Acesta este un articol pentru tipele care se plâng că dau doar peste nesimțiți și mârlani, care se folosesc de ele și le alungă ca pe niște cerșetoare. Pentru cele care se plâng că gigel le sună doar la 22.30, când vrea să încalece ceva, le cheamă direct acasă, execută trebușoara, apoi le trimite direct acasă (la ele), ca la escort service, cu diferența că, la escort service, plătește.
De prin 2012, au apărut pe net găștile de pickup artiști. Ăia care se numesc cu fală MGTOW, deși cei care-i ironizează îi numesc inceli. MGTOW înseamnă men gone their own way, adică, nu le pasă de dorințele femeii, și vor doar să composteze ceva repede și cu investiție minimă. Inceli înseamnă involuntary celibate, adică, în traducere în limba română, o vorbă pe care am auzit-o eu mai demult: Ia zi, bă, Gicule, ce ai f în seara asta? Scriitoarea sau ceasornicara? Scriitoarea e mâna cu care scrie, ceasornicara e cea cu ceasul.
Iar ăștia au o înreagă teorie numită „game”, sau arta „pickupului”, cu care îmbârligă femei cu care ține vrăjeala.
În ce constă „arta pickupului”?
Basically, merge pe două linii.
a) Cea de bază, care spune că femeia e inferioară, și dacă o faci să se simtă inferioară, înjosind-o și umilind-o verbal („negging”) să înceapă să se îndoiască de ea („gaslighting”) și să depindă de aprobarea ta, e ușor să o faci să te accepte de stăpân. Cam ca principiile domesticirii prin violență la anumite animale. Așa ajung să accepte dinamica sunatului la 3 cu vino până aici că aș hm-hm ceva.
Partea tristă e că această dinamică ține cu persoanele care au avut copilării disfuncționale, sau vin din situații abuzive și au respectul de sine franjuri. E o metodă de acaparare prin diminuarea valorii personale și scopul e crearea unui raport de codependență.
„Game” va fi respins de la prima replică de persoane sănătoase emoțional, care pot detecta mecanica abuzivă și toxică. Și atunci, „jucătorul” se răzbună pe cea care a scăpat cu zvonuri toxice, minciuni, defăimare, pentru că, în mintea lui, el ar trebui să aibă acces la ce femeie vrea și tu, prin faptul că nu intri în joc, îl prejudiciezi.
Dacă tipa e extrem de frumoasă și „jucătorul” o vrea foarte tare, și n-a ținut „game” în versiunea lui de bază, se trece la vrăjeală old school, și anume:
b) Promiți marea și sarea și nu livrezi nimic, până când nu extragi ce vrei de fapt, și anume pionierul la ecluză, apoi te dai dispărut.
Există site-uri și forumuri pe care gigeii se îndeamnă unii pe alții și își relatează povestioare în care toate aceste manevre jenante au ținut, să se laude la alți gigei că ei au un harem întreg. Și, dacă ești o fată naivă și cu stima de sine redusă, cum era vechea mea amică G, figura o să țină cu tine. Asta e partea tragică. Faptul că „succesul jocului” se întâmplă doar în dauna cuiva vulnerabil, care deja a suferit destul.
Ce făcea vechea mea amică G? V-am povestit în alte articole
. De cum o scotea unul la un suc, se trecea prompt in a relationship pe social media cu ăla și îl taguia în 4567 de statusuri. Ăla, copleșit de intensitatea situației, îi explica că nu e pregătit și că this is too much. Atunci, ea avea o criză de femeie părăsită, pe ideea că iubirea adevărată nu există și că bărbații nu știu ce vor. Se trecea single, cu multă jale. Îl cunoștea pe următorul care o scotea la un suc. Idem. Și Idem. Practic, toți followerii ei o urmăreau să se amuze de iubirile obligatoriu eterne, care se terminau obligatoriu după două zile.
G. era ținta perfectă pentru pickup artiști. Pentru că G. își dorea atât de tare să fie cu cineva, încât era dispusă să confunde orice vrăjeală de doi lei cu iubire adevărată.
Iar asta te face extrem de vulnerabilă la „game!. Tacticile MGTOW vizează exact acest scop: să obțină tot ce ai tu de oferit fără să facă efort, doar prin vrăjeală, pe negativ sau pe pozitiv, în funcție de ceea ce pare să țină cu tine.
Deci, cum reziști la game?
A) Dai marș și block instant insultelor și neggingului
Mă repet: Neggingul e când îți neagă unul tot ce faci, în ideea că așa te anihilează și te transformă în obiect manipulabil. Cum mi-a comentat unul la un moment dat: „Nu ești cine știe ce scriitor, dar ești frumoasă.”
Frază furată direct din manualul de „game”.
Ce a primit ca răspuns: „Gigele, nu te-a invitat nimeni pe aici, dar oricum ai de interacționat doar cu scriitorul, pentru că femeia n-ar pierde timpul cu ratați ca tine.”
Riscul e ca ăla să turbeze și să posteze alte 50 de comentarii la fel de inepte și de agasante, pentru că niciunui incel nu-i convine ideea că neggingul lui nu ține. Și vor căuta să se impună cu forța.
O dinamică extrem de toxică, în care nu merită să investești nici măcar o secundă în plus. În fond, dacă e atât de scârbos cu necunoscuți, imaginează-ți cât e de scârbos cu cei care au neplăcerea să-l îndure. Dacă ești genul coleric ca mine și riști să-ți iei tu restricție pe rețele sociale băgându-l în morții lui, dă-i block. Dacă ești genul căruia genuinely i se fâlfâie, lasă-l să abereze singur.
Ce să nu faci?
Să nu iei neggingul în serios și să începi să te întrebi ce e în neregulă cu tine. Nu e nimic în neregulă cu tine. Ești supermișto. Dacă nu erai supermișto, ăla nu ar fi încercat cu tine in the first place și lătra la alt copac.
B) Nu te lași impresionată de promisiuni
Dacă serviciile de așternut sunt cea mai veche meserie din lume, încercarea de a obține acțiune pe promisiune goală, care nu va fi onorată niciodată, e cea mai veche șmecherie din lume.
Complimentele și promisiunile nu valorează nimic, dacă nu sunt dublate de fapte concrete. Deci, în timp ce le asculți, cântă-ți în cap: ”Havanananana half of my heart is in Havananananana.”
Și în loc să te lași impresionată de vrăjeală, faci ce spun eu mai departe, și anume:
C) Ceri concret chestii
Aici testezi dacă gigel chiar face ce spune, sau doar se laudă în gol.
Dacă un tip te place pe bune, va FACE lucruri pentru tine, să ți-o demonstreze. Și nu am zis „va SPUNE”. Am zis „va FACE”.
Primul semn că gigel e pickup artist, și nu cineva căruia îi placi cu adevărat e secvența promisiuni fără număr – scuze și pretexte dacă actually ceri transpunerea lor în realitate.
În special dacă vrei acea relație eternă la care visa G., e important să testezi partea asta din timp, Dacă ajungeți să aveți un copil, vrei să se ducă după pamperși când îl trimiți după pamperși, nu să-ți vină cu o vrăjeală de doi lei cu care se sustrage.
Culmea: unul care chiar te place NU are o problemă să se ducă după pamperși. Chiar săptămâna trecută am asistat la farmacie la o scenă adorabilă, cu un băiat care voia pastile de „durere” pentru prietena lui, care era ”știți dumneavoastră, în perioada aia”.
Singurul cu care vrei să ai treabă e unul care merge să-ți ia pastile de durere. Restul sunt pierdere inutilă de timp. Dacă voiai pe unii care să ți-o tragă și să te trimită acasă după, și pe care să nu te bazezi cu nimic, te apucai de cea mai veche meserie din lume. Măcar făceai un ban cinstit.
D) Nu lași discuția să lunece spre 18+ de prea devreme
Recomandarea pickup artiștilor e ca „jucătorul” să înceapă aluziile la dormitor și să forțeze nota în această direcție de cum interacționează cu tine, să te „dirijeze” spre rolul tău, cel de saltea cu gaură.
Tocmai de aceea, faci ca în jocuri: This achievement is locked. You need 10.888 more points to unlock.
Dacă faci ca în jocuri, înțeleg și ei că te aștepți la mult mai mult și că starea actuală a ofertei concrete nu te impresionează cu nimic.
„Dar dacă merge la alta”?
La un moment dat, mi-a plăcut și mie de unul. Iar ăla s-a căsătorit cu alta. Am suferit un pic, apoi mi-am văzut liniștită de viață. N-a fost să fie, csf ncsf.
Cine divorța câțiva ani mai târziu și lăsa femeia singură cu o poală de puradei? Da, ăla. Eu măcar sunt regină pe banii mei și fac ce vreau cu ei. Aia e și singură și, orice câștigă, se duce la copii. Gigelul mi-a făcut de fapt o imensă favoare când s-a reorientat să o împovăreze cu un univers de obligații pe alta.
Prin urmare: nu permiți alunecarea discuției spre hâț-hâț decât dacă te convingi că se duce după pastile de durere atunci când îi ceri. Cine nu o face, să angajeze o escortă de pe publi24.
E) Îți comunici clar așteptările
Nu miza că o să ghicească. Nu, nu o va face. Mulți gigei nu descifrează nici idei simple, enunțate cu maximă claritate. Îi vezi pe conturile mele de social media cum aberează pe lângă. Și tu te aștepți să ghicească gânduri?
Spune ce vrei, cât mai clar și la obiect. Poate că ce vrei tu e chiar ce i-ar plăcea și lui, dar dacă tăceți amândoi ca vitele-n staul, nu are cum să se lege o treabă.
Din nou: un gigel care chiar te place VREA să îți ofere ce vrei, Un „player” vrea doar să minimizeze efortul. Dacă nu îți comunici clar așteptările, nu vei descoperi din ce aluat e făurit combatantul.
F) Nu îl lași să facă el regulile
În special dacă gigelul nu ți-a demonstrat cu nimic că merită încredere, îi dai eject de cum încearcă să-ți dea ordine. Cum zicea o veche amică a mea: Vrei să domini, gogule? Domini întâi facturile și vorbim după.
Un mod de a face „game” cu tine e s-o ardă pe autoritarul fără să ofere nimic. Și dacă accepți dinamica asta, ajungi să se folosească de tine în modurile antemenționate.
Până când vezi că băiatul chiar livrează și chiar aduce pastile de durrere. NU îi datorezi AAABSOLUT nimic și îîi reamintești asta până când vezi că se activează în direcția dorită. Sau dacă persistă în a fi bou – pentru că mai sunt și specimenele nu te cred pe cuvânt – îi blochezi orice cale de contact și îl lași să facă pe agariciul cu cine îi permite.
Dau un exemplu:
Ai văzut cum le zic eu mereu ăstora care vin să-mi spună ce să scriu pe blog: Scuze, nu am văzut donația aferentă. Trebuie să comunici valoarea efortului tău, altfel gigeii vor merge pe prezumția de câștigare la belciuge.
G) Impune limite și respectă-le în primul rând tu
Dacă ai spus că o anumită chestie NU se întâmplă, te asiguri că acea chestie NU se întâmplă, sau dacă se întâmplă în ciuda avertismentelor tale, pleci. Așa stabilești clar faptul că nu se joacă nimeni cu tine.
Așa te asiguri că alungi toți playerii, MGTOWii și incelii din jur. Și dacă se apucă să spumege toxic, ia-o ca pe un compliment. Mă repet: Dacă nu erai atractivă, nu erau acolo. Îți cerșesc atenția pentru că ești mișto. Și TU îi înveți să pună problema corect. Iar dacă nu o pun corect, n-au decât s-o pună aiurea alteia, să se chinuie aia abandonată cu copii mici, nu tu.
***
Dacă apreciezi acest tutorial, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Love it!
Cand eram mai tanara stiam instinctiv cand dadeam de cate un vrajitor din asta, dar nu stiam sa zic exact ce nu-mi place la el. De cand te citesc mi-am clarificat ideile si pot sa pun in cuvinte exact de ce trebuie sa te feresti de unii ca de dracu’.
Mulțumesc din suflet. Huugs.
”Dacă un tip te place pe bune, va FACE lucruri pentru tine, să ți-o demonstreze. Și nu am zis „va SPUNE”. Am zis „va FACE”.
Primul semn că gigel e pickup artist, și nu cineva căruia îi placi cu adevărat e secvența promisiuni fără număr – scuze și pretexte dacă actually ceri transpunerea lor în realitate.”
Interesant că, toată chestia asta a început de-aici. De la niște băieți care erau folosiți de femei și care făceau ce le cereau ele ca să le intre în grații, în timp ce acestea și-o trăgeau cu băieți care le tratau urât.
Ăsta e un mit urban.
Probabil că nici ei nu făceau atât de multe precum povesteau că au făcut. Pentru că și eu am recolta mea de indivizi care înșiruiau „câte au făcut pentru mine” și efectiv îmi dăduseră share la câteva articole, ceea ce faci dacă e un text bun anyway, și veniseră la câteva evenimente ale mele.
Și probabil că nici ăia cu care și-o trăgeau nu le tratau chiar atât de urât, altfel i-ar fi părăsit.
Besides, să recapitulăm baza acestui mit urban: Tu vezi că tipa e în relație cu altul, care allegedly o tratează urât, dar te bagi în seamă să pretinzi amor în dormitor? De ce nu cauți una liberă?
Asta cu fetele care preferă băieții răi îmi place maxim. Curvele dracului.
Adevărul e că fetele preferă băieții sinceri, care le spun “lasă-mă-n pace” dacă nu au chef de ele sau pur și simplu pleacă, nu “sigur, iubi, facem cum vrei tu” ca să le scoată dup-aia ochii cu câte au făcut pentru ele. Ce ți se pare ție că e tratament nașpa e foarte posibil să fie doar sincer. Până la urmă tu vezi o persoană doar o oră, ei sunt împreună toată ziua Fix la fel poți să spui că unii au o relație minunată, dar habar n-ai dacă nu cumva, după ce pleacă musafirii, nu se lasă cu circ, scandal, gelozie, manipulări, reproșuri, bătaie etc.
Sigur că e posibil să existe și fete care au fost spălate pe creier să caute un anume gen de macho men, dar eu una știu o grămadă de băieți “răi” care sunt de fapt generoși, calzi și buni – cu condiția să nu-i calci pe bătături.