ALEGE să ţi se fâlfâie

Acum câteva zile, am dat share unei glume excelente, postate de o fată din listă. Trece o zi, şi fata îmi scrie: “Băi, Lorena, de când m-ai sharuit, plouă cu add requests şi follow-uri, dar şi mesaje private tâmpite şi reports pe postări. Habar n-am avut că i reţea socială inocentă poate fi în halul ăsta de stresantă pentru unii.”

Nah, sorry că ţi-am făcut rău fără să vreau. Alţii mă tot freacă la icre în mesaje private să le dau shareuri, iar eu nu fac asta, pentru că încă am un cap pe umeri şi-mi place să decid singură lucruri.

“A, nu, nu. Dar mă gândeam să schimb setarea pe prieteni”.

Wait, what?

“Să nu mai vadă idioţii”.

Adică să le dai satisfacţia că au reuşit să te hărţuiască suficient încât să ajungi să te ascunzi? De ce să te retragi tu şi să nu se retragă ei?

“Mă gândeam că e mai simplu.”

Fata tatii, dacă eu mă retrăgeam la primii idioţi care şi-au găsit de cuviinţă să mă streseze, azi nu aveam acest blog.

“Şi asta e adevărat. Dar tu cum rezişti?”

Simplu. ALEG să mi se fâlfâie. Adică am conştiinţa faptului că nu le datorez căcaţilor cu ochi nimic, care să le justifice comportamentul ghiorlănesc şi mârlănesc, drept care, în înţeleptele cuvinte ale lui Monty Python, “I piss in their general direction”.

Dar tu ziceai să nu ignorăm.

“Păi da, să nu ignorăm în sensul să le povestim ce vieţi sexuale intense au mamele lor, şi cât de ocupate erau dacă n-au apucat să-i educe, nu să-i tratăm ca pe ceva care să ne modifice comportamentul online.”

Bun.

Slavă Domnului, tipa asta încă postează public. Dacă se seta privat de teama hărţuitorilor şi a raportacilor, o scoteam din listă. OK, n-o scoteam, că încă postează chestii la care râd, dar o priveam ca pe o loseriţă.

Acum ceva timp, am avut pe alta în listă, care îmi tot povestea aventurile ei cu bărbaţi cu care nu şi-o trăgea, dintr-o convingere mistică şi nebazată decât pe prezumţii că mi-ar păsa.

La un moment dat, mă ia:

-Ce să fac, uite tipul ăsta s-a dat la mine.

-“Prietene, fă-ţi cont pe Tinder şi marş în pula mea din mesageria mea privată” ai încercat?

-Păi nu, că o cunosc pe nevastă-sa.

-Ooooo, even better. “Fratello, te potoleşti, sau fac print screenuri şi le livrez nevesti-tii, cu rugămintea să te fută mai des, să nu-mi faci mie muzică nesolicitată.”

-Şi dacă le distrug căsătoria?

-Dacă ăla se dă la tine, căsătoria aia e deja pa şi pu.

-Au şi copii.

-Soro, sau ăsta nu dă doi bani pe familia lui şi pescuieşte TOATE păsăricile de pe Facebook – deci nu ai ce menaja – sau te crede pe tine pradă uşoară, caz în care, în morţii lui, CHIAR NU AI ce menaja.

-M-am gândit să-mi setez contul pe prieteni.

PLM. De ce să te retragi tu şi să nu bată în retragere boul?

-Că familia, chestii, socoteli.

Asta chiar s-a setat pe prieteni. Moment în care am decis să nu mai interacţionez cu ea, pentru că zău. Prefer să-mi investesc timpul şi energia în oameni care-şi cunosc valoarea.

Şi în primul, şi în al doilea caz, recomandarea era aceeaşi: ALEGE să ţi se fâlfâie. Tu nu făceai decât să stai pe propriul cont şi să te joci cu lopăţica la tine acasă. Unde tu decizi modelul covorului şi al draperiilor. Ăilalţi erau în deplasare, ăilalţi erau deplasaţi. Treaba ta nu e să te retragi din propria viaţă, ci să-i trimiţi la coteţ.

*

Ieri povestesc cu o prietenă, pe care o tot freacă la icre un fost angajator. Cât a avut-o, a muncit-o ca pe hoţii de cai, făcea munca a minimum trei posturi full-time, şi tot angajatorul avea senzaţia că o plăteşte prea mult şi din diferenţă poate s-o şi jignească. La un moment dat, fata s-a săturat, şi-a băgat membrul inferior şi acum are două joburi ok, câştigă triplu şi nu munceşte în halul în care era abuzată şi dezabuzată înainte.

Numai că fostul angajator a început să răspândească rahat despre ea, din nimicnicie umană.

-Ce să fac, Lorena?

-Pur şi simplu, pune sub semnul întrebării motivele. Ăla nu te mai plăteşte, deci n-are de ce să aibă senzaţia că-i mănânci banii. Te înjură pentru că s-a prins că nu mai găseşte pe cineva cu puterea ta de muncă şi experienţa ta, şi are senzaţia că aşa te obligă la reacţie.

-Şi eu ce să fac?

-ALEGE să ţi se fâlfâie. În fond, tu eşti profesional mult mai bine acum, iar el e-n căcat că n-are om.

-Da, e adevărat, dar…

-Dar atât. Bucură-te de ce ai acum şi let it go, pur şi simplu.

Senzaţia mea e că femeile românce, în ansamblul lor, au nevoie de nişte cursuri de miserupism avansat. Să treacă pe lângă situaţii care nu au de ce să le atingă şi să cânte încetişor în gând: “Sugi pula-la-la-la, la-la-la in the morning / Sugi pula-la-la-la / La-la-la in the sunshine / Sugi pula-la-la-la, la-la-la in the evening / Sugi-pula-la-la-la, lalalalala just for you.”

Uite şi coloana sonoră.

 

Luaţi de pe iTunes piesa asta şi exersaţi de câte ori se bagă în seamă cu voi cineva care nu are motive s-o facă. Vă va schimba viaţa.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Kathy Bates says:

    “Adică să le dai satisfacţia că au reuşit să te hărţuiască suficient încât să ajungi să te ascunzi?”

    Pe vremea duduielii economiei, era o modă printre toți cretinii pseudo-intelectuali. (Nu zic că branșa cretinilor ăstora asta ar fi început cu doi jurnaliști. Unul mic, gras, unsuros și de la Baia Mare, altul mare, frumos și prost, care făcea și pe actorul de telenovelă. Nici nu-i cunosc 🙂 )

    Moda asta era cam așa: am boală pe tine fiindcă mi-ai zis că sunt un pseudo-intelectual cretin? hop, încep să te bombardez cu amenințări că îți închid site-ul.

    …Cum penisul elefantului închizi tu un site când nu știi cui aparține, nu ai niciun fel de informații despre el, nu ai niciun fel de autoritate legală? Un site care nici măcar nu e găzduit în România?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: