Am cunoscut-o personal pe Vasilica. Şi acum, Vasilica nu mai e

Am văzut o ştire chiar acum, pe 24iasi.ro. O ştire despre o persoană transgender care a fost omorâtă de partener. Spre deosebire de tonul senzaţionalist şi homofob cu care sunt scrise ştirile despre persoane din comunitatea LGBT, jurnaliştii ieşeni descriu situaţia cu empatie şi înţelegere, chiar dacă folosesc termenul eronat. Nu, nu e “transexualul”. E persoana transgen(der), sau dacă vrei să respecţi modul în care se identifică, femeia trans.

Transexualul ar putea fi o persoană născută femeie, dar care se identifică drept bărbat, dar şi acolo e mai respectuos să îi spui bărbatul trans.

Bun.

E destul de dureros să citeşti cum e ucis cineva de undeva de la Cocoţaţii de Deal, cu care nu ai avut treabă, dar e un cu totul alt nivel de şoc să auzi despre moartea unei persoane pe care ai cunoscut-o personal, cu care ai mâncat şi ai băut la masă, care ţi-a cerut o părere despre cum ar trebui să-şi feminizeze sprâncenele şi cu care ai râs, pentru că avea obiceiul să-şi minimalizeze mereu problemele şi să pretindă că, dacă nu ne gândim la ele, acestea vor dispărea de la sine.

Uneori da, dar de cele mai multe ori nu.

Vasilica a fost o fată bună, generoasă, muncitoare şi sufletistă. Şi-a iubit familia, dar familia tradiţională creştină până-n dinţi a alungat-o pentru că “îi făcea de ruşine”. Cu ce îi făcea de ruşine? Cu faptul că “se dădea femeie”. Ce nu înţelegeau vajnicii creştini era faptul că nu “se dădea”. Mintea şi sufletul ei erau ale unei femei.

Ce interes ar avea un bărbat român, care din start are genul câştigător la loterie, genul privilegiat, să se “dea” drept genul îndelung hărţuit, umilit şi prejudiciat? Ce ar câştiga din asta? Nimic. Răspunsul final e că singurul motiv pentru care un bărbat, mai ales unul din minunata noastră peninsulă balcanică, ar alege să afişeze o identitate de femeie, cu tot oprobriul aferent, derivă din faptul că ESTE FEMEIE. Şi punct.

Traiul de persoană transgender este insuportabil în România.

De la hărţuirea familiei şi apropiaţilor până la abuz verbal random aplicat de străini pe stradă şi online. Şi de multe ori, abuz fizic.

De la indiferenţa poliţiei şi a tribunalelor, dacă o persoană trans reclamă un astfel de tratament, pentru că, dacă nu corespunzi normelor “tradiţionale”, viaţa ta nu contează.

Dispreţul eventualilor parteneri care afişează o superioritate nejustificată în relaţiile cu persoane transgender, ca şi cum le-ar face o imensă favoare prin faptul că acceptă concubinajul. În general, genul de gigei toxici care profită de persoana trans în orice mod se poate, ameninţând că pleacă. Şi de multe ori gaslightingul ţine, pentru că trauma faptului că au fost părăsiţi şi trădaţi de toţi cei dragi îi fac pe oamenii transgender să accepte compromisuri absolut umilitoare, pentru iluzia că îi iubeşte şi pe ei cineva.

Discriminarea făţişă a angajatorilor, care fie refuză să ofere un job unei persoane transgender, fie îi dau sarcini disproporţionat de grele faţă de restul angajaţilor şi salariu absolut jenant, pe ideea de “cine altcineva te ia pe tine”. Cu concediere imediată, de cum salariatul cere dreptate, şi cu ciupeală din ultimul salariu.

De aceea, în multe cazuri, persoanele trans se văd nevoite să se refugieze în joburi adulte. Pentru că societatea LE REFUZĂ DIN START ORICE ŞANSĂ.

Vasilica a muncit cu devotament şi cu implicare în toate joburile pe care le-a avut. Degeaba. Era furată constant la bani şi, în cele din urmă, concediată, pentru că de cele mai multe ori, angajatorii o sâcâiau că e cazul “să fie bărbat la loc” şi o luau ca pe o jignire dacă ea le mai explica o dată că e femeie şi nu are ce schimba în asta.

Vasilica a ajutat cu devotament şi implicare toate eforturile caritabile, de asistenţă pentru sărmanii oraşului. Activista Larisa Butnariu povesteşte pe contul ei de Facebook că, de câte ori era depăşită de situaţie, fie material, fie fizic, apela la Vasilica, iar aceasta n-o refuza niciodată. Un suflet blând şi cald, care empatiza cu greutăţile nevoiaşilor de toate felurile, pentru că trecuse la rândul ei prin atâtea greutăţi şi umilinţe.

Dar un gigel a decis că el e maskul mare şi tare, şi e dreptul lui să pună capăt acestei vieţi, pentru că poate, şi pentru că asta fac maskulii verzi. Omoară oameni nevinovaţi. Oameni a căror omenie nu va fi niciodată egalată de maskulinitate feroke şi de #pumniimeimintenuare.

Ce puteţi face?

Respectaţi persoanele transgender şi identitatea lor. Încă o dată: nici un bărbat care se identifică drept bărbat nu ar îmbrăca o rochie de femeie în viaţa de zi cu zi, şi să-şi asume toate mizeriile în care poporul nostru e deosebit de creativ, pentru că la jăvrism gratuit nu ne întrece nimeni.

Nu uitaţi că, dincolo de gen, identitate, haine, ţinută şi altele, avem de a face cu UN OM.

Şi acum, un om minunat, bun şi blând, care a ştiut să-şi păstreze generozitatea şi omenia în ciuda unei vieţi de coşmar – ŞI DA, CREŞTINI PREACUCERNICI AU FĂCUT-O SĂ FIE DE COŞMAR – nu mai e printre noi.

Atât.

***

Susţine Clubul de Filme Vechi cu o donaţie şi poate că voi revedea şi filmul tău. Aici.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.