Rezoluţii de 1 septembrie

Nu intru acum în folosirea stupidă a termenului “rezoluţii”, care în limba română nu înseamnă nici o secundă hotărâri sau, în context, utopii irealizabile cu care te tachinezi de unul singur. Romgleza e limba mea preferată şi false frenjii sunt micile ei bijuterii de umor involuntar.

Buoooon. Să trecem la oi.

Nu înţeleg de ce toată lumea îşi publică rezoluţiile de 1 ianuarie. Când eşti foarte beat şi foarte îndopat – exceptându-mă pe mine, care fac adevărate exerciţii de voinţă de sărbători, să evit orice exces alimentar, şi mă rezum doar la pasele de depresie bulimică din cursul anului calendaristic – nu prea se pune ce hotărăşti. Şi în plus, în ianuarie nici iarba nu creşte. Orice te hotărăşti să faci, te uiţi o dată pe fereastră şi-ţi trece.

Adevăratele rezoluţii ar trebui formulate pe 1 septembrie, când se întoarce poporul în oraş, o lumină blândă şi agreabilă ne ia încă în braţe şi piaţa e plină de roşii, castraveţi şi ardei, cu care poţi face mâncare prietenoasă cu ficatul. Aş muta şi începutul anului pe 1 septembrie. Fără festivităţile de rigoare. Pentru că începuturile trebuie să fie foarte lucide şi în deplină posesie a facultăţilor mintale.

Măcar ele…

De 1 septembrie, decid că mă voi ţine asiduu de treburile pe care le-am discutat. N-o mai ard aiurea la băut, decât dacă e parte dintr-un efort creativ mai amplu. Nu voi mai lăsa nici o secundă din timpul meu să treacă de-a-mpulea. Am o singură viaţă şi, pentru frecat ridichea neproductiv, îmi rezerv timpul de la 60 de ani în sus. OK-OK, 70.

Gata, mă pun pe lucru. Dar serios.