Îl cheamă Daniel Toda şi zilele astea a avut 15 minute de faimă pe internet din toate motivele greşite.
Era el întronat pe scaunul de toaletă într-o dimineaţă, după ce o cafea sănătoasă i-a pus în mişcare sistemul digestiv, şi brusc, a produs o idee: Ce ar fi să adunăm pisicile fără stăpân de pe străzi, să le chinuim şi pe ele în adăposturi subfinanţate, unde, din zece lei de subvenţie, nouă se fură à la roumaine, şi dacă nu se adoptă în 14 zile – ceea ce ştim că în 90% din cazuri nu se întâmplă – să le căsăpim pe toate?
Şi a luat băiatul nostru hârtia igienică, a spârcâit entuziast proiectul de lege, care venea jeturi – jeturi, apoi a prezentat-o, mândru de cât de tare dădea în gropi de deştept, opiniei publice.
Nu era greu de bănuit că opinia publică a executat cu el un bukkake glorios din toate poziţiile.
Rănit în conştiinţa propriei deşteptăciuni cu spume, ştergându-şi cu greu faţa de ăăă, lacrimi, omul nostru a zis că vai, că era din grijă faţă de pisici, că de ce să stea pe străzi şi că românii nu apreciază valorile, cum e el.
Mentalitate de gorobete bătut în cap: De ce să stea pe străzi, mai bine le omorâm.
Mă ştiţi, nu merg niciodată pe conturile altuia să-i jignesc pe social media. Dar specimenului ăstuia i-aş fi făcut pomelnic cu tot neamul lui cel adormit, până mi-ar fi oferit BOR un job. Dacă nu m-ar fi oprit amintirea celor doi ani înnădiţi de restricţii, care mi-au redus traficul şi reachul la un sfert.
Şi iată de ce, oameni buni.
Pisicile nu sunt periculoase faţă de oameni.
Argumentul pentru strângerea şi eutanasierea câinilor fără stăpân a fost moartea unui copilaş sfâşiat de câini în parc. OK, mi s-a rupt inima pentru sutele de mii de câini paşnici, care nici măcar n-au mârâit la cineva vreodată, dar am înţeles panica şi angoasa mămicilor, pentru care siguranţa copiilor lor e pe primul loc. O populaţie canină stradală poate reprezenta un pericol, dacă scapă de sub control.
Dar majoritatea pisicilor fără stăpân fug mâncând pământul de cum văd picior de om. Singurele pisici care devin agresive cu oamenii sunt ale tale de acasă, dacă te-ai jucat excesiv cu ele, au obosit şi vor să-ţi comunice să te duci la scara ta.
Pisicile ajută la controlul rozătoarelor.
Nu ştiu cum e cu alte oraşe, dar Bucureştiul are o problemă cu şobolanii. Toate otrăvurile şi soluţiile de deratizare eşuează, pentru că şobolanii se adaptează fantastic de repede.
Dar există o soluţie străveche, care încă funcţionează ca pe vremea când cântam agabugahububu în peşteră: felinele. Felinele devorează tot ce e picior de rozător, şi le şi place. De aceea, există zone ale Bucureştiului unde programele scumpe de deratizare sunt înlocuite de soluţia mamei natură: o colonie de miţi-piţi drăgălaşe în jurul blocului. Acestea sunt simpatice, pufoase şi torcăcioase. Până le vezi demolând un chiţ-chiţ cu sadism şi rupându-i ciolanele între dinţi şi zici: eu de fapt nu te cunosc deloc…
Nu ştii cum se va adapta pisica la traiul în casă
Din păcate, pisoii au, până la şase luni, o perioadă în care pot fi socializaţi cu oamenii şi cu îngrijirea în casă. Dacă trec de aceste şase luni şi nu sunt socializaţi, rămân pisici adaptate la traiul pe stradă, care dau în boala lui calache de cum le atingi.
Limba engleză utilizează doi termeni distincţi pentru pisicile fără stăpân care au avut contact cu oamenii şi sunt prietenoase: „stray”, și cele crescute exclusiv pe maidan, care au zero șanse să accepte un trai domestic: „feral”.
Dacă proiectul de lege al dârzului nostru combatant de pe tron trecea, cele „feral” ar fi sfârșit toate în raiul pisicilor, pentru că ai zero șanse să le socializezi în 14 zile. Sau vreodată. Surpriză: astea sunt cele mai bune vânătoare de șoareci, șobolani și alți guzgani nedoriți și neplăcuți.
Cele „stray” – după noroc. Sunt unele prietenoase, care se lasă mângâiate, dar care nu se pot adapta traiului în casă nici cu slujbe. Vin, mănâncă, apoi urlă sfâșietor la tine să le lași afară. Unde, după creierașul cât aluna al lui Toda, ar fi venit hingherii să le salte.
Ritmul adopțiilor
Anunți adopția unui pui adorabil de pisică. Vin 3789054323567890 de comentatori să se mire ce drăgălaș e și ce botic pufos are, dar greeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeu apare și unul serios, care zice: „Salut, îl vreau eu.” Și de obicei, e o tanti de 78 de ani din Dristor care mai are 15 acasă.
Când cauți să dai un animal adult, până și tanti din Dristor zice pas, că nu e drăguț și omg-leșin-mânca-i-aș botul, așa cum e puiul.
Deja, adăposturile private care țin pisici se luptă din greu să le dea.
Concret, singurul rezultat al sesiunii de diaree mintală de care a suferit dl. Toda ar fi fost un măcel medieval de animale nevinovate.
Mu*** cu crengi de care s-a bucurat acesta, zile în șir, mi-a restaurat încrederea în poporul meu. Mândră să fiu româncă!
***
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Al dracului om! Problema pisicilor rămăsese nerezolvată și găsise el rezolvarea! Am avut astă-noapte un coșmar, în care găsisem o pisică spânzurată de cineva. Am încercat s-o salvez și nu am reușit, așa că m-am trezit, efectiv, urlând. Iubesc pisicile mult de tot.
Nu sunt sigur care sunt miile de câini pașnici, pentru că eu am întâlnit foarte puțini. La agresivitatea specific canină (că nu mi s-a întâmplat să sară pisicile în haită la mine), se mai adaugă și lătratul noapte de noapte, săptămâni în șir, luni, ani, al preferaților românilor. Numai eu știu cum m-am dus cheaun de somn la facultate și apoi la serviciu, ani de zile înainte să înceapă să îi ia de pe străzi.
Și nu puteam anunța să îi ia din cauza fanaticilor care îi protejau. Am suferit majoritatea din cauza unor obsedați care ascundeau câinii de hingheri sau le dădeau bere mită ca să nu le ia ororile preferate.
Și chiar luna care a trecut am anunțat să îi ia, că a apărut o haită de câini în zonă. Prima dată au sunat înapoi după 2 ore ca să mă întrebe ”dacă mai sunt acolo”. Nu îi lipise nimeni cu superglue pe trotuar ca să rămână ficși până catadicsesc ei să vină. Apoi mi-au zis pe email că au luat 13 câini din zonă. Care, că pe 2 i-am văzut zilele trecute, și mai sunt 2 câteva străzi distanță.
Mulțumesc câinarilor care îi iubesc, mi-au făcut viața de kakao. Zero spirit civic la ei. bravo.