Ieri s-a întâmplat o fază care m-a umplut de nervi.
Adăpostul Speranța e o fundație privată care are în grijă 550 de căței fără stăpân. Și periodic organizează târguri de adopții, pe care le promovează pe Facebook. Probabil și pe restul rețelelor sociale, dar eu am urmărit situația pe Facebook.
Zilele astea, au organizat un eveniment de adopții în parcarea Cora Lujerului, eveniment numit #ceimaifluffydinparcare. Oamenii, ca oamenii. Unii s-au dus să adopte sau să ajute în alte moduri, alții să se tragă-n selfie și să semnalizeze virtute. Și unii…
Acum câteva ore, oamenii fundației postau această fotografie plină de entuziasm și vibeuri pozitive.
Tinerii simpatici, drăguți, păreau cât se poate de fericiți să aibă un animăluț de companie adorabil. Și mai mult ca sigur, ei nu au nici o vină. NU mergeți pe paginile lor să-i agasați. NU pentru asta scriu postarea.
Problema e că au o harpie toxică și infectă acasă. Și când harpia a văzut cățelușul, a început să facă spume la bot că nu e de rasă și, oarbă și surdă la bucuria copiilor, așa cum sunt mereu harpiile de genul, i-a pus s-o aducă înapoi.
Și a urmat asta.
Genul de panică și anxietate irațională care face doi tineri intrați deja în vârsta adolescenței să treacă de la bucuria evidentă din prima poză la “ne-au dat-o pur și simplu, ne-au aruncat carnetul în față și au plecat. Ne-au lăsat vorbind” ne descrie cu lux de amănunte ce caracter de zgripţuroaică narcisistă are respectiva mămikă.
Şi cum văd că o să apară pe aici alte individe pe acelaşi calapod cu etenul “dar poate n-avea bani”: Pentru unul de rasă ar fi avut, nu-i aşa?
N-am înţeles şi nu voi înţelege vreodată obsesia pentru rasă a unor specimene. Ce câştigi dacă e de rasă? Nu tot pe acolo îşi face nevoile? Nu tot patru labe are? Ba dimpotrivă, şi la câini, şi la pisici, rasele comune sunt de multe ori mai sănătoase decât exemplarele de rasă, predispuse la boli cauzate de reproducerea cu animăluţe înrudite.
Singura diferenţă pe care o face rasa e când te dai rotund pe stradă. Iar pe stradă, dragi fiţoşi şi fiţoase, vă asigur eu, NU ne pasă. Eu alint toţi câinii şi toate pisicile, întreb pe toţi cine are cel mai drăgălaş botic, şi MI SE RUPE dacă posesorul boticului are sau nu vreo rasă. Esenţial e că are un suflet. Nu ca scorpia infectă care şi-a forţat copiii să renunţe la animăluţul adoptat cu atâta drag şi să se facă de râs în faţa celor de la fundaţie, pentru că era atât de jigodie şi de proastă.
Din ecuaţia asta, câinele a ieşit în câştig. A reintrat în mâinile unor oameni iubitori. În schimb, tinerii sunt siliţi să se ducă acasă să îndure narcisismul, egocentrismul şi imbecilitatea crasă a harpiei.
Avantaj câinele. Tinerii trebuie doar să afle că există scăpare, că la 18 ani sunt liberi, că îi pot întoarce spatele zgripţuroaicei sinistre şi să uite că există şi monştri odioşi ca ea pe lume.
Acum, pentru cei care aveţi nevoie de un câine iubitor şi nu vă interesează rasa, târgul de adopţii continuă. Tot în parcare la Cora Lujerului.
Si eu sunt topită după toate animăluțele mai ales cele de pe stradă. De cand ma știu am iubit labradorii, mi se părea ca sunt ca niste personaje din povești, insa animalele pe care le am avut si pe care le am sunt cele recuperate de pe stradă. Mi se par uimitoare, iar capacitatea lor de iubire si incredere dupa atata suferință ma copleșește. Am văzut oameni care isi iubeau doar propriul animăluț, care manifestau violență si injurii fata de celelalte animale întâlnite, o pisica hămesită sau un cățeluș însetat si curios. Si asta mi e foarte greu sa înțeleg.
De acord, perfect punctat.
Admir și eu animalele de rasă, dar toate pe care le-am avut de-a lungul timpului, câini și pisici, au fost culese de pe stradă. Și au fost cele mai grozave animăluțe. În momentul de față avem o pisicuță răsfățată, a cules-o fata mea când a văzut cum o altă pisicuță, probabil soră cu asta care e acum a noastră, a fost călcată de o mașină.
Aşa este.
Mie pisicile „de rasă” nu mi-au plăcut niciodată; întotdeauna le-am preferat pe cele obișnuite. La câini nu fac diferența – adică, cu câteva excepții, îmi plac și câinii de rasă, și maidanezii, și corciturile.
Cainele e cel mai bun Om !
Da.
Acum cativa ani ne-au ‘mintit’ niste studenti ca vindeau pui de ciobanesc german. Mama isi dorea mult inca unul dupa ce ne murise cealalta catelusa, asa ca am zis hai sa incercam, desi pretul era ceva mai ieftin si doar mama puilor aparea in poza. Dupa vreo 2 sapt ne dadusem seama ca fetita noastra e metis, dar nici nu ne-a trecut prin cap sa dam de acei studenti sau sa abandonam catelul. Sapte ani mai tarziu am o catelusa loiala pe care nu as da-o pe 15 insert rasa cu parinti campioni.
corect. asta înseamnă să fii iubitor de animăluțe.
Bietul sufletel ! Din păcate mulți gândesc așa.
Of, sper ca suflețelul sa- și găsească un cămin cald și primitor, cu oameni de omenie. Doamne ajuta!
amin.