Covid și restricțiile de noapte

Subliniez ca notă introductivă: respect măsurile de prevenție Covid. Nu mi-a văzut nici o persoană vie – sau moartă, pana mea – jumătatea inferioară a feței de peste jumătate de an. Pun poze pe Instagram doar să demonstrez că există. Respect distanțarea de minimum un metru și jumătate. Evit aglomerația, nu mă duc în locuri decât dacă am bani de luat, consum dezinfectanți ca pe bomboane – și mă refer la viteză, nu la actul băgării în gură.

Daaar… restricțiile astea noi pe vreme de noapte mi se par o imensă și apoteotică tâmpenie.

De la ce m-am luat: eu de obicei sunt acel ultim cumpărător de la 21.45. lucrez la ale mele până se apropie ora închiderii supermarketurilor și de obicei, atunci cobor să-mi iau o sticlă de vin și o rotiță de cașcaval.

Ieri seara, cobor la Carrefour-ul meu din colț. Lacăt și liniște. Mă uit la ceas: 21:30. Ce plm?? Apoi văd tăblița care spune:  Magazinul se închide la 21. Măsură de prevenție Covid.

Și mă iau de cap. Cât plm Covid poți să faci de la cinci obosiți care trec și ei să-și ia de băut?? Hai să vă spună sora voastră oră la care lumea din magazin e 100% distanțată social și fără chef de buluceală. E intervalul orar dintre 21 și 22.

Aș înțelege să închizi magazinul între 11 și 12. Atunci da, e înghesuială și coadă. Poșta Română avea genul ăsta de pauză de prânz încă dinainte de Covid. Dar să previi Covid închizând SEARA, la ora la care nu ies din casă decât ultimii mohicani rătăciți, e pointless, mindless and clueless.

În fine, Carrefour era închis, așa că sora voastră a luat-o frumos printre blocurile gri, să iasă în strada mare, la Lidl de pe Rebreanu. Ei bine, ce a găsit ea acolo? Liniște și tristețe. Program de prevenție Covid. Pasămite, și Lidl prevenea Covidul tot între nouă și zece seara. Se știe, aia e ora de activare, când covizeii mici se transformă în Master Covid, Acaparatorul de Universuri.

Mbun, și-a amintit sora voastră că la două gherete distanță e un Mega Image nonstop. Nonstop, adică deschis 24 / 7, că și lumea care muncește în schimbul 3 e om. A luat-o frumos la pas și, în foarte scurt timp, a ajuns la destinație. Program nonstop, scria pe ușă. Da, dar dedesubt completare. Program provizoriu Covid: nu mai știu ora de dimineață, că oricum ora aia nu există pentru mine – 21.00.

Subliniez: magazinul nonstop.

Încă o dată întreb: omul care muncește în schimbul 3, sau tură de noapte, nu e și el cetățean european cu drepturi? Să-și poată lua un sandviș, o măslină, o bomboană, o atenție? Care e sensul rațional al închiderii magazinelor la o oră la care oricum nu erau aglomerate in the first place? Dacă e să iei Covid la Kaufland, garantat nu îl iei la nouă și jumătate, când în afară de tine, mai sunt vreo opt co-bețivi în tot magazinul. Îl iei și tu ca omul la ora șase, când ies pălmașii de pe plantații și se înghesuie la aprovizionare.

Și dacă tot suntem aici: care e sensul declarațiilor de noapte? Da, declarația din martie, pe timp de zi, am înțeles-o. Vrem să se evite aglomerația fără sens, drept care, punem fiecare gigel să scrie o hârtie în care explică unde se duce. Unii, mai comozi, care n-aveau treabă serioasă, doar populau drumul degeaba, o să prefere să n-o mai facă.

Dar unde vezi tu aglomerație noaptea? În afara unui concert la Romexpo, i mean. Ce extorsiune a unui degajament are loc noaptea, când vezi un trecător la zece minute, să aibă sens ca acel trecător solitar să poarte la el declarație? Ce se întâmplă noaptea, dom’ plutonier? Trafic de Covid la pliculeţe? Se ridică Covid din sicriu ca vampirul Dracula şi ameninţă să ne sugă? Ce e noaptea aşa infecţios, de trebuie musai să plimbăm hârtii la noi?

Excesul de zel e un lucru frumos, când e cu cap. Dar excesul de zel în forma sa vidă de inteligenţă naşte cele mai crunte idioţenii la care asistăm toţi.

Şi nu ştiu ce faceţi voi pe 6 decembrie, dar eu plănuiesc să mă distanţez social şi să practic autoizolarea la domiciliu. Wink.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. Alina says:

    Simplu: magazinele sunt inchise ca sa aiba timp angajatii sa ajunga acasa pana la ora la care le trebuie declaratii.
    Noaptea iti trebuie declarație pentru ca pe langa cei 3 gigei care mergeau in mod obisnuit cu treaba pe undeva erau nenumarati tineri/adolescenti care se intalneau seara de seara cu alcoolu in punga in grupuri mari.
    Sau diversi care faceau petreceri de apartament – acu nu pot scrie pe declaratie ca se duc la party sau ca vin de la un party.
    Deci poate ca trebuie explicate mai bine masurile, dar nu inseamna ca s absurde daca nu le vezi tu rostul

  2. Lorena Lupu says:

    și de ce să nu-și facă declarații?

  3. Alina says:

    Pai declaratiile sunt la fel ca cele din starea de urgenta, iri pt serviciu, ori pentru ingrijire batrani, etc etc nu poti sa pui acolo ca motiv de deplasarea o petrecere

  4. Gabriel Popescu says:

    Mda, nici nu exagerezi tu acum.
    Tinerii/adolescentii se intilnesc “seara de seara” cu “alcoolu in punga” in “grupuri mari” pentru ca AU FOARTE MULTI BANI, pentru ca economia duduie de cind a inceput covidu’ iar asta s-a transpus in realitate prin aparitia acestui fenomen straniu – toata lumea iese noaptea si petrece pina dimineata. Seara de seara!
    Fantastic.

  5. Alina says:

    Verisoara mea care e anu 2 de facultate nu are bani si nici macar loc de munca, dar totusi face exact ce povestesc eu aici. Sa stii ca sucu si berea sunt ieftine, nu ti trebuie multi bani. De cand cu facultatea online sta intr-un oras de provincie mic unde frecvent se intalnea cu gasca de 10-20 de colegi de liceu noaptea pe bancutele din parc. Cand s-a facut mai frig s-au mai mutat in apartamentul unui coleg cu intalnirile. Nu, ziua nu prea se intalneau ca aveau fiecare facultatea lui si treburi pe acasa, se intalneau dupa 21-22.
    Daca te uiti la tv cred ca i-ai vazut si pe cei care se duceau la baneasa in parcare sa faca drifturi seara, tot asa, multi si tineri.
    Ii inteleg si pe ei, se plictisesc si pandemia nu ii prea afecteaza.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: