Unde ţi-e pozitivitatea?

Un trend care mă îngrijorează extrem de tare este anihilarea completă şi programatică a simţului umorului în omenire.

Tu postezi o ironie, o satiră, o profanitate amuzantă sau ceva. Instant se înfiinţează The Righteous Idiot de ambele sexe să-ţi frece icrele lung şi plicticos despre cum nu ştii să fii pozitivă, despre cum vezi toate în negru şi despre cum ar trebui să scrii lucruri drăgălaşe. Din trei în trei, cu adăugarea etern iritantului “Că doar eşti femeie”, pentru că nu-i aşa, femeia nu e destul de femeie dacă nu zburdă într-un norişor roz de fericire de dimineaţa până seara.

Iar pe mine mă oboseşte din ce în ce mai tare confuzia asta între pozitivitatea de faţadă şi cea de esenţă.

 

Pozitivitatea de faţadă se cere afişată ostentativ de-a lungul şi de-a latul social media 

“Fiecare dimineaţă e o nouă şansă la viaţă” “We’re so blessed and we know it”. “Bunăăă dimineaţa, copii. Cafeluţa e gata.”

Gata pe dracu’ s-o pieptene, că abia mă extrag din pat să pun ibricul pe foc. Dacă tot te lauzi că e gata cafeaua, trimite-mi-o prin curier, sau nu se pune.

Ei, omul care e onest şi realmente pozitiv nu simte nevoia să debiteze genul ăsta de clişee obosite, să convingă pe cineva că e pozitiv. N-are nimic de demonstrat nimănui pe acest plan, pentru că e suficient de stăpân pe sine să ştie cât valorează şi ce-i poate pielea.

Şi mai ştie un lucru: vorbele goale sunt fix atât: vorbe goale.

De aceea n-o să mă vedeţi niciodată emanând băşini transcendentale despre mirificul clipei de azur, frumuseţea impenetrabilă a p*lii de cal şi dacă dinozaurii ar şti ce magnific e prezentul, sigur ar învia în grup.

 

Pozitivitatea de faţadă se duce p*lii de suflet de cum apar problemele 

Adevăratul test al pozitivităţii nu sunt vrăjelile obosite de Facebook, clişeele pe care le debitezi la un frappe cu alţi trei hipsteri sau la un polonic de ciorbă cu vecinele. Adevăratul test al pozitivităţii sunt momentele dificile din viaţă.

Ei, dacă aş avea câte un eurocent de fiecare individ sau individă care-mi umplea podul de basme glorioase şi care a dat instant în zbenghe de cum a apărut o dificultate neprevăzută la orizont, momentan aş fi doamna Soros. Cu diferenţa că eu nu aş investi în educaţia unor lepre care ulterior să mă mănânce de gloriosu-mi posterior.

Bla bla bla pozitivitate, bla bla bla. Nu mi-o povesti cu vorbe, dovedeşte-mi-o în situaţie. Dacă la prima problemă începi să te caci împrăştiat, bye, gurl.

 

Pozitivitatea de faţadă e VEŞNIC, dar VEŞNIC însoţită de o masivă orbire la nuanţă 

“Ar fi trebuit să facă asta şi asta!” “Da, dar nu puteau pentru că.” “NU EXISTĂ PENTRU CĂ. Dacă voiau cu adevărat, găseau o soluţie. Eu aş face asta, asta şi asta”

Totul până când se găseşte individul în situaţie:

“Nu mă descuuuuurc, bru hu hu hu hu.”

“Păi nu ziceai tu că dacă vrei cu adevărat bla bla şi că faci asta, asta şi asta?”

“Ai auzit tu greşit.”

“Ai zis-o şi în scris, îţi dau şi print screen.”

“Ăăăă… era vecinul meu Ion la calculator!”

 

Pozivitatea de faţadă ia precauţia ca pe o insultă personală

“Cum adică să ne mai gândim? Eu nu gândesc! Gânditul e doar obiceiul pesimiştilor, depresivilor şi mohorâţilor”.

Sau mai frumos:

“Cum, n-ai încredere în mine?”

“Pe baza a ce să am încredere în tine?”

“Eşti o fire negativă!”

Şi dramă. Teribil de multă dramă, pentru cineva atât de pozitiv.

Ceea ce ne duce la:

 

Pozitivitatea de faţadă se autoimpune, ca Legea Sharia

Oamenii pozitivi de faţadă nu pot nicicum să fie pozitivi la ei în ogradă, şi să întindă o horă pozitivă alături. Trebuie obligatoriu să-ţi facă şi ţie deep throat cu pozitivitatea lor, şi să te dreseze să fii pozitiv ca ei. Cum rahat n-ai pus şi tu poza obligatorie cu “Bună dymy, yiubiţii mei?”

Cine nu e pozitiv cu noi, e negativ împotriva noastră, şi o să-l f*tem la icre până se pozitivizează.

La testul de HIV, poate.

 

Pozitivitatea de faţadă aproape la fel de enervantă ca hatereala fără rost 

Pentru că niciuna dintre astea două nu se raportează real la interlocutor. Ambele sunt forme de a te da rotund când n-ai chestii concrete cu care să te dai rotund.

Dar dacă te pun să-mi trimiţi un CV, să vedem unde te-a dus pozitivitatea de poze cu trandafiri pe Facebook, te crizezi brusc. În loc să gândeşti pozitiv: poate voiam şi eu să mă umplu de admiraţie pe ziua în curs.

Cum se face că ăştia exhaustiv pozitivi se atacă atât de uşor?

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Coix says:

    ://www.theguardian.com/books/2010/jan/10/smile-or-die-barbara-ehrenreich

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger