, ca un consum inutil de biomasă, de ce mai trăieşti? În România sau oriunde altundeva?

 

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Ratacind pe net says:

    Am ajuns la concluzia ca multi zic asa pentru ca s-au resemnat cu raul (ca doar ‘credinta’ le spune ca trebuie sa se chinuie – iti dai seama la ce duce internalizarea asta); la care se adauga si jigodismul uman: se bucura cand si altora le merge rau.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger