Casting de talente

Mă întreabă cineva într-un mesaj privat cum să facă să se remarce la mine pe wall, pentru că, citez “nu ştie cum să stârnească atenţia”.

Spre deosebire de alţi încordaci de muşchi, care comentează complet pe lângă articole şi latră random, băiatul ăsta are măcar inocenţa de a recunoaşte. Iar sinceritatea e un lucru pe care-l apreciez, pentru că e un punct de pornire într-un dialog onest.

Wallul meu nu e casting de talente. Nu e “Vocea României” şi nu e “Dansez pentru tine”. Nu e un concurs la care te înscrii ca să obţii punctaj maxim şi să pleci cu o coroniţă de lauri.

Wallul meu e, pur şi simplu, punctul în care scriitorul-actor Lorena Lupu se întâlneşte cu eventuali oameni care ar putea să-i cumpere cărţile şi bilete la spectacole şi, în ideea că într-o bună zi o vor face, le oferă mostre de text gratuit şi motive de râs.

În condiţiile astea, nevoia ta de atenţie e extrem de eronat plasată. Încerci să faci spectacol într-un loc în care are deja loc un spectacol, iar spectacolul ăla sunt eu.

Nu-ţi neg, evident, dreptul la propriul tău spectacol, dar poţi alege pentru asta un teren neutru sau, în orice caz, altul decât acela pe care scrie “tarlaua Lorenei Lupu”.

E adevărat, când un om dă un comentariu extrem de catchy şi de inteligent, îl pun în highlight. Pentru că iubesc inteligenţa şi umorul şi le premiez când le văd. Dar pusul în highlight e decizia mea – pe un teren pe care scrie Lorena Lupu. Dacă scopul tău nu e să discuţi texte, ci să te remarci TU, ai nimerit extrem de greşit.

De obicei, cu cât cineva caută mai tare să se remarce, cu atât îmi inspiră o voluptate să-l ignor.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. ILUZIA says:

    e clar, ai tu un talent al tau s-atragi tofelu.

  2. Lotus says:

    Și după ce te trezești cu 5 kile de followeri cărora le-ai stârnit interesul, fie și pe wallul tău, ce faci cu ei? Adică mă gândesc așa: văd o fată frumoasă, și pentru că vreau să mă placă, încerc să mă fac remarcat. Dar dacă mă fac remarcat cu o calitate pe care de fapt n-o am, cât o să țină? Cât o pot păcăli, o lună? Un an? Dupa aia oricum iese cu strigături. Și poate între timp a răms gravidă. Sau ne-am căsătorit. Ne-am făcut neam. Nu era mai simplu să nu mă fi remarcat?

  3. rhodmyryam says:

    Am primit cred vreo doua friend requests pe Facebook de la persoane cu care nu aveam in comun decat prieten comun Lorena Lupu. Se pare ca si involuntar poti atrage atentia scriind pe un wall.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger