Ciornele mele

Am mai multe ciorne decât texte.
Unele sunt de câteva paragrafe. Altele sunt de două – trei capitole. Altele sunt de patru cuvinte.
Atâtea posibilităţi.
Atâtea semiratări.
Imperiul lucrurilor pe care nu le-am dus la bun sfârşit.
Am o fascinaţie bolnăvicioasă pentru latent, pentru experiment, pentru potenţial. Pentru forma incompletă. Pentru partea de tatonare a jocului de şah. Pentru construcţie, pentru căutare, pentru bâjbâit.

Am ciorne cu o direcţie relativ clară din prima secundă, şi senzaţia e că m-am plictisit tocmai pentru că totul era prea limpede. Exemplu:


lectia.doc

-Bună ziua, doamnă pisică. Am venit la dumneavoastră să iau meditaţii de tandreţe.
-Cine te recomandă?
-Nimeni, doamnă pisică. Unii venim şi fără recomandări, dar recuperăm prin muncă.
-Şi ce-ţi trebuie ţie meditaţii de tandreţe?
-Pur şi simplu, dumneavoastră ştiţi ceva ce eu nu ştiu, doamnă pisică. Iar acest ceva vă face cea mai frumoasă entitate de pe pământ.
-Dar poate ţie nu ţi se potriveşte.
-Există un singur mod de a afla, doamnă pisică. Studiul.
-Dar ştii că tandreţea e o muncă asiduă cu tine, până devine o a doua natură, nu-i aşa?
-Dumneavoastră v-aţi născut direct cu a doua natură, doamnă pisică.
-Eu da, dar tu nu. Tu trebuie să munceşti să ajungi acolo, ca toţi ageamiii universului.

Cel mai mult îmi plac ciornele care nu e clar încotro se îndreaptă, sau ce aveam în cap când am încercat să încerc. Exemplu:

guessorask.doc

La robineţi, ne vine lunar câte o factură. La oameni nu.

Şi pauză. Ce voiam să fac aici? Poem, schiţă, nuvelă? Sau pur şi simplu, o ejaculaţiune lirică de o frază?
Naiba mai ştie.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. litlle devil says:

    🙂 si la curent primim in fiecare luna cate o factura – si la oameni nu

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading