Cuiele lu' Pepelea

Ieri seara, la concertul lui Mărgineanu (I must admit I’m an addict), am descoperit o tehnică de agaţament de care am râs cu lacrimi.

Ştiţi cu toţii povestea lui Pepelea, nu? Îşi vinde casa părintească unei boieroaice frumoase, pe o mie de galbeni. Şi zice: Vreau doar 999 de galbeni, şi îmi păstrez din toată casa un cui, care a fost al mamei, care l-a moştenit de la bunicu’, care etc. Şi trece zi de zi, ba să agaţe de cui o haină, ba să o dezgaţe, ba să agaţe o paporniţă, până agaţă femeia. Şi au trăit fericiţi până o făcut plopul pere şi răchita grapefruit.

Buuuon. Şi acum, ladies and brutălmen, iată tehnica de agaţament “cuiele lu’ Pepelea.”

Un gigel vrea să fută. În general, femeile românce fiind în majoritatea lor frumuşele, iar bărbaţii scunzi, graşi şi prost îmbrăcaţi, va ochi cel puţin 4 – 5 tipe mişto, neînsoţite, la 4-5 mese diferite. În Barfly (unde am fost ieri), chestia funcţionează excelent, pentru că spaţiul e divizat în aşa fel încât să mascheze simultaneitatea întâmplatului.

Iar gigelu’ îşi ia o beutură, pe care o “uită” pe una dintre mesele-cu-fete. Ia o a doua, pe care o uită pe altă masă cu fete. Şi tot aşa. Şi astfel, cuiu-i gata. Revine: vai, mi-am uitat screwdriveru’ la voi. Ce faceţi altminteri? Bla-bla-bla. Ia stai aşa, mă sună cineva, revin.

Aşa, gigelu’ acoperă eficient toată populaţia feminină interesantă din punct de vedere coţăistic, şi o dată cu prima sclipire de interes, abandonează restul cuielor lu’ Pepelea, şi se agaţă de cuiul care a dat roade.

Riscuri:

1. Tesla. Trec alţi gigei şi răstoarnă “cuiul”. Accidental sau deliberat.

2. O nesuferită: “Băi, vezi că ţi-ai uitat long john-ul! Poate vrei să ţi-l bagi în fund, ce zici?

3. Masa de nebăuţi. Când ajunge să-şi moaie şi el botul în pocalu’ cu reinbou, descoperă că acesta a dispărut, miraculos, ca un curcubeu după ploaie.

4. Chelneraşu’ cel viteaz. Care adună tot. Inclusiv cuiele lu’ Pepelea.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

58 Responses

  1. shortestcut says:

    jeez, cata strofocare ca sa intri in vorba cu cineva! plus ca e posibil sa ajungi manga dupa atatea pahare raspandite pe atatea mese si se duce naibii toata investitia.

  2. marcel zadda says:

    super, lorena!

  3. Lorena Lupu says:

    shortestcut: plusuri şi minusuri, ca la orice investiţie, nu?

    1. poţi flirta cu mai multe deodată.

    2. oricum ai fi băut cele cinci beri în discuţie

    3. nu le dai pe gât ca setosu’, ci deguşti. 🙂

    marcel zadda: mulţumesc. 😀

  4. glu says:

    genial!

    pacat ca: nu umblu in cluburi, nu sunt nici gras, nici scund si nici prost imbracat…

    ca altfel m-as baga si eu! 🙂

  5. Lorena Lupu says:

    ntz-ntz, cam multe minusuri. 🙂 atunci ia acest post ca pe o nuvelă SF.

  6. portalu says:

    ce trist e blogu tau

  7. Lorena Lupu says:

    să plângem dară.

  8. alx says:

    tare, n-o stiam 😀 . deci tre’ spatiu divizat. bon.
    da’ tu cum de ti-ai dat seama :D? you know what they say: it takes a thief to catch a thief.

  9. Lorena Lupu says:

    or a sherlock holmes. 😀

  10. marcel zadda says:

    mă mir că tristu’ ăla de “n.” nu te-a atacat şi p-aici…

  11. Lorena Lupu says:

    nu mi se pare agresiv, ci doar doritor de comunicare. să nu exagerăm. 🙂

  12. Maria says:

    Şi o tipă poate aplica aceeaşi tehnică, nu? “Mă duc să-mi pudrez nasul”…

  13. Lorena Lupu says:

    Bineînţeles. 😀

  14. marcel zadda says:

    lorena:
    păi, clar, nu e agresiv, bietu’, da’ ce dreaq să comunici cu el?!
    off-topic:
    ţi-am citit (în grabă, recunosc!) “rondo”-ul.
    tot ce pot să-ţi spun, după prima lectură, e că ai crescut muuuuult de atunci.

