Vioricisme

Cine citeşte regulat acest site ştie că unul din hobby-urile mele este trăncăneala la telefon cu fetele. Ştiu, piţiponceală. 😀

Ieri, cu fosta mea colegă de clasă Ottilia.

Eu: Băi, Otti, cred că e cazul să-mi fac coming outul.

Ottilia: În sfârşit.

Eu: M-am îndrăgostit lemn de Veorica.

Ottilia: Să mori tu.

Eu: Să mor. Încă n-am păţit să gugălesc un politician şi să-i văd filmuleţele pe Youtube, ore în şir, să râd cu stropi de ele. Nici măcar cu Trump. Deşi şi Trump e pe un loc doi strâns.

Ottilia: Da, frate, câte prostii spune.

Eu: Doamne, şi cum le spune. Aşa pufos şi mătăsos, ca o viţeluşă caldă şi senină. Sincer, mă încearcă o erecţie fioroasă. Dar mă întreb altceva. Băi, femeia asta e prea constantă în a livra inepţia comică a zilei.

Ottilia: Păi da, prostul e constant.

Eu: Nu chiar. Prostul autentic e variabil, precum cotele apelor Dunării. Are zile în care aproape că gândeşte. Pe când Viorica îşi dă imunoglobinele şi douăzeci-douăzeciurile după ceas. Mă întreb dacă nu cumva e o actriţă excepţională şi cineva scrie scenariul după care joacă. În aşa fel încât să fim ocupaţi să râdem şi restul să poată fura în linişte.

Ottilia: Băi, Lore, tu mai ţii minte magazinele Eves din Sfântu Gheorghe?

Eu: Frate, am plecat de 14 ani din Sfântu Gheorghe.

Ottilia: Magazinele astea Eves se răspândiseră prin tot oraşul, ca râia, şi cumpăraseră fiecare mic chioşc de la toţi Janos bacsi din anii 90. Şi nimeni nu ştia ale cui sunt, cine e patronatul. Mister total. Până când s-a angajat o prietenă la ei.

Eu: Aşa.

Ottilia: Eves venea de la cele două patroane, Eva şi Eszter. Tot lanţul era al lor.

Eu: Aha. Şi ce legătură are asta cu Vio?

Ottilia: Evike şi Esztike fuseseră amândouă femei de serviciu. Erau proaste şi analfabete de behăiau. Şedinţele cu ele erau sursă de râs cu pişare pentru toţi din firmă.

Faza era că adevăraţii proprietari erau nişte mahări mari din (partid popular prin zonă), care voiau să spele aceşti bani. Şi făcuseră acte pe numele lui Evike şi Eszterke, alese în mod special pentru distracţie.

Eu: Băi, dar Evike şi Eszterke nu se simţeau prost în context?

Ottilia: Evike şi Eszterke câştigau de zece ori salariul lor vechi de la spălat casa scărilor. Le durea în πzdă. Trăiau succesul vieţii lor. Cu Vio e mai nasol, că stă la vilă şi n-are vecini.

Eu: Adică?

Ottilia: La bloc, ai vecini. Ţii minte, în copilărie, când mamele aveau cod Morse de bătut în ţeava de gaz: “Vino pe la mine”. Dacă vecina bătea o singură dată, venea. Dacă bătea de două ori, ajunsese bărbatu-su beat acasă şi nu putea să plece.

Eu: Da, ţin minte.

Ottilia: Vecinii sunt buni la casa omului. Îţi mai dau o carte de gramatică. Îţi mai dau un număr de telefon de la o coafeză bună. Îţi mai împrumută un sacou bine croit. Nu te lasă să te faci total de râs. Asta e problema Veoricăi: stă la vilă şi n-are vecini.

Eu: Cred că mă bag înapoi pe YouTube să văd dacă mai e ceva nou cu Veorica, dragostea mea. Şi îl invidiez în continuare pe scenaristul care-i scrie partitura. E de Oscar.

Foto: Getty.

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.