Ciornele mele

Am mai multe ciorne decât texte.
Unele sunt de câteva paragrafe. Altele sunt de două – trei capitole. Altele sunt de patru cuvinte.
Atâtea posibilităţi.
Atâtea semiratări.
Imperiul lucrurilor pe care nu le-am dus la bun sfârşit.
Am o fascinaţie bolnăvicioasă pentru latent, pentru experiment, pentru potenţial. Pentru forma incompletă. Pentru partea de tatonare a jocului de şah. Pentru construcţie, pentru căutare, pentru bâjbâit.

Am ciorne cu o direcţie relativ clară din prima secundă, şi senzaţia e că m-am plictisit tocmai pentru că totul era prea limpede. Exemplu:

lectia.doc

-Bună ziua, doamnă pisică. Am venit la dumneavoastră să iau meditaţii de tandreţe.
-Cine te recomandă?
-Nimeni, doamnă pisică. Unii venim şi fără recomandări, dar recuperăm prin muncă.
-Şi ce-ţi trebuie ţie meditaţii de tandreţe?
-Pur şi simplu, dumneavoastră ştiţi ceva ce eu nu ştiu, doamnă pisică. Iar acest ceva vă face cea mai frumoasă entitate de pe pământ.
-Dar poate ţie nu ţi se potriveşte.
-Există un singur mod de a afla, doamnă pisică. Studiul.
-Dar ştii că tandreţea e o muncă asiduă cu tine, până devine o a doua natură, nu-i aşa?
-Dumneavoastră v-aţi născut direct cu a doua natură, doamnă pisică.
-Eu da, dar tu nu. Tu trebuie să munceşti să ajungi acolo, ca toţi ageamiii universului.

Cel mai mult îmi plac ciornele care nu e clar încotro se îndreaptă, sau ce aveam în cap când am încercat să încerc. Exemplu:

guessorask.doc

La robineţi, ne vine lunar câte o factură. La oameni nu.

Şi pauză. Ce voiam să fac aici? Poem, schiţă, nuvelă? Sau pur şi simplu, o ejaculaţiune lirică de o frază?
Naiba mai ştie.