  15. Lorena Lupu says:

    da, adevărat. un om la 20 de ani nu e egal cu el însuşi la 30.

  16. marcel zadda says:

    mda! nu m-am înşelat în ce te priveşte…

  17. marcel zadda says:

    mai vorbim despre “rondo” după re-lectură.

  18. Leul de Oras says:

    Pfoa, la dracu! Tre sa ma ingras si sa imi pierd bunu simt, in rest, la scund si prost imbracat ma descurc brici! :))

  19. Lorena Lupu says:

    marcel: încearcă să nu mai tragi concluzii definitive din orice sughiţ minuscul. nu fac ceea ce fac pentru ca oamenii să-şi reconfirme / reinfirme părerea despre mine. ştiu tactica laudelor urmate de “m-ai dezamăgit”, de aceea nu funcţionează în cazul meu.

    propun varianta părerilor raportate strict la prezent, fără generalizări. e cea mai corectă. 🙂

    leul: bun aşa.

  20. La faza cu “Ma duc sa-mi pudrez nasul” de care imi zice Maria, ar fi culmea coincidentelor sa cante tocmai atunci Margineanu: “Ti-am luat si bomboaneeeee, bă, ți-am luat și sământză, și tu faci pe nasoala si pleeci!!!”

  21. alexandru says:

    Ca româncele sunt minione într-o proportie nefireasca fata de restul lumii, e corect. Exceptia noastra culturala. În plus de asta, sunt destepte foc si multe mai au si haz.
    Ce ma uimeste e ca din toti dacii aia liberi cu atâtia ascendenti în Mercur ca ramâne Venus în spagat, cu atâtia muschi în pectorali cât nici Lolo Ferrari n-a visat ca poa’sa aiba tzâtze siliconate facute de inginerii de la Boeing, din toti haiducii aia cu abdominalii încordati ca niste patratele de ciocolata n-au mai ramas decât niste mici mutanti. Adica Gigelul ala târâtor, gras, obligatoriu slinos (pune-i si niste cosuri daca vrei si niste cicatrici de varicela pe fata), florilegiu de atavisme si alegorie de libidinosenii sa fie el arhetipul masculului ot România ? Sau el e doar electronul liber cu « tenticulele » sub presiune care cutreiera toate barurile de baut care este, restul tipilor (nu putini, totusi, neah ?), cu tinuta corecta si anatomie la normele în vigoare nefacându-se vazuti, sau facându-se nevazuti finca n-au nevoie sa agate si se fut civilizat.
    Anyway, Gigei se exista; tehnica asta de agatare n-o observasem la ei (îngaduie-mi totusi favorul de a nu ma considera – macar eu însumi – un d-astia). Repertoriul e suculent si mereu falimentar, iar schema asta o întrece pe toate. Are ceva inspirat din planurile coiotului aluia din Looney Tunes, mestesugiri d-alea savante care dupa o secunda îi aduc doar suturi în coaie si caramizi în cap, bref. Asa ca-l vad înscris la variantele doi si eventual unu.
    Ce e mai improbabil în planurile lui e existenta atâtor mese doar cu fete. Si de unde are asta atâtia bani sa-si cumpere cocteiluri en gros ? Zic si eu asa.

  22. Lorena Lupu says:

    raluca: o dulce coincidenţă.

    alexandru: corect. descriam prototipul faunei care populează barurile. ştiu că, pe lângă ăştia, există x băieţi finuţi, educaţi, frumoşi, curtenitori, care trag-împing scaunul sub tine, şi nu la bar ci la restaurant Casa Doina.

    iar tehnica asta de agăţare e rară, cred, tocmai pt. că cere potenţă financiară.

  23. alexandru says:

    Gigel te-a invitat vreodata la plimbare zicându-ti ca ti se asorteaza ochii cu cabrioletu’ lui ?

    Casa Doina e o oaza de bucurie. Am apucat sa ma duc acolo pentru prima data la sfârsitul verii trecute. Cum mai dau pe-acasa…

  24. Lorena Lupu says:

    posibil, nu ţin minte. deşi cea mai tare replică de “agăţat” mi-a fost servită de un patron de aprozar din Rahova, unde am domiciliat pe când scriam “Bătăuşu’ de Câmpi” şi muream de foame.

    Ăsta, un ţigan certat rău cu igiena, mă adoreza. Şi într-o zi, şi-a luat inima-n dinţi:

    “Hauzi, fă prinţeso, toate bagaboantele astea vrea să le duci la Megdonal să bage-n ele cipşi. Păi cipşii ăia e tot cartofi prăjiţi, este? Mânca-ţi-aş sufletu’ tău, de banii ăia îţi prăjesc io ţie zece kile de cartofi!”

  25. Fermin says:

    Sunt curios ce o sa scrie pe acest blog peste 10 ani.Sa speram ca nu reversul celor de acum.

  26. Lorena Lupu says:

    Pe acest blog fiecare postare este diferită. Deci nu pot să mă laud că am înţeles pretenţioasa sintagmă “reversul celor de acum.”

  27. Bogdan says:

    Cred, ca ai fost cruda cu barbatii scunzi,grasi si prost imbracati (brutălmen),nu constituie o majoritate.

  28. dadatroll says:

    Da ce chesti le trece prin cap la oameni astia. Nu vad dece nu fac si ei dupa metoda traditionala cu desfacutu la pantaloni si hartia de douazeci de coco in mana.

  29. “Ti-am luat și poșetă, ți-am luat și jachetă, și-o rochie mișto dă nailon!” :P:P

  30. Isa says:

    “Te-am vazut, te-am placut/ dar tu nu m-ai vrut/ te-am batut si te-am avut/ ti-a placut si-ai mai fi vrut”
    Da, tehnica de agatat de care spui, merge. Depinde si de atmosfera.
    @alexandru: ba daaaaaa, sunt multe mese cu fete. Si sunt multe fete libere prin cluburi.

  31. solovastru says:

    În general, femeile românce fiind în majoritatea lor frumuşele, iar bărbaţii scunzi, graşi şi prost îmbrăcaţi

    Ce-i chestia asta ? Ce tot ai cu barbatii ? nu e cumva gen chestia aia cu vulpea care nu ajunge la struguri ? Cam acri strugurii nu ?
    Cat despre aceasta asa zisa tehnica de agatat daca ar fi chiar asa de greu si ar presupune riscul de a irosi atitea pahare de bauturica iti spun eu ca 90 la suta din barbatii din RomaNIA s-ar lasa pagubasi si ar ramine femeile nefutu-te si ei cu boasele vinete si umflate. Iti spun eu ca nu e nici pe departe asa de greu , romancele se lasa usor sau cum spunea un amic de-al meu israelian : “daca esti putin dragut mai , merge repede” .Ti-as putea face o lista cu tari europene unde e mult mai greu de agatat decat aici.

  32. Lorena Lupu says:

    ce-i chestia asta? pură observaţie empirică.

    eu nu ajung la struguri? :)))) uite, ca dovadă, tu iei câte o muie de câte ori vii, şi tot revii. nu vrei să ştii cum revin bărbaţii în carne şi oase! deci, înainte de a abera aiurea, ia un pistol şi trage-ţi un glonţ în cap, că eşti prea vită pentru a merita să trăieşti.

    iar “aşa-zisa” tehnică am observat-o eu cu ochii mei, într-un club. logic că e rară şi uşor aberantă, altfel nu scriam despre ea. dar când eşti inimaginabil de cretin, ca de exemplu slobozul cu ochi care semnează solovastru, nu sesizezi nuanţe. borăşti căcat aiurea, şi tot nu îţi găseşti alte bloguri unde să îţi faci veacul.

  33. solovastru says:

    sug pula.

  34. Băi, poate îi place omului de tine și de aia vine mereu să-și ceară numita ce-ai-zis-tu. 😛 Mai ții minte cum era la grădiniță, când îi plăcea de o fetiță unui băiețel, o trăgea de codițe sau îi arunca cocoloașe de hârtie… Ceea ce e deja o tehnică de agățat la fel de interesantă ca și cuiul lui Pepelea.

  35. Lorena Lupu says:

    raluca hippie: cuiul lu’ pepelea e totuşi amuzant. pe când stilul ăsta cu futai penibil la icre e cea mai labătristică chestie ever.

  36. Isa says:

    Lumea a luat-o aiurea. Nu e o tehnica des intalnita, e ceva amuzant. Dupa cum ai zis, chiar s-a ras mult de idee. Oameni buni!!!! nu mai aveti simtul umorului???
    @slobozvast: *nefutute

  37. Fermin says:

    Draga Lorena, incearca sa nu mai folosesti un limbaj care te descalifica. Multe persoane au citit scrierile tale si incearca sa patrunda pe acest blog pentru a-si defini impresiile. Limbajul acesta suburban folosit la maximum lasa o impresie neplacuta. Nu cere nimeni sa folosesti un limbaj academic, dar nici subuman. Este prima si ultima data cand incerc sa dialoghez cu tine. Gandeste-te ca sunt foarte multi fara carte sau cu carte putina care nu utilizeaza expresii si cuvinde din subcultura underground, ca sa nu spun altfel.Promit sa nu mai intervin, stiu sigur ca nu o sa-ti placa aceste randuri.

  38. Lorena Lupu says:

    Corect. Ăia cu carte puţină nu ştiu că limbajul licenţios e instrument artistic, de când cu Miller şi Bukowski. Dar eu mă adresez celor cu carte multă.

    Iar aceste rânduri mă lasă indiferentă. Când un om ratează conţinutul din cauza unor fiţe nemotivate legate de formă, tind să mă plictisesc.

    poţi interveni pe viitor, dar când ai ceva interesant de spus.

  39. Fermin says:

    In occident din cand in cand, se scot la licitatie aquarele sau picturi in ulei executate de Adolf Hitler.Daca n-ai cunoaste autorul, le-ai incadra undeva la pictura de categoria 2-3, deci nu sunt rebuturi artistice. Intrebare : se poate discuta de A.H. ca despre un artist plastic ?
    Sa ma scuzi ca nu i-am citit pe acest Miller (nu si daca este vorba de Arthur Miller , dramaturgul american ) sau Charles Bucowski. Mai cunoscut este celalalt Bukowski- Vladimir, dizident anticomunist rus de origine evreiasca, care a scris despre experientele gulagului sovietic din anii ’44-’85.
    Si uite asa , putem sa iesim din marasmul gandirii si limbajului.Ce-ar fi sa discutam despre cei doi citati de tine, in loc sa ….?
    Mai am un principiu : nu desconsider pe cei nestiutori de carte sau cu carte putina, uneori, chiar de multe ori, mi s-a intimplat sa primesc lectii de viata de la oameni ingrozotor de simpli dar cu o enorma doza de bun-simt.
    Nu incerc sa dau lectii de morala, fac simple constatari.Inca o data , scuze , daca am fost prea indraznet.

  40. Lorena Lupu says:

    oamenii lipsiţi de idei au două subiecte principale de stresat autorii pe net.

    1. vezi că ai uitat o liniuţă / ai pus o virgulă în plus / ai utilizat greşit termenul X.

    2. vezi că te exprimi vulgar, şi nu cadrează cu imaginea mea despre femeia ideală, care bea lăptic şi se prosternează la Maica Precista.

    Nu mă interesează să corespund imaginii nimănui despre femeia ideală. bunul-simţ, în viziunea mea, înseamnă să respecţi teritoriul altuia şi să nu îi faci rău decât dacă te obligă.

    Eu respect teritoriul altora, şi nu fac rău nimănui. Deci mă simt împăcată în propriii mei ochi, şi nu mă interesează definiţia ta referitoare la bun-simţ.

    Iar dacă ai lacune culturale, le plombăm, nici o problemă:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Henry_Miller
    http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Bukowski

    poţi începe aici.

  41. Rhetta Marx says:

    Ma indoiesc ca V. Bukowski este mai cunoscut decât C. Bukowski.

    În fine.

    Acum patru nopţi dansam pe o masă în nu spun unde. Şi apare un băiat cu lacrimi în ochi, că cică şi-a uitat berea. Cum bănuiam că o să scrii postarea asta, mi-am zis că hait!, nenorocitul se dă la mine şi i-am tras un şut în nas. Sânge cu muci, urâtă combinaţie.
    Dar s-a dus acasă cu o paraşută care s-a găsit să-i plângă de milă? S-a dus. Deci tertipul a funcţionat. E bine de ştiut.

  42. Fermin says:

    Am lacune culturale, recunosc, fara sa fiu ironic. Dar cine nu are?
    Sincer, nu aveam cum sa stiu la care Miller sau Bucowski te referi, pentru ca sunt mai multi.Multumesc pentru precizarile ulterioare postate.Daca nu am respectat teritoriul si am incalcat vreo regula, imi pare rau. Daca ar exista un motto la acest blog cu o avertizare de genul : “Negrule, ai grija sa nu te apuce apusul soarelui in orasul nostru !” ( asta asa , ca in “Orfeu in infern” a lui Tennessee Williams, ca tot aducem vorba de literatura americana contemporana), nu as fi indraznit sa-mi dau cu presupusu’.Sugerez un motto.
    Apropos de PLAYBOY. Am o poveste fff. interesanta cu cel care era( mai este?) director de publicatie acolo, in Romania. Asta ca sa pastram in memoria colectivitatii din ce s-a intrupat ELECTRA pe Dambovita.

  43. Lorena Lupu says:

    Motto-ul ar fi: “Dă-mi lecţii abia în clipa în care eşti mai bun decât mine. Sau dacă nu, mori împrăştiat.”

    😀

    Nu, pe bune, când apare încă unu’ să-mi ţină teoria “copiii-cuminţi-se-spală-pe-dinţi” îmi vine să arunc cu ceva în tastatură. Şi nu e personal. E general valabil.

  44. Fermin says:

    Cine da lectii la cine ?
    Chestia asta cu ” mori imprastiat” e ca la gradinita , cand nu mai ai argumente. Totusi cred ca esti intr-o pasa proasta.Astept sa-ti revii si dupa aia mai discutam, daca-ti face placere. Blogul tau te chinuie mai rau ca patimile pe Iisus.

  45. Lorena Lupu says:

    Drăguţă, ţi-am prezentat mai sus argumentele mele. Faptul că le ignori nu le face mai puţin prezente.

    Şi ale tale care sunt? “Vin să îţi ţin educaţia curului?” Nu mă interesează educaţia curului, păstrează-ţi-o.

    În rest, să scriu eu Bukowski şi să citeşti tu Bucowski e de un mare cacao. Mai mare decât limbajul licenţios în care aleg eu să sculptez.

    Uite şi o metaforă, să nu zici că nu îţi servesc argumente: eu aleg să sculptez în lut. (lut – limbaj licenţios). Cu ce drept vii tu, un pulică oarecare de pe net, să mă freci la icre să nu sculptez în lut ci în ceară, că aşa ai văzut tu la una, Madame Tussaud? Vrei ceară, marş la Madame Tussaud. Specificul acestui muzeu este lutul, şi nu se schimbă pentru că vine un anonim care nu ştie să diferenţieze “C” de “K”, să se dea rotund.

  46. Fermin says:

    Balada Lorenei Lupului

    In inima targului
    Sta Lorena Lupului.
    Tu-i vorbesti literatura,
    Ea iti da cu capu’ in gura.

    De frustari si de nevoi
    A venit ea peste voi.
    Bocceluta cu injurii,
    Garnisita cu rahat,
    Plus limbajul de culoare,
    Se doreste noutate
    “Bun de tipar” imediat.

    Nu va amagiti ca-i fata,
    Caci in corpu-i delicat
    Zace un honved din pusta,
    Profesor de injurat.

    Vorba lui badea Cercel,
    Ciobanul surd de la stana :
    ” Pita-i buna, branza-i buna,
    Dar burdufu-i de catel”.

  47. dadatroll says:

    Vezi cai scris Madam cu un e la sfarsit.

  48. Lorena Lupu says:

    da, dadatroll. eu sunt idioată, că pierd timpul să luminez creierul unuia care scrie “frustări” în loc de “frustrări”. nu tre’ să-i dau eu şuturi în coaie, şi le dă singur. 😉

  1. March 12, 2010

    […] Buuuon. Şi acum, ladies and brutălmen, iată tehnica de agaţament “cuiele lu’ Pepelea.” Aici. […]

  2. March 12, 2010

    […] Buuuon. Şi acum, ladies and brutălmen, iată tehnica de agaţament “cuiele lu’ Pepelea.” Aici. […]

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading