Care daţi un sfat util?

Există un obicei extrem de enervant în literatura românească. Un obicei pe care vreau să-l denunţ şi vreau să-l anulez, în măsura în care se poate, pentru că e cel mai oripilant obicei din univers.

De câte ori faci lansare în provincie, vin nu ştiu câţi maeştri locali să-ţi ofere cărţile lor, la schimb cu ale tale.

Mă ierte Dumnezeu, dar obiceiul ăsta e la fel de enervant ca şi acela al unor masculi imbecili care, dacă vor să ţi-o tragă, presupun că interesul tău e de la sine înţeles şi nici măcar nu se obosesc să verifice.

Coaie, dacă pe mine mă interesează ceva sau cineva, fie el sau ea carte / film / bărbat / femeie / album / artist colaborator / orice vrei tu, se vede din avion. Nu fac un secret din emoţiile mele. Şi dacă interesul e unilateral, asumă-ţi că este aşa şi decide ce e mai bine pentru tine: să mă ignori complet sau să scoţi cei 20 – 30 de lei, cât costă romanul.

Un autor are un număr limitat de exemplare pe tiraj. 20, la editura mea. Dă-mi voie să decid eu cui vreau să fac cadou aceste 20 de exemplare, nu mă obliga la schimb cu o maculatură sinistră, care n-a constituit nici o secundă obiectul interesului meu şi nici nu-l va constitui vreodată.

Şi în măsura în care pretinzi că-ţi place un autor, minimul lucru pe poţi să-l faci e să pui naibii mâna pe afurisitul ăla de portofel şi să-i cumperi în pizda mă-sii operele. Nu să i le ceri gratuit. Că dacă, acolo unde lucrezi tu, ţi s-ar pretinde să munceşti gratis, sau dacă clienţii tăi ar pretinde să le furnizezi marfă gratis, ai schelălăi cât casa poporului. Lasă-mă dracului să decid eu cui vreau să ofer cadouri şi nu mi le cere!!

Dar în timp ce spumegam, mi-a venit soluţia. Când mai lansez în provincie, pun afiş mare pe uşă: “NU SE ACCEPTĂ TROC CU OPERELE DVS. NEMURITOARE. MULŢUMIM PENTRU ÎNŢELEGERE!”