Cranț – cranț!

Cartierul Titan e oaza verde a Bucureștiului. Multă vegetație deasă și luxuriantă printre blocuri plasate haotic pe străduțe încâlcite, pe care te rătăcești prima oară ca acul în carul de fân. Minipărculețe care îmbrățișează din toate unghiurile orice clădire. Copaci verzi și foșnitori. Tufișuri înfrunzite, îmbrăcând fiecare gard. Iarbă înaltă. Și, în unele grădini, flori frumoase și îngrijite.

Dacă Bucureștiul e un univers de sine stătător, cred că raiul e în cartierul Titan. Pentru iad, las cititorii să facă nominalizări în secțiunea de comentarii.

Și cum mergeam eu la ale mele, bucurându-mă de răcoarea matinală, și pregătindu-mă de canicula zilei, dintr-o grădină superbă de bloc aud:

-Cranț! Cranț.

Mă uit peste tufișul care se cățăra pe gard și se îmbrățișa pasional cu trunchiul unui pom alăturat.

În frumoasa grădină, era un motan. Un motan adorabil. Galben ca Garfield, plinuț, cum le stă bine pisicilor să fie, cu capul rotund și ochi imenși, și cu o coadă mare și flocoasă. O frumusețe felină, de-ți venea s-o iei în brațe și s-o flocoșești până nu mai poți.

Dar această splendoare de animal avea în gură ceva. Și anume, zona superioară a unui corpușor de șobolan. Măricel și ăla.

Și ce era mai scary? Deși cu capul făcut cranț – cranț, șobolanul mai dădea spasmodic din lăbuțe, în timp ce făcea baltă de sânge.

Deci, Garfield pufosul, Garfield iubibilul, Garfield alintabilul tocmai lua micul dejun eco și bio, fără E-uri. Dădea cu sânge pe plai. Halea un cap de șobolan încă parțial viu, sau care abia lua cunoștință cu noul lui statut de defunct.

Și partea scary era că tot acest gore sângeros nu-l făcea pe Garfield cu nimic mai puțin adorabil.

Între timp, lăbuțele și corpul șobolanului s-au oprit și s-au blegit, inerte, iar Garfield a lăsat corpul jos, complet lipsit de cap și cu niște chestii roșii atârnând din gât.

S-a uitat sfidător la mine, s-a lins pofticios pe bot, cu o voluptate imposibil de descris, de parcă dăduse de un bol de smântână, și s-a reapucat.

-Cranț. Cranț.

Am plecat în cele din urmă, că aveam treabă. Dar ce am văzut m-a marcat intens. Mi-am zis:

-Doamne, cu ce ucigaș nesățios stau în casă. Noroc că nu mă culc fără să-l știu hrănit, că altfel. Altfel eram și eu cranț – cranț de mult.

Foto: pixabay.com.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger