Practic, este o postare de “rezoluţii”, dar în România “rezoluţia” nu înseamnă, ca în engleză, mixul perfect între “dorinţă” şi “hotărâre” pentru un cetăţean persoană privată, ci, conform dex:
- 1. Hotărâre luată în urma unor dezbateri colective.sinonime: hotărâre
- 1.1. Document adoptat prin vot de un congres, o conferință, o plenară etc.
- 2. Rezolvare pe care cel în drept o dă unei cereri, unui act etc.sinonime: decizie
- 3. medicină Dispariție a semnelor de boală sau a unui proces patologic.
- 4. științe juridice Desființare retroactivă a unui contract cu executare imediată pentru neexecutarea uneia dintre obligațiile reciproce ale părților.
- 5. informatică televiziune Număr de linii ce pot fi afișate într-un spațiu egal cu înălțimea ecranului.
Prin urmare, nu vorbim în limba română de rezoluţii, şi iată ce îmi propun pentru noul an.
1. Să-mi pese şi mai puţin de ceea ce crede lumea şi ceea ce vrea să-mi impună lumea.
Anii 2020 – 2021 au fost extrem de grei pentru mine. Val după val după val de hate pentru o reclamă care, independent de persoana mea, era iconică în sine. Mai ales când valurile de hate veneau de la colegi de breaslă care nu mi-au oferit vreodată vreo oportunitate artistică, să poată spune că au vreun drept să-mi reproşeze ceva, sau de la părerişti care citeau rodul muncii mele zilnice pe blog de ani în şir, dar nu au considerat că e cazul să-l susţină măcar cu un eurocent.
Pentru că dacă fiecare cititor al acestui blog ar dona 5 euro lunar, aş avea bani să închiriez sediu la Universitate şi să produc un podcast fabulos updatat la ultimele răgete ale tehnicii. Dar majoritatea au doar mofturi şi păreri, şi nu pot plăti hostingul a cărui reînnoire vine acum, în ianuarie, cu mofturi şi păreri. Prin urmare, mi se va rupe amplu şi glorios de ceea ce cred diverşi că ar trebui să fac eu.
Am început să-mi redresez social media afectată grav de restricţii şi de hate, pagina de Facebook a reînceput să crească, Instagramul nu, dar cine plm are timp de toate, plus că Instagramul mi se pare plin de scammeri şi de băgători în seamă aiurea care vor să f şi ei ceva şi de pierde-vară care te tot bagă în group conversations care nu te interesează şi tot trebuie să-ţi bagi peVla în morţişorii lor, să te lase odată în pace.
Mi-am făcut finally cont şi pe TikTok, dar pentru că TikTok e creat din start ca o reţea de creatori versus spectatori, şi nimeni nu confundă prezenţa ta acolo cu o invitaţie la hâţa-hâţa, am ajuns la 7.000 de followeri care nu au nici o treabă cu mine, persoana privată, ci doar cu mine, entertainerul, ceea ce, honestly, e wow. Şi de ce nu fac live-uri pe Facebook în ultima vreme, şi prefer pe TikTok? Pentru că pe TikTok, exact ca pe blog, lumea îţi dă mici tips în timpul liveului, iar aceste tips se adună. Pe Facebook, încă nu am dat de spectatorul care să zică: mi-a plăcut transmisiunea ta de azi, na-ţi o cafea în cont.
Şi dacă nu te iei după ce fac, cred şi spun ceilalţi, ci îţi forge your own path, creşti poate mai lent, dar mai sigur. A fi diferit e un lucru bun. De neconfundat.
Deci, în 2023, o să-mi pese şi mai puţin de ce crede şi spune lumea, şi o să fac exact ce doreşte muşchiul meu. Care? Păi ăsta:
2. Să fiu mai liberă cu creativitatea mea
Motivul pentru care scot o piesă la un an e teama. Teama pe care mi-a inoculat-o momentul când toate găinile care, reiterez, îmi citeau rodul muncii gratis de ani în şir se treziseră să cotcodăcească agresiv şi ignorant şi să se agite ca decapitate când am scos “Jet” pentru că, în mintea lor, un blogger şi autor de carte nu poate fi şi creator muzical, chit că am scris la lyrics în viaţa mea de am făcut scurtă la mână.
Mbun.
Din acest motiv, voi face asta în cel mai liber mod, iar cine are o problemă, e invitat să se ducă frumos în direcţia generală a morţilor mă-sii. În fond, sunt medici care omoară oameni din incompetenţă, ingineri care proiectează aiurea poduri care se surpă şi generează un număr interminabil de accidente, drept care, tatonările unui artist nu ar trebui să stârnească grija nimănui.
Îţi plac sau nu. Dacă îţi plac, fii binevenit. Dacă nu, ai binecuvântarea mea să cauţi pe alte meleaguri ceva ce îţi place.
3. Să fac mişcare în mod liber, pentru a mă împrieteni cu corpul meu.
V-am povestit cum la facultatea de actorie te terorizau dacă te îngrăşai măcar un gram, ceea ce e ironic, dacă ne uităm că majoritatea actriţelor în vârstă aveau poponeţul cât o bancă din parc. Şi nu, nu le judec, poftă bună la răcituri şi ceafă de porc. Dar teroarea aia îmi insufla o ură şi o furie cumplită pe propriul corp, care se încăpăţâna să ţină de grăsime ca marca de scrisoare.
Drept care, ani în şir am făcut sport în silă, ca pe o pedeapsă, apoi ani în şir am tot amânat să merg la sală, pentru că nu aveam chef de pedeapsă. De antrenorul român cretin care ţipă la tine să te mişti, exact când tu ai lua o pauză.
Din acest moment, corpul meu e singurul lucru important când voi face sport şi mişcare, şi îl voi trata cu iubire, îl voi asculta, voi face strict cât trebuie pentru a-i oferi antrenament şi a-l menaja. Nu intenţionez să particip la Olimpiadă, nici la Dansez pentru tine, drept care, pe 2023, îmi propun mişcare blândă, gentilă şi revigorantă, fără excese de wannabe gimnaşti. Aşa voi petrece mai puţin timp detestându-mă. Pe mine şi pe el.
4. Să tolerez zero toxicitate şi bătaie de joc.
Zilele trecute am încasat ceva de genul: “Eşti mai frumoasă când te enervezi”. Hai, jură-te. Îmi inoculezi stare negativă ca să derivi tu plăcere egoistă din asta. Not f***ing anymore, ever.
Cine nu mă tratează cu respect, nu va avea parte de o secundă în plus din timpul şi energia mea. Oricum sunt omul care se lipseşte fără probleme de compania altora şi adoră să petreacă timp în singurătate, bând un vinuţ bun şi devorând filme vechi, deci, no loss.
Timpul e cea mai valoroasă resursă a unui om. Trebuie gestionat corect şi investit unde e cazul. Cum îmi spunea un gigel zilele trecute: Arăţi a femeie care nu face sarmale.
În mintea lui, era de rău, pentru că hei, nevasta ideală e bucătăreasă, menajeră şi prestatoare sexuală moca, soluţia moca la toate nevoile bărbatului, şi ghinion, eu nu eram nevasta ideală. Ce nu luase tipul în calcul e că pe mine mă interesa prea puţin să fiu nevasta ideală, pentru că nu mă interesa nici cât negru sub unghie el.
Drept care am zâmbit seducător şi am zis: Mulţumesc din inimă pentru compliment. Da, sunt genul de femeie care are lucruri mai interesante de făcut în acele ore şi mai şi sprijin industria alimentară locală.
Unii se încăpăţânează în mitocănie şi misecuvenism pentru că apare la cinci ani câte un nou Andrew Tate care reuneşte gigelimea sub drapel cu mitul femeii care se cucereşte prin câştigare la belciuge. Nu zic, nişte amărâte fără opţiuni se mai cuceresc şi aşa. NOT THIS BITCH.
4. Să arăt mai multă iubire oamenilor care o merită.
Dar eu voi decide cine merită, nu vine băgător în seamă 15 care nu reprezintă nici o miză pentru mine să-mi spună: Eu merit cutare şi cutare. Pe baza a ce meriţi tu cutare şi cutare? Cum, pe nici o bază? OK, haipa. Nu ai acumulat numărul de puncte necesar pentru această operaţiune.
5. Să găsesc moduri de a-i recompensa pe oamenii care donează pentru blog.
Habar n-am încă cu ce. Aici accept idei de la voi, în limita bunului simţ şi a demnităţii umane, desigur. Până acum ce mi-a trecut prin cap este: dacă donaţia este de 30 de euro sau mai mult, poţi să-mi propui un subiect pentru un clip de TikTok în care voi menţiona sponsorul la alegere, iar dacă donaţia este de 50 de euro sau mai mult, poţi să-mi propui un subiect pe care să-l tratez într-un articol pe blog şi voi menţiona sponsorul la alegere. Alte idei?
***
Între timp, vă reamintesc că azi e ultima zi în care puteţi aplica reducerea de 15% cu codul lorena15 pentru serul Youthier, aici: https://www.anrdoezrs.net/click-100720566-15099620
***
Puteţi câştiga 1.000 de euro acceptând provocarea Ikanos.ro pentru o viaţă sănătoasă şi un corp armonios, aici: Ikanos: Slăbește sustenabil. Rezultate pe termen lung. Program de slăbit online Romania
***
Şi puteţi susţine activitatea blogului pe 2023 cu o cafea delicioasă, aici: PayPal.Me.
***
Un an nou fericit şi plin de inspiraţie tuturor.


Lorena, am venit sa iti scriu despre bodyengineering, condus de Valentin Bunea, care ajuta pe cineva sa slabeasca fara sa se infometeze sau sa manance tampenii (apa cu lamaie, wtf). Si ajuta in special la mentinere, daca vrei sa incerci, cred ca inca mai e reducere, posibil sa fie si maine ceva special de 1 ianuarie. Sunt si persoane care au slabit de la 160 de kg si se mentin.
Sorry, ăsta e un blog privat, nu panoul publicitar moca al oraşului. Dacă vreţi reclamă pe el, pay for it. Şi înainte să aberezi despre apa cu lămâie, google beneficiile.