E fair să spunem că ediția de anul ăsta a Eurovision România e cam mișto?
Nu din vina TVR. Condițiile lor tehnice îmi amintesc de pandemie și de artiștii care făceau concerte live de acasă, cu o perdea cu ”Sunt vedetă, dă-mă naibii” pe post de fundal. Dacă Căminul Cultural din Mizil organiza concurs de talente, probabil că aveau același sound.
Dar participanții sunt talentați și creativi. Lista lor pare un Vocea României All Stars, dar e firesc. Poți să nu fii de acord cu unele din deciziile PRO-ului, dar nu poți nega profesionalismul pe care îl insuflă celor ce trec pe acolo și modul în care le cizelează talentul.
Era Alexandra Căpitănescu o artistă fenomenal de talentată când a venit la audiții pe nevăzute cu Wellcome to the Jungle, o piesă constând din belting pe acute, urmat de încă niște belting pe acute, urmat de și mai mult belting pe acute? Yup! Dar școala Pro a ajutat-o să se definească ca brand și să îmbrățișeze o linie estetică.
Și, să fim sinceri, piesa cu care s-a dus la Eurovision, cu accentele ei de BDSM și vibe-ul old school horror, a atins niște lucruri în mine. Chit că mă aștept să tabere pe ea toate oile Domnului să o behăie că e satanistă. În plus, performanța vocală e de o complexitate impresionantă. Trecerea aceea de la rock la operă și înapoi mă face să mă gândesc la Jesus Christ Superstar și văd în fata asta o potențială Judas. Sigur, vocea aceea incredibilă slaps mai mult în clip decât în râșnițele de cafea din 1980 pe care le folosește TVR pentru procesarea sunetului, dar nonetheless: să ajungă în concursul internațional, că acolo vor avea și sunet, și imagine, și scenă, și tot ce le trebuie.
De mult nu am așteptat o finală Eurovision România cu atât de mult entuziasm.
***
Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Sh*t They Say