112, sau Domnul Lăzărescu moare în fiecare zi

Halucinantă ştirea anunţată de Antena 3 azi, sinistră şi oribilă, şi ne face să ne întrebăm de ce se aberează atâta despre sistemul sanitar, dacă în dulcea noastră Românie se petrec încă astfel de lucruri??

Uite ştirea:
“Un barbat a murit miercuri seara pe drumul dintre spitale. Acestuia i s-a facut rau, colegii lui au sunat la 112, insa nu i-a lamurit nimeni daca vine sau nu ambulanta.

Colegii barbatului au decis sa-l duca ei la un spital, in Pitesti. Au ajuns la un azil de batrani, dar cei de acolo au refuzat sa-l ingrijeasca pe omul bolnav, pe motiv ca nu au competenta necesara sa intervina.

I-au trimis inapoi de unde au venit, la un dispensar din zona. Acesta era inchis insa de mai bine de un an. Dupa doua ore, barbatul murise fara ca vreun medic sa il vada.

Barbatul muncea in constructii si era cazat in judetul Valcea pentru o lucrare. Medicii legisti vor stabili in perioada imediat urmatoare circumstantele in care a murit barbatul. ”

Când am văzut Moartea Domnului Lăzărescu, plimbat de ambulanţe de colo până colo, am zis că ceva mai macabru de atât nu există. Ei uite, nene, că există. Cazul în care ambulanţa nu vine, unii se autodeclară incompetenţi şi te mai şi trimit în origini, iar spitalul s-a desfiinţat de un an. Şi mori în maşina prietenilor care te plimbă de colo până colo, degeaba.

Bine măcar că beneficiezi de o autopsie după toate regulile etichetei. Barem atât, nu?

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. dadatroll says:

    Autopsia, gratis! Ca restu, adica.

  2. Malkovich says:

    faptul ca cei de la azil au refuzat sa-l ingrijeasca pentru ca nu au competenta necesara e de inteles, era un azil nu spital. in rest suna intr-adevar sinistru povestea dar in momentul de fata toata vina cade asupra prietenilor.
    treaba in US e cam asa: exista legea bunului samaritean, care te absolva de vina in cazul in care incerci sa acorzi primul ajutor cuiva, atit timp cit respecti procedurile standard (deci daca stii ce faci, nu daca incepi sa experimentezi). mai mult, chiar daca esti medic nu esti obligat sa intervii (in timpul liber, nu ma refer la eventualitatea in care lucrezi in ER si esti on call).
    in cazul in care te hotarasti sa intervii (indiferent daca esti medic sau nu)si ai pus mina, nu ai voie sa parasesti persoana pina la sosirea ambulantei. chiar daca in final eforturile tale sunt fara rezultat si in momentul in care ajunge ambulanta persoana respectiva este decedata, esti absolvit de orice vina atit timp cit ai incercat o procedura standard (CPR de ex).
    o alta conditie in cazuri de astea este sa nu primesti niciun fel de recompensa, altfel legea bunului samaritean nu te mai protejeaza. de exemplu in cazul in care totul se termina cu bine desi procedura aplicata de tine nu a fost chiar corecta, si primesti un cec de la respectivul pe motiv ca ai fost totusi singurul care i-ai sarit in ajutor, e posibil sa primesti ulterior si o citatie la tribunal in cazul in care apar complicatii. iar recompensa poate fi orice, inclusiv cazul in care respectivul spune “am un restaurant, ce ar fi sa vii cu prietenii saptamina asta sa sarbatorim, nu va costa nimic, e din partea casei”.
    cam asta este in US, cu diferenta ca aici cind suni la 911 ambulanta vine, trebuie sa astepti si eventual poti sa incerci sa acorzi primul ajutor.
    exceptii din pacate exista si aici, de curind a fost un caz cind un copil a sunat la 911 pentru ca mama lui se simtea rau iar operatorul nu l-a luat in serios.. drept urmare mama copilului a murit.
    deci se poate intimpla oriunde..

  3. Dan Iancu says:

    cumva astia suntem, iar nu tolerantii, generosii sau poetii din lozinci.

  4. danuta says:

    Cand am vazut “Moartea domnului Lazarescu” mi-am amintit cum a murit mama mea intr-un spital din Bucuresti, aiurea si fara sens.Povestea filmului asta din pacate exista zilnic in povesti reale de viata .Cand eram studenta , un coleg a facut un blocaj renal.Caminul era langa statia de salvare.Doua ore am chemat salvarea si nu a venit pe motiv ca suntem studenti si sigur le facem o farsa.

  5. Lorena Lupu says:

    dadatroll: cum transformi tu totul într-o glumă, mai rar.

    malko: fără supărare, mi se pare că aduni mere roşii cu pere galbene şi rezultatul e… albastru.
    Nu poţi compara sistemul medical american super pus la punct cu grădina de verze de pe la noi, unde dispensarul local se desfiinţează de peste un an şi nimeni nu ştie lucrul ăsta. Şi nici viaţa la ţară cu cea de la oraş. Şi nici legile din SUA cu cele din România. Sunt mii de lucruri pe care un român obişnuit nu le poate face ca un american obişnuit, şi lista de motive e interminabilă.

    dan iancu: trist, dar adevărat…

    dănuţa: am avut şi eu rude în vârstă care au murit în mod penibil, datorită neglijenţei personalului de prin spitale. Câte citaţii ar trebui să-i cocoşeze pe aceştia – dacă ne-am orienta după regulile prezentate de Malko?

  6. gabush says:

    Malkovich … shi cei de la azil au in staff personal medical … pur shi simplu sunt indiferentzi sau nimeni nu a scos banul … pentru ca asha merge in Romania … plimbi mortul .
    La fel a patzit shi o batrana care a fost declarata moarta shi defapt ea nu era pentru ca asistenta a facut o analiza trecatoare … la fel a murit shi bunicul meu la care a ajuns anbulanta dupa 2 ore … aici traim aici murim .

  7. Lorena Lupu says:

    diamond: când citesc de-astea, am o singură întrebare: “cum rămâne cu jurământul lui hipocrate?”

    gabush: malko e medic, şi e plecat de ceva timp în state. a uitat cum merg treburile în românica dodoloaţă. 🙂

  8. diamond says:

    N-au mai avut spatiu in memorie pentru asemenea informatii… totusi cartea de anatomie e groasa… 🙂

  9. gabush says:

    :)) asa se explica … omul incearca oricum sa ia apararea colegilor sai …

    P.S. Am sa incerc sa nu mai scriu cu greseli si cu sh pentru ca am primit observatii de la diamond 😉 !

  10. Lorena Lupu says:

    diamond: 😆

    gabush: nu cred că e asta. cred că, odată ce te obişnuieşti cu un sistem normal, ţi-e foarte greu să îţi aminteşti cum era odinioară, în anormalitate.

    ps: în general, editez greşelile gramaticale grave – iar scrisul cu diacritice sau cu sh-tz e la alegerea fiecăruia. Pentru mine contează mai mult ce are omul de spus. Între o insultă cu diacritice şi prefer o opinie civilizată cu sh-tz, o voi prefera întotdeauna pe ultima 😉

  11. Crash says:

    …si cand eu cu ceva vreme in urma m-am luat de sistemul nostru sanitar, m-am trezit cu unii care s-au catarat drept in crestetul meu. Ca unul care am petrecut ca pacient 3% din viata mea facand slalom printre spitale, medici si un sistem sanitar ineficient si criminal, va dau o idee: investiti intr-o asigurare medicala privata. Spitalele private au mult mai mult respect pentru viata decat cele de stat.

  12. gheea says:

    tragic dar adevarat! vor mai trece anii buni pana cand sistemul sanitar va functiona cum trebuie in romania, din pacate!:(

  13. Malkovich says:

    nu incerc sa iau apararea nimanui, probelma e ca uneori si presa e partinitoare.. a devenit o moda in RO aruncarea cu pietre in medici. de ex in stirea video de pe site-ul Antenei3 se spune initial ca medicii de la azil au declarat ca ii depaseste cazul, ca ulterior sa apara in inregistrare o asistenta medicala care a afirmat ca era singura acolo in cursul noptii.. deci unde sunt medicii? si sincer cred ca o asistenta medicala dintr-un azil rural in RO nu are chiar cine stie ce competenta..
    si ca sa nu se spuna ca iau apararea cuiva zic doar ca nu cazul asta mi se pare cel mai relevant. de ce? pentru ca prietenii trebuiau sa stea acolo, nu sa inceapa sa umble pe motiv ca “nu au inteles daca vine ambulanta”. in cazul in care stateau si ambulanta nu venea deznodamintul era acelasi dar macar se stia clar cine sunt vinovatii. oricum se poate verifica si acum daca ambulanta a plecat totusi in directia respectiva pentru ca apelurile sunt inreistrate si probabil exista undeva si fise de drum etc.
    mai grav mi se pare cazul de la Tirgu Jiu, cu barbatul adus in coma alcoolica la neurologie, plimbat la psihiatrie unde sufera o criza si trimis la chirurgie dar in final ajunge la ORL desi avea fractura cervicala, traumatism hemoragic meningial si infarc miocardic acut. abia in cazul asta se vede ceea ce se stia de fapt, ca scirtiie rau.
    si sincer, desi plecat ramin totusi conectat la realitatea romaneasca pentru ca am o gramada de persoane dragi ramase acasa (nu ma refer doar la rudele de gradul 1) si am emotii nu cumva sa ajunga pe mina unor “artisti” de astia (bineinteles ca sunt si medici care isi fac treaba cum trebuie, cunosc cazuri destul de multe, inclusiv de medici care refuza sa primeasca ceva de la pacienti.. problema e ca de multe ori, ca sa nu isi incalce principiile de viata si nici sa nu mai fie pusi in aceeasi oala cu altii, isi fac bagajele si pleaca spre alte zari).
    sistemul medical din RO a fost mai mult cirpit si atit, reforma reala nu a fost pina acum.. reforma reala va fi cind banii din fondurile de sanatate vor ajunge la sanatate si nu la marirea pensiilor inainte de alegeri.
    sistemul medical din US are si el hibele lui.. nu te lasa sa mori in drum dar si platesti dupa aia, iar pretul real nu este deloc mic (daca nu ai asigurare e cam grav).
    in RO in momentul actual se lucreaza la ghidurile de practica, se incearca o standardizare si anumiti algoritmi (desi e greu sa standardizezi actul medical macar subliniezi ce trebuie neaparat facut in functie de caz, ca sa fii absolvit ulterior de vina). in felul asta se vor stabili foarte usor vinovatii. cum s-ar putea rezolva problema? stabilirea unor pachete de servicii medicale acoperite de asigurarea de sanatate la pretul real si introducerea co-platii si asigurari private de sanatate. in functie de tipul asigurarii ai servicii acoperite sau ai de platit suplimentar. cam asta e pe scurt modelul american si toate sunt bune si frumoase pina cind iti vine nota de plata acasa.
    in rest? medicii platiti ca in vest dar si “judecati” ca in vest (greu, pentru ca intii trebuie sa le pui la dispozitie infrastructura vestica, iar la ora actuala o gramada de spitale din orase mai mici din provincie nici nu ar trebui sa fie acreditate). si lucrurile ar incepe sa se cearna.
    medicii buni ramin, ceilalti sunt eliminati incetul cu incetul din sistem. bineinteles ca ar trebui umblat un pic si la standardele invatamintului superior din RO pentru ca stacheta a scazut rau in ultimul timp.. nici prin cap nu imi trecea cind am dat eu admitere ca vor veni vremuri in care admiterea se va face pe baza notei de la bac (?!) mediei din liceu (?!) si inca o proba la alegere (chimie sau biologie sau..)
    dar deh.. tara mica, mese putine

  14. Malkovich says:

    erata: problema, inregistrare..etc am scris in viteza si am facut ceva greseli pe ici pe colo

  15. aureen says:

    Buna. De ceva vreme umblu prin spitale cu un prieten. A ajuns in spital intr-o stare foarte grava, din cauza unei boli intestinale. Initial a fost primit la spitalul Malaxa…fara asigurare medicala…a primit toate ingrijirile posibile in limita bugetului spitalului. In ziua in care a aparut foaia cu asigurarea medicala, medicul de acolo l-a trimis de urgenta la Fundeni, unde a stat pana astazi. A iesit de acolo pe picioarele lui, sanatos. O echipa de medici extraaaaordinara a avut grija de el, i-au aplicat un tratament nou si foarte scump. Monitorizare non stop. Nici un repros. Nici un leu spaga, atentie sau ciubuc. Nici un leu nu a primit nici un medic. Jos palaria.
    Traiesc cu senzatia ca sistemul de ambulanta si cel al asistentelor are mari lacune. Aici este partea cea mai dificila. In momentul in care bolnavul ajunge in spital…sper sa ajunga pe mana unor medici cel putin la fel de profesionisti ca cei pe care i-a intalnit prietenul meu!
    Sunt fericita. Acum vin de la el…e la el acasa, sanatos…acu’ o luna credeam cu totii ca…
    In concluzie…se poate si altfel. Sper din tot sufletul sa nu fie exceptia care confirma regula.

  16. Nu cred ca cei de la azil nu avea compenteta. Puteau sa incerce, ca doar trebuia sa fie vreum medic pe acolo. In plus stiu prea bine cum e cu lehamitea asta a doctorilor care nu dau un ban pe tine. Am patit-o si cred ca o sa o mai patesc la dr meu de familie care din “pustoaica” nu ma scoate. Am venit la ea la cabinet sa imi faca o injectie cu vitamine si am spus ca uneori ma simt slabita dupa ce iau tratamentul acesta, am stari de lesin. Spre mirarea mea, eu care ma asteptam sa se arate ingrijoarata si totusi sa ma asigure ca nu e nici o problema, doctorita a inceput sa urle, da, sa urle la mine, ca trebuia sa o anunt ca mi se face rau la injectii inainte de a-mi da reteta (nu inteleg la ce ar fi ajutat asta, de vreme ce trebuia sa fac tratamentul acela!). Si tot pe ton urlator mi-a spus ca ea nu are masca de gaz si nici pat special (ce e asta?) si nu mai stiu ce chestie si ca ii pot muri in cabinet daca ii lesin. ASTA DE LA O INJECTIE CU VITAMINE!!! Si m-a trimis un etaj mai sus la o tanti asistenta, tanti care mi-a facut injectia din picioare (deci nu m-a pus pe patul ala special) intr-o camera care NU avea masca de oxigen si toate treburile alea. In plus am platit 10 RON pt injectia aceea. Mentionez, tratamentul costa 18 RON, iar eu trebuia sa dau 100 RON la spital ca sa mi-l fac. Si sunt studenta si am anumite drepturi. Apropo, daca aveti dr de familie draguti, care isi asculta si isi iau in seama pacientul si nu rade de ingrijorarea lui, va rog sa ma anuntati!

    De aceea sunt convinsa ca nu e vb de faptul ca acei doctori nu au cometenta, e vb de faptul ca nu vor, nu le pasa, nu doresc sa se implice. Viata lor s-ar complica prea mult daca si-ar urma intr-adevar menirea de doctori! SI stau si ma mai intreb uneori cum naiba sa am eu incredere in acesti oameni, sa imi aduc pe viitor copiii la ei sa mi-ii consulte! Sunt absolut scarbita si chiar la salariul meu minim prefer o clinica privata, unde ti se acorda atentie si esti tratat ca o fiinta umana! (sorry ca m-am lungit, dar atatea povesti cu dr. am adunat ca simt ca explodez de fiecare data cand aud de ei!)

  17. dadatroll says:

    Nui gluma. E sarcasm. Cum gasesc eu sarcasm pentru orice, aia e mai rar.

  18. Lorena Lupu says:

    crash: bună idee.

    gheea: mdea, iar lucrurile par să involueze. Pe alocuri.

    malko: păi ambulanţa n-a venit oricum. iar ei, în disperarea momentului, au făcut tot posibilul să îşi salveze prietenul. Ce prieten adevărat crezi că ar fi fost atât de neomenos încât să stea liniştit şi să-l privească murind?

    aureen: mă bucur din inimă că se poate şi altfel. 🙂

    andreea: medicii ăştia cu probleme de comportament ar trebui retraşi din uz. după ce că eşti bolnav, te mai terorizează şi ei. 🙁

    dadatroll: uite subiect de sarcasm (şi eventual de postare): cîţi idioţi… voiam să spun blogheri mai postează aceleaşi bancuri de căcat, pardon excepţionebuloase cu emo? Poate faci şi tu o postare: bancuri cu cei ce postează bancuri cu emo.

  19. urbanreality says:

    la noi, viata omeneasca nu are importanta, a se vedea, cum medicii isi bat joc de pacienti, ambulanta ajunge mult prea tarziu. Moartea d-lui Lazarescu o traim in fiecare zi, clipa de clipa. Medicii se plang ca nu sunt platiti, pretind bani de la pacienti, sau nici nu mai pretind, ii primesc ca sa fie mai “atenti” cu ei… dar de multe ori medicul baga in buzunar si i se rupe de tot. E trist sa traim in Romania.

  20. Lorena Lupu says:

    exactly my point. 🙂

  21. Dan Iancu says:

    totul incepe cu faptul ca noi ne batem joc de noi insine. nu altii, nu ministri, nu administratorul de la bloc. noi de noi. e ca si cum am scuipa in sus si-am astepta cu fata sa-l primim inapoi.

  22. balauru says:

    cel mai bun sfat? Multa sanatate.

  23. Lorena Lupu says:

    Dan Iancu: Ok, ne batem joc de noi, aşa e. Dar recunoaşteţi că domeniul în care excelăm e bătaia de joc de aproapele nostru?

    balauru: Ăsta e un ideal, nu un sfat, prietene. 🙂

  24. starlete says:

    nu numai domnul Lazarescu moare, mai mor si fetite.
    O fetita de 6 ani este vinovata daca traieste ?
    Beneficiaza de drepturile omului, sau nu i se aplica pe motiv ca este romanca ?

  25. dadatroll says:

    Eu stau la rand sa le postez si eu. Imi vine randu in februarie anu vitor.

  26. Lorena Lupu says:

    starlete, te rog frumos, mai posteay[ linkul o dată. akismet-ul meu se pare că l-a înghiţit.

    dadatroll: aşa de repede?

  27. Dan Iancu says:

    pai bataia de joc e noi insine si cel de linga noi. plecam de la premiza ca dupa usa spatiu nu ne mai apartine si trebuie sa vina altciva sa faca ordine. foarte putin care nu asteapta pe cineva din cer. dacaq-l vezi pe unul din asta atunci treci pe linga el, scuipi superior siu zici “ce fraier!” scoatem la interval obiecte cu care nu ne insotim de fel cum e morala sau crestinismul. astea is bune la judecati de valoare aplicate altora.

  28. Lorena Lupu says:

    aţi pus punctul pe i. nimic nu mă enervează mai mult decât un om cu două sisteme de măsurat: ocaua mare pentru alţii, şi ocaua mică pentru el însuşi.

  29. lucisavu says:

    in Romania te poti astepta la orice… pana nu vom avea parte de o reforma in toata regula in sanatate condusa de oameni competenti, cazuri de genul asta vor fi din ce in ce mai dese..

  30. balauru says:

    “balauru: Ăsta e un ideal, nu un sfat, prietene. ”

    era o ironie pe care tocmai ai talmacit-o 🙂

    medicina, in toata lumea e pentru bogati. Daca lui Vintu i s-ar fi intimplat asa ceva ar fi rezolvat foarte repede. Dar evident, in viitor lucrurile se vor imbunatati. Insa o sa vina ambulanta la timp dar daca o sa ai nevoie de o operatie scumpa in strainatate, te vor lasa sa mori. Sau un medicament scump.

    Alegeti cu aia care promit si fac, poate mai e o sansa. 🙂

  31. Lorena Lupu says:

    lucisavu: şi mai dese de atât??

    balauru: există şi din ăia care promit şi fac? eu nu am dat încă peste aşa ceva. nu în politică.

  32. balauru says:

    Citeste despre renasterea Irlandei.

    Irlanda e un exemplu viu ca exista sperante.

    va doresc succes la alegerile locale de azi.

  33. Anthea says:

    Da, de toata rusinea. Scrisesem un comentariu lung, iarasi, dar m-am hotarat sa nu-l postez.
    Nu mi se pare nici mie corect sa fii ‘dismissed’ de o telefonista ca faci glume sau ca problema cu care suni nu e suficient de importanta, nici nu mi se pare corect sa ai parte sau nu de tratament medical adecvat in functie de cati bani ai sau de noroc.
    Nu stiu exact ce ar trebui facut, dar ceva trebuie facut.

  34. o smochina says:

    Trist. Eu inca cred ca daca vorbeste lumea vorbesc si cei cu o voce mai hotarata. E bine intr-un fel sa stim si de cazurile astea. As putea sa inteleg de ce nu se mai stie nimic de motivul decesului dar ce s-a intamplat cu cazul? Ca sa stiu in ce alt sistem din Romania sa nu mai am incredere. As vrea sa stiu daca nu se aude nimic pentru ca sistemul medical isi ingroapa pisiceste treaba, pentru ca cei cu vocea observatorului spun sau nu mai au de spus nimic si considera cazul inchis sau pentru ca autoritile ce ar trebui sa fie primele care sesizeaza cazuri de genul asta joaca sotron politic.
    Risc sa par naiva si propun.

  35. dadatroll says:

    Acuma stau la rand sa postez si eu faza aia cu aia care se dezbraca in metrou. Anu vitor in aprilie si no sa fie fumata panatunci ca in fiecare zi o sa o bage un alt blogar luzar in blogul lui si blogul lui o sa fie in top. Casai romanu, vrea sa vada striptis in metrou.

    Pe dealta parte am eu senzatia sau ai inceput sa lasi comentari lamine la blog nu mai casa vina multi mei cititori sati citeasca blogul tau?

  36. Lorena Lupu says:

    Păi vezi că ştii… 😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: