Aceste clişee ne dor: “Lupt pentru familia formată din tati, mami şi copil”

Nu are cum să nu mă amuze cum se umflă tărâţa zilele astea în toţi facebucarii tradiţionalişti, ăia care cică apără familia tradiţională. “Suntem în slujba mai binelui. Apărăm familia formată din mamă, tată şi copilaş adorabil nevinovat”.
Şi, desigur, eternele poze cu familia în haine albite în Photoshop, plutind feeric la loc cu verdeaţă, ca şi cum în eterica lume a familiei tradiţionale hainele nu se murdăresc şi copiii nu se împiedică de un ciot şi nu cad în fund.

Aşa îi inflamează CPF pe toţi boii fără un neuron activ. “Dacă lupţi pentru noi, lupţi pentru familia perfectă, aia cu muşcate în pridvor şi cearşafuri albe la uscat. Aia care are mereu bucătăria lună şi zâmbete de reclamă la Dero”. Păi cum căcat să nu lupţi pentru aşa ceva?

Vestea tragică pentru toţi cretinii ăştia e că nimeni nu te împiedică să-ţi creezi o astfel de familie exact acum, cu legile astea, în timp ce citeşti acest text. Nimeni nu te împiedică să te însori cu Marioara, să vă puneţi muşcate la pridvor, cearşafuri albe la uscat, bucătărie lună şi zâmbete de reclamă Dero.

Nici o paradă gay nu a avut vreodată scopul să-l limiteze pe Dorel în dreptul lui de a o lua pe Mărioara de nevastă. Dacă asta îşi doreau amândoi. Tot ce cereau paradele gay din toată lumea era ca Dorel şi Mărioara să fie atât de amabili să-şi vadă de familia lor tradiţională şi de cratiţa lor de tocană, şi să-i lase şi pe alţii să trăiască în linişte.

O lume deschisă, diversă nu e o lume care să vrea să anuleze dreptul tău de a-ţi lua nevastă şi a face copii. Degeaba încerci să potriveşti narativa în aşa fel, încât să-ţi dea cu opresiune ţie. Într-o lume deschisă, diversă, tu poţi continua să te însori, să faci copii şi să-i creşti, în timp ce alţii pot trăi, în linişte şi pace, cum vor ei să trăiască.

Dar modificarea prezentă a constituţiei nu este despre dreptul de a avea familie, ci despre obligaţia băgată pe gât cu forţa de a avea famile tradiţională, fie că eşti pregătit de aşa ceva, fie că nu. Despre coerciţie şi intruziune în viaţa privată. Despre f*tere de grijă legată de viaţa intimă a altora. Despre un mod de gândire profund toxic, umilitor, despre presiune socială: “Eşti ca noi sau te eliminăm.”

Aceiaşi idioţi vin să latre că paradele gay au rolul să “înmulţească numărul gay-ilor”, ca şi cum a fi gay ar fi o boală contagioasă. Mă atrăgeau bărbaţii, dar nu ştiu ce era în aer la parada gay, că de atunci mă uit numai la femei”.

Ştim că NU FUNCŢIONEAZĂ AŞA. Ştim, fiecare dintre noi, ce anume ne atrage, şi alţii pot să stea şi-n cap, şi-n c*r, şi tot nu va funcţiona.

Dacă vin coerciţia şi intruziunea, putem cel mult să minţim. Să ne negăm pe noi înşine, să desenăm o aparenţă, să trăim vieţi care nu-s ale noastre, în numele unui poster de Dero. Şi asta nu e o societate în care să vreau să mă întorc.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Nautilus says:

    Incidentele din ultimii 3-4 ani duc spre ideea că mișcarea CpF se datorează unor ”religioși”, ”tradiționaliști” sau ”putiniști” și numai lor. Adică ei și numai ei vor vota favorabil.

    Așa încât un băiat dăștept și pe deasupra și sociolog de profesie face tot felul de calcule și combinații, înmulțind și împărțind procentele între ortodocși, comuniști, neoprotestanți, pesediști, catolici, atei și alte religii d-astea în care Partidul te vrea tuns.

    Reality check: e posibil ca la vot să vină, în număr semnificativ, oameni care nu sunt comuniști, nici pesediști, nici ortodocși practicanți, nici neoprotestanți cu 10-15 copii după ei. Oameni din toate mediile. Ba chiar e posibil ca unii dintre ei să fie homosexuali declarați, dar totuși să voteze în favoarea unei familii tradiționale.

    Nu de alta, dar existau și există un număr semnificativ de oameni care nu voiau să aibă de-a face nici cu Ceaușescu, nici cu Iliescu, nici cu Marx, nici cu Gheorghiu-Dej, care îi înjurau și ponegreau pe 7 glasuri deodată, dar care ”te voiau tuns” (conservator, conformist) mai ceva decât un comunist adevărat.

  2. Lorena Lupu says:

    O ipoteză posibilă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: