Clubul de filme vechi: Interviu cu un vampir

Bine aţi venit la clubul de filme vechi. Aici revizităm filme clasice, care ne-au marcat copilăria şi adolescenţa, şi le apreciem prin prisma omului matur (lol) care suntem astăzi. Şi, făcând asta, mai educăm un pic populaţia patriei.

Interviu cu un vampir a fost realizat acum exact 25 de ani, în 1994. Deşi studiourile Paramount achiziţionaseră drepturile de ecranizare a cărţii omonime încă din anii 70, când aceasta devenise un best seller şi-i adusese notorietate autoarei, Anne Rice.

Cumva, anii 90 au marcat această renaştere a esteticii de factură gotică, o dată cu invazia grunge-ului în muzică şi a legendelor cu vampiri pe marile ecrane, iar succesul de bpx office al lui Bram Stoker’s Dracula, combinat cu prezenţa unui producător vizionar, David Geffen, un om care a influenţat în mare măsură cultura pop a deceniului, a dus la materializarea acestui proiect şi apariţia unuia dintre cele mai frumoase şi captivante vizual filme făcute vreodată.

O mulţime de vedete masculine refuzaseră rolul principal, cel al vampirului Lestat, din pricina relaţiei de natură subtil homoerotică dintre maestru şi iniţiatul său, Louis. Ceea ce nouă ni se pare azi o nimica toată era un tabu în anii 80, şi deşi nenumăraţi mari actori erau ei înşişi gay, ideea de a apărea ca atare pe ecrane li se părea ceva absolut înfricoşător şi un capăt de carieră.

Enter Tom Cruise. Care până în momentul ăla jucase numai băiatul bun din filme de acţiune, eroul atrăgător cu principii, care cucereşte fata. Nimeni nu credea că Tom Cruise va fi în stare să întruchipeze un personaj negativ, şi mai ales un personaj negativ cu forţa, carisma şi duplicitatea seducătoare a lui Lestat. Iar Tom avea să le servească tuturor o lecţie pe cinste. De crez artistic, de talent, de expresivitate şi de ambiţie până la urmă. Şi să-şi cimenteze definitiv poziţia de A-lister în Hollywood.

Povestea filmului e în linii mari povestea cărţii: un reporter tânăr face un interviu cu un personaj misterios (Brad Pitt tânăr şi tulburător de androgin), care îi dezvăluie faptul că are 200 de ani şi este vampir.

 

Louis îl poartă pe tânărul reporter până înapoi în New Orleans-ul luxos şi decadent al secolului al optsprezecelea, al balurilor somptuoase şi al plantaţiilor de sclavi. În acest univers mai degrabă rupt dintr-un basm decât din realitate trăia Louis cel de dinainte de vampirism: un om fericit, bogat, căsătorit cu o femeie pe care o iubea. Când o epidemie i-a răpit soţia şi copilul nenăscut, Louis a fost zdrobit. Şi-a dorit să moară la rându-i. Numai că, în urma unei întâlniri întâmplătoare cu un bărbat nenatural de frumos şi care îl tenta cu promisiunea unei libertăţi depline, Louis a ales nemurirea. A devenit vampir.

Şi în asta rezidă valoarea profundă a filmului. Frumuseţea gotică invadând ecranul, misterul vampirilor, scenele, decorurile, costumele, atmosfera conturată cu mare artă de regizorul Neil Jordan sunt de fapt cărămizi la temelia unei meditaţii pe tema vinovăţiei şi a noţiunii de conştiinţă.

Vampirii au darul nemuririi, al seducţiei automate exercitate asupra oamenilor şi o libertate absolută. Dar acestea vin cu preţul renunţării definitive la lumină.

Louis (Pitt) a murit fizic; în schimb, ceea ce nu a murit e conştiinţa lui. Vinovăţia pe care o resimte la gândul că ia vieţi. Ruşinea, suferinţa, durerea, tot arsenalul de remuşcări şi de regrete.

Din acest punct de vedere, Interviu cu un vampir realizează cea mai profundă şi mai elaborată explorare a noţiunii de vină, cu toate consecinţele ei: refuz, sfidare, acuze, fugă. Iar Pitt îşi dă în acest film măsura talentului artistic. Pentru că joacă impecabil  toată această iniţiere în întuneric, toate războaiele personajului cu propriile porniri vampirice şi cu conştiinţa care a refuzat să moară.

Dacă rolul lui Cruise e bazat pe expansivitate şi carismă, unde viciul originar e completat de un umor negru şi de un sarcasm regal de care nu l-ai fi crezut în stare, rolul lui Pitt e subtil, interiorizat, dat de reacţii mărunte şi nuanţe filigranate ale interpretării.

Pentru că Louis e pe cale să-l părăsească, Lestat are o sclipire de geniu: o transformă în vampir pe o fetiţă mică, blondă, găsită în pat cu o femeie care a murit în timpul epidemiei de ciumă. Ea e Claudia, copilul comun al cuplulului de vampiri bărbaţi (remarcăm ce teme progresive sugera acest film din 1994?) şi moşteneşte de la Louis o nevoie nesecată de afecţiune (doarme ziua cu el în coşciug, cum dorm copiii cu mamele lor), iar de la Lestat o foame de sânge şi o lipsă adorabilă de scrupule care generează scene de un slapstick macabru.

Problema e că vampirii îşi păstrează pentru totdeauna chipul şi aspectul din momentul morţii ca oameni, ceea ce înseamnă că şi Claudia e condamnată la eternă copilărie, deşi se simte şi se poartă deja ca o persoană matură. Şi e meritul lui Kirsten Durst, pe atunci de 11 ani, că toată această luptă între copilăria de aparenţă şi feminitatea de esenţă sunt redate profund şi just.

Întocmai ca Louis, Claudia îl învinuieşte pe Lestat pentru asta, şi decid să-l elimine. Îi pun la dispoziţie doi copii ucişi cu o supradoză de laudanum (pentru că “sângele mort” otrăveşte un vampir), apoi îi taie gâtul şi la final, îl aruncă îtr-o mlaştină.

Şi, eliberaţi de influenţa malefică, Louis şi Claudia fug împreună la Paris. Unde, surprinzător, descoperă un întreg Theatre des Vampires. Unde… o să vedeți, pentru că filmul e pe Netflix.

Un twist final de impact este că, după această lungă cronică a singurătății, a vinovăţiei şi a întunericului aduse de iluzia nemuririi, tot ce vrea reporterul intervievator să ştie e dacă va putea fi el însuşi transformat în vampir. Chintesență a lipsei de empatie și a superficialității umane.

Interviu cu un vampir e un film seducător de atmosferă. Totodată, e un demers despre incapacitatea omului de a face pace cu propriile nevoi, despre toate nuanțele mai brutale sau mai subtile ale culpabilității și despre compromisurile la care te împinge nevoia de dragoste.

Și acest layer profund uman este acela care transformă o perlă a genului gotic romantic într-un film clasic demn de văzut 25 de ani mai târziu.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